Cristologie şi mariologie o critică evanghelică
de Ardelean Viorel
Cuprins:
1.Introducere
2. Eevoluţia dogmei despre Hristos şi Maria
a. Evoluţia dogmei despre Hristos
b. Evoluţia dogmei despre Maria
3. Un răspuns evanghelic
a. Cristologie
b. Mariologie
4. Concluzii
5. Bibliografie
1. Introducere
În istoria creştinismului au avut loc multe schimbări de fond şi de formă[1]. La început se poate vorbii despre Creştinismul originar. Isus Hristos vesteşte pocăinţa şi Împărăţia Cerurilor. Prima stâncă de hotar este anunţată şi definită de Isus, întemeietorul creştinismului: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan Botezătorul. De atunci încoace se proclamă vestea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu şi oricine poate să intre în ea, şi dă năvală. Corespunzător cu cele spuse de Isus, stăpânitorul acestei planete este actualmente Satan (Ioan 12:31) şi întreg pământul este „împărăţia lui” (Matei 12:26). „Fiul lui Dumnezeu a fost menit ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). Vom pricepe corect învăţăturile şi acţiunile lui Isus numai dacă le vedem pe toate ca pe o realizare a acestui ţel fundamental al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu, declara Isus, se aseamănă cu un bob de muştar, care este o sămânţă foarte mică, dar ea va dezvolta atât de mult încât toate naţiunile pământului vor încăpea în ea. El L-a descris pe Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru cel din ceruri, care este „bun şi pentru cei nemulţumitori şi cei răi.” Matei ne dă o mostră a modului în care Isus a predicat Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu în ceea ce noi numim „Predica de pe munte” (Matei 5-7). . Devenise datină pe vremea lui Isus ca marii învăţători să-şi câştige adepţi (ucenici) care să se constituie în adunări în diferite sate şi oraşe. „Învăţătorul Dreptăţii” (întemeietorul eseineilor), Ioan Botezătorul, apoi Hillel şi Şamai (doi rabini de seamă din acea vreme, au creat asemenea grupări) şi este adevărat din Evanghelii că şi Isus a realizat acelaşi lucru. Un creştin este o om care admite că Isus din Nazaret a fost Mesia (Cristosul) şi care trăieşte conform cu învăţătura Lui! Prima dintre aceste scrieri, debutează cu o listă a celor mai importante porunci ale Vechiului Testament amestecate cu cele mai importante porunci ale lui Isus din Predica de pe Munte şi le numeşte „noul mod de viaţă”. Tipică pentru toate aceste scrieri este Păstorul lui Hermas, o document scrisă pe la mijlocul secolului al -II-lea. Şi aceasta este o prezentare detaliată a vieţii creştine, cu o specificaţie foarte importantă: După botez, i se pretinde creştinului să nu mai păcătuiască. Pe vremea aceea nu existau preoţi care să mijlocească între ei şi Domnul lor, la care toţi aveau intrare deschis şi cu care toţi aveau părtăşie personală. Singura situaţie pentru această părătşie personală cu Domnul era ascultarea de poruncile Lui. Biserica avea conducători, învăţători şi oameni cu daruri speciale, şi toţi aceştia recunoşteau călăuzirea Duhului Sfânt în mijlocul lor.
Prima[2] modificare a fost aceea că botezul şi cina Domnului au început să fie tot mai venerate, până la punctul la care numai conducătorii puteau să le oficieze. Botezul şi cina au devenit ritualuri făcute numai de oameni puşi deosebit în slujba aceasta. În anul 250 D.C., Ciprian, Episcopul Romei a transferat în Biserica creştină întreaga preoţie din Vechiul Testament, cu robe speciale, cu altar, cu tămâie etc. El i-a numit sacerdotes, adică preoţi. „Introducerea preoţiei a adus cu sine schimbări radicale în teologie. Iată care sunt acestea: (1) Botezul şi cina devin „sacramente” (în ortodoxie „taine”) prin care le este dăruită oamenilor mântuirea; (2) Mântuirea câştigată de Cristos prin moartea şi prin învierea Lui se consideră că este depozitată în Biserică, şi ea o transferă oamenilor prin „sfintele taine”; (3) Preotul a devenit un intermediar între oameni şi Dumnezeu; (4) Părtăşia personală cu Dumnezeu a fost înlocuită prin credinţa că preotul le aduce oamenilor iertarea şi alte daruri de la Dumnezeu; (5) Părtăşia directă, personală a credinciosului cu Dumnezeu a dispărut. Aceasta este esenţa catolicismului şi a ortodoxiei”.
La anul 313 d.Cr., Constantin şi Licinius au emis edictul de la Milano prin care legalizau religia creştină. Aceasta era o lucrare politică, făcută cu speranţa că această religie va fuziona Imperiul Roman. Aici vom avertiza doar un aspect mai puţin cercetat: ce se referă la marginalizarea lui Isus din Nazaret Este un fapt ştiut că lui Constantin nu-i plăcea de Isus din Nazaret şi de învăţăturile Lui. Constantin prefera pe „Cristosul cosmic, Împăratul universului”. Lui Constantin îi plăcea Vechiul Testament cu regii lui, cu războaiele pentru apărarea ţării şi cu oficialii angajaţi în administrarea treburilor publice Conţinutul credinţei creştine şi regulile de vieţuire creştină au început să fie formulate prin (canoane) ale Sinoadelor, nu din Scriptură, şi în mod indiscutabil nu din învăţăturile lui Isus
Cristologia este doctrina care se ocupă de Persoana Domnului Isus Hristos.[3] Mariologia este doctrina car se ocupă de persoana Mariei, mama Domnului Isus Hristos, respectiv cultul Fecioarei Maria. Aceste două doctrine se bat cap în cap minimalizând rolul lui Isus în favoarea Mariei. Există și alte definiții mai elaborate a Cristologiei, cum ar fi dată de Eduard Ferenț, care spune cam așa „Cristologia este o disciplină teologică a reflexiei metodice despre opera răscumpărătoare a Cuvântului Întrupat, vie prin însăși subiectul său”[4]. Tot el atrage atenția asupra pluralităților cristologiilor, spunând în același timp că ele nu compromit esența credinței. Dar cu acest lucru nu putem fi de acord pentru că există o cristologie elaborată de jos în sus, în care omul își aduce aportul la mântuire de exemplu Bultman, și o cristologie de sus în jos pe care a elaborat-o Panenberg [5]. Au fost şi alţi numeroşi teologi care au făcut acest lucru. De asemenea există conceptul de cristologie funcțională, prin aceasta înțelegându-se o accentuare a ceea ce a făcut Isus, mai degrabă decât ceea ce a fost El.[6] Este de fapt o mutare a accentului de pe lucrare pe Persoană, când de fapt ele sunt inseparabile. Cristologia bizantină definită în timpul lui Justinian, este și ea criticabilă și are multe umbre în realitatea psihologică a lui Isus[7]. Nici cristologia Catolică nu se lasă mai prejos şi sub alte forme amplifică rolul Mariei.
Cristologia ca doctrină și dogmă are o bază biblică, chiar dacă s-a confruntat de-a lungul timpului cu tot felul de erezii, dar dogma despre Fecioara Maria, nu are ca suport Biblia, ci tradiția bisericii Catolice și Ortodoxe, nefiind fundamentată în Scriptură.
Fecioara Maria are bineînţeles locul ei în Scriptură, dar Biserica ia supradimensionat importanța, a preluat prerogativele lui Hristos și le-a atribuit Mariei, ca de exemplu mijlocirea.[8] Când păgânismul a încetat să mai fie un pericol pentru Biserică, în literatura cretină apar nenumărate referiri favorabile icoanelor. Se dau sensuri noi acelor elemente ale antichității și păgânismului, pentru a putea fi adoptate de către Biserică. Fenomenul a rămas actual. În 21 Noiembrie 1964, Papa Paul al –VI – lea, o proclama pe Maria ca Mamă a bisericii. [9]
Prin acest eseu ne propunem să analizăm aceste dogme, Mariologie și Cristologie, ca să răspundem în limita saţiului propus, şi să combatem cu Scriptura afirmațiilor false pe care le fac unii teologi față de persoana lui Hristos și a afirmațiilor pe care le face tradiția bisericii în legătură cu Maria. Scopul nostru este de a demonstra că dogma despre Isus Hristos are la bază Sfânta Scriptură, iar dogma despre Maria, aparține doar de învățături omenești, obiceiuri și tradiție.
2. Evoluţia dogmei despre Hristos şi Maria
a. Evoluţia dogmei despre Hristos
În primele trei secole Biserica a avut de luptat împotriva prigoanei și acuzelor care i se aduceau. Apologeții și polemiștii au luptat pentru apărarea credinței lor. După anul 313 împăratul Constantin[10] a dat libertate de închinare creștinilor. Biserica s-a unit cu Statul și aluat locul apologeților pentru apărarea credinței datorită numeroaselor erezii apărute în rândul cretinismului. Origen şi Ireneu au luptat împotriva celor care negau umanitatea și divinitatea lui Hristos, împotriva monarhismului sau a montaniștilor. Pe de altă parte biserica a trebuit să stabilească un Canon, și să ia în continuarea poziție față de numeroase alte erezii apărut în sânul creștinismului. În mod paradoxal mai târziu ea însăși a fost generatoare de erezii.
A vorbii despre Hristos înseamnă a începe cu Nașterea din Fecioară. Acest subiect a fost și rămâne unul dintre cele mai controversate motive de discuție.[11] Pentru credincioși fundamentalişti Nașterea din Fecioară este o garanție a divinității lui Isus, și este biblic să fie așa. În biserica primară Ignațiu folosește expresia Născut din Fecioară ca un lucru de la sine înțeles când își ridică glasul împotriva docetiștilor. [12] În forma timpurie cât și cea târzie, o veche mărturisire de credință numit Crezul Apostolic, afirmă Nașterea din Fecioară. Afirmând acest aspect al nașterii Mântuitorului avem ca bază de învățătură din Biserica Primară, și părinții bisericii bazați pe textele din Scriptură din Matei 1: 18-25 și Luca 1:26-38.
Noi credem că Isus Hristos a fost o persoană umană și divină în același timp. Scriitorii Noului Testament îi atribuie termenul de Domn după momentul învierii. Apolinarius care nu a acordat importanța cuvenită umanității lui Hristos[13], sau Nestor, căruia ia displăcut termenul de Teotokos, afirmând în schimb termenul de Christokom. Isus Hristos în concepția sa era mai degrabă un purtător de Dumnezeu decât un om. O grupare importantă au fost și ebioniții, care negau divinitatea reală a lui Hristos. Rădăcinile lor merg în trecut, a iudaizatorii cu care Pavel s-a luptat descrisă în Epistola lui Pavel către Galateni. Pentru ei Isus a fost un om obișnuit care deveni Hristos în momentul botezului. Iar la sfârșitul vieții s-a retras din el și a avut iarăși statutul de om. Acestei concepții eretice nu putem decât să-i opunem textul din Scriptură din Evanghelia după Matei 3: 13-17, unde au fost prezente toate trei Persoane ale Trinității.
O altă învățătură eretică a fost aceea a lui Arie,[14] care supraviețuiește și astăzi în învățătura Martorilor lui Iehova. Pentru Arie numai Dumnezeu posedă atributele divinității. El se baza pe Romani 8:29 și Evanghelia după Ioan 17:3, astfel Fiul era considerat un semizeu, ignorând alte texte din Scriptură ca Evrei cap 9 sau Evanghelia după Ioan 10:30.
Au fost numeroase alte erezii dea lungul istoriei cu privire la persoana Domnului Isus Hristos în care este contestată natura divină sau umană a lui Isus şi enumerăm doar câteva : albigenzii, bogomilii, encatrţii, gnosticismul, iconoclasmul, idolatria, monarhianismul, triteiştii…..etc. Din păcate ele supravieţuiesc şi astăzi în alte forme.
Pentru Bultaman,[15] Isus Hristos era un simplu lemnar, așezat undeva la marginea istoriei. El abordează o teologie de jos, aplică procesul de demitizare și face ravagii. El salvează doar Cherigma Evangheliei, în care totuși se reduce la Hristos și Cuvânt.[16] Pentru o abordare corectă a Scripturii nu contează secolul în care trăim. Ireneu spune faptul că Cuvântul creator compus din carne și sânge și suflet, sunt realmente un singur subiect.[17]
În timpul reformei, dogma despre Sfânta Treime, a fost crucială pentru Calvin, deoarece era o mărturie a divinității lui Isus Hristos și implicit a mântuirii realizate prin El.[18]
Dacă unii teologi au atacat divinitatea lui Hristos, nici umanitatea Lui, nu a fost scutită de critică. Scriptura ne spune faptul că Isus Hristos a avut un arbore genealogic arătat în evangheliile după Matei și Luca. El a fost conceput în mod supranatural, dar a avut o naștere normală și a crescut ca orice om. De asemenea a fost om matur și a murit. (Lucă 2:52) Contemporanii Lui, l-au perceput ca pe un om. Docetismul a negat umanitatea lui Isus.[19] Această cristologie a fost influențată de învățătura lui Platon și Aristotel. Pentru ei Isus era doar uman, dar Ignațiu și Ireneu au luptat împotriva lor.
Karl Bart acceptă pe deplin umanitatea lui Hristos, dar nu vede nimic remarcabil în ea.[20] Isus Hristos a fost Rabinul din Nazaret, Bart argumentând că mulți oameni care au venit în contact cu El, nu au fost convinși de Divinitatea Lui. Această dimensiune a „trinității” lui Bart, este în mod particular legată de revelație și dezvăluiri. Amândouă argumentează faptul că Revelația lui Dumnezeu Tatăl, este total determinată și conținutul acestei revelații nu poate fi separat de forma sa.[21] Bart nu ține seamă de textul din Evanghelia după Ioan 10:30, în care Isus spune că *Eu și Tatăl una suntem*
Bultmann este mai radical ca și Bart prin faptul că pentru el este și mai esențial conținutul celor predicate de Biserica Primară din Galateni 6:4.[22] evenimentele din viața lui nu sunt semnificative. Dar nici Bart și nici Bultman nu iau în seamă afirmațiile lui Isus după înviere prin care El atrage atenția asupra umanității Lui. În Evanghelia după Luca 24: 36-43, Isus Hristos a mâncat, a băut și le-a arătat ucenicilor rănile Sale.
În momentul în care vorbim despre umanitatea și divinitatea lui Cristos, ne pune problema cum înțelegem cele două naturi într-o singură persoană. Cristologia este importantă pentru că prin întrupare s-a trecut prăpastia mortală și spirituală dintre Dumnezeu și om. Divin înseamnă infinit în cunoaștere și prezență, dar a fi om înseamnă a fi limitat. Este un paradox ca o persoană să fie infinită și finită în același timp[23]. Ca și oameni nu putem înțelege acest lucru dar avem în Scriptură texte car fac referire atât la divinitatea cât și la umanitatea lui Isus. (Ioan 1:14. Galateni 4:4). Inițiativa acetui fapt vine de sus de la Dumnezeu[24]. Pe de altă parte Scriptura ne prezintă pe Isus ca și o persoană complexă.
Isus Hristos s-a făcut om ca să poată murii pentru cei care urmau să creadă în El. Pe de altă parte a fost necesar să fie divin pentru ca Jertfa Lui să fie completă, pentru a avea capacitatea de a răscumpăra păcatele omenirii întregi. Cele două naturi erau absolut necesare pentru iertarea omenirii. Viața veșnică are valoare și Dumnezeu ne-a salvat, iar ispășirea este adevăratul motiv care stă la baza Întrupării.[25] (Evrei 10:4-7) Betleemul și Calvarul reprezintă centru creștinismului. Nu există Evanghelie adevărată fără Cruce. Oricine vorbește despre o altă Evanghelie vestește una falsă.
Fiecare epocă l-a văzut pe Isus Hristos conform propriei culturi propriului caracter la nivel de individ și fiecare a contribuit la realizarea unui portreta al Său. Istoria lui Isus Cristos ne prezintă continuitate dar și discontinuitate, având în comun doar numele.[26] El a fost cunoscut sub numele de Profet, Rob, Învățător, Cristos, Domnul, dar în secolul trei numele de Rabi dispare, și icoanele încep să apară în biserici. După sinodul din 754 dezbaterea dintre ortodocși și iconoclaști, se concentrează în jurul a două posibilități. Icoana este identică cu prototipul sau doar este o reflectare al lui. De asemenea trebuie făcută precizarea asupra faptului că în general icoana este un obiect al venerări, dar adorarea este rezervată lui Dumnezeu[27]. La fel icoana nu-l reprezintă Isus cel ceresc ci pe Isus Cristos care s-a întrupat. Fenomenul icoanelor ia amploare. Rusia țaristă a fost dominată din punct de vedere religios de semnul crucii.[28] Şi în alte ţări semnul crucii s-a impus în practica credincioşilor şi a bisericii.
b. Evoluţia dogmei desore Maria
Înspre mijlocul secolului al patrulea, într-un timp când adevărata credinţă decăzuse mult, spre a săvârşi loc multor slujbe superstiţioase, a început a fi venerată şi fecioara Maria într-un fel însemnat, ca model al fecioarelor, adică a celor care făcuseră jurământul celibatului. Îndată după aceea a devenit un obicei de a i se da numele de mama lui Dumnezeu (Maica Domnului).[29] Poporul neştiutor, ieşind din practicile păgânismului, cu prea puţină cunoştinţă despre curatele şi sfintele adevăruri ale Scripturii, adus la un creştinism amestecat din forme şi ceremonii, având o admiraţie şi un fast împrumutată de la iudaism şi de păgânism, nu a avut mare dificultate să înlocuiască pe una sau pe alta dintre zeiţele pe care le venerau, prin fecioara Maria ce li se prezenta ca având un loc mai înalt pe lângă Dumnezeu, în cer.
În aceiaşi vreme, biserica romană, luând pasaje din Psalmi şi din prorocii care se referă la Israel şi la Ierusalim, le atribuie fecioarei, care se transformă din umila Marie aşa cum o prezintă Scripturile, în zeiţa care trebuie venerată şi se cinstită ca şi „Regina Cerului" Maria a devenit progresiv obiect deschis de închinare şi adoraţie, iar papa Urban II la sinodul de la Clermont în anul 1095 a confirmat serviciul obişnuit, cât şi zilele şi sărbătorile care îi erau păstrate ei în mod deosebit. I-au fost închinate biserici cu numele de „Notre Dame" şi în toate bisericile se află o capelă ce îi este destinată[30]. Iată ce se spune în Scriptură: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti" (Exodul 20:4-5).
Lucru uimitor este faptul că în vechiul Babilon se venera o mamă zeiţă şi fiul ei, prezentaţi prin tablouri şi statui. În Tibet şi în China misionarii iezuiţi au fost surprinşi să găsească imagini ale Madonei şi a fiului ei, tot aşa de identică ca şi în Roma papală. Shing Moo, maica sfântă a Chinei, era înfăţişată cu un copil în braţe şi cu capul înconjurat cu un strălucire sau aureolă, ca şi când ar fi fost opera unui artist catolic roman. Saint-Bernard, unu mare învăţător ai acestei biserici din secolul al IX-lea spune: „Tu te temeai să te apropii de Tatăl; ca şi Adam, te fereai de El când Îl auzeai. El ţi-a dat pe Isus ca intermediar înaintea Lui. Dar poate tu eşti înfricoşat de măreţia acestui Isus, care, cu toate că S-a făcut om, este pururi Dumnezeu. Îţi trebuie deci înaintea Lui un avocat şi aleargă la Maria[31]."
O superstiţie legată de cultul Mariei sunt mătăniile (numite rozariul). Se numeşte aşa o centură care se termină printr-o crucifix, împodobit cu bobiţe sau perle de două mărimi felurite. La grăunţele mari se rosteşte un „Tatăl nostru" iar la grăunţele (bobiţele) cele mărunte se spune o Ave Maria, care este salutarea îngerului adresată Mariei. Catolicii o spun astfel: „Cu smerenie te salut, Marie, plină de slavă; Domnul este cu tine; tu eşti binecuvântată între toate femeile şi Isus, rodul pântecelui tău, este binecuvântat."
Ave Maria se repetă de milioane de ori în fiecare zi, a fost și rămâne numele cel mai pronunțat în apus și răsărit. Doctrina despre Fecioara Maria s-a dezvoltat în răsăritul ortodox, unde exista deja premise. Cultul fecioarei a înflorit în biserica Cooptă, Armeană, Greacă, Siriană, și mai târziu în apusul catolic.[32] Biserica a fost nemulțumită de statutul Mariei, și apelând la textele apocrife, ia supradimensionat rolul. În baza textului din Luca 1:42, dă o explicație a afirmației de Maica Domnului, introdusă prin termenul de Teotokos[33], adică născătoare de Dumnezeu. La început a fost o dispută cristologică, care trece prin două concilii, Nicea anul 325 și Efes din anul 431, și atributele lui Cristos se răsfrâng asupra persoanei Maria, acceptându-se termenul de Teotokos. Pe această bază s-a dezvoltat cultul Mariei, ea fiind denumită și ”regina cerului. ” În răsărit doctrina despre nașterea din fecioară, s-a impus sub termenul amintit mai sus de Teotokos. În răsărit această concepție o găsim sub denumirea de *imaculata concepție*.
Biserica Catolică împinge lucrurile şi mai departe şi susţine că fecioara Maria a fost ea însăşi concepută şi născută în mod excepţional.[34] Prin această concepţie încearcă să îl ferească pe Isus de implicaţiile naşterii, susţinând că Isus a trecut prin corpul Mariei ca „apa printr-o conductă” fără ca unul să aibă efect asupra celeilalte persoane[35]. Se pune atunci întrebarea logică de unde rezultă umanitatea lui Hristos. În concilul de la Basel din anul 1493 s-a hotărât faptul că „imaculata concepţie” este pe deplin justificată în conformitate cu credinţa Catolică. Făcând tot felul de compromisuri fără o bază scripturală, se ajunge în mod inevitabil la paradoxuri. Maria a fost şi fecioară şi mamă în acelaşi timp, făptură umană şi maică a lui Dumnezeu, un paradox continuu. În anul 1950 Papa Pius al XII lea a promulgat o dogmă mariologică, prin care spune ca Maica Domnului la sfârşitul vieţii sale a fost înălţată la cer.[36] Biblia spune altceva (Faptele Apostolilor 1:14). Pe de altă parte venerarea sfintelor moaşte intră în conflict cu această dogmă. În afara faptului că Maria este considerată mijlocitor, titlul de Mediarix, se referă şi la faptul că prin ea a venit mântuirea, dar spălarea de păcate şi iertarea a venit prin persoana lui Hristos şi Cruce. Maria a primit atribute divine ca „plină de har, glorioasă, nepătată, sfântă şi neprihănită”[37]
Opunem textul din Scriptură din Evanghelia după Luca 2:30, în care îngerul îi spune Mariei, că a căpătat îndurare în faţa lui Dumnezeu. Maria nu este considerată o persoană izolată ci o fiică a poporului ei. Din păcate şi astăzi în religiile tradiţionale iubirea de Biserică, se traduce prin iubirea de persoana Mariei.[38] De asemenea se pretinde faptul că Biserica s-a născut prin rugăciunea Mariei, a lui Isus, a apostolilor şi a Duhului Sfânt[39]. Cei care cred acest lucru nu ţin seama de textul din Scriptură din Evanghelia după Matei 16:18, şi nici de pasajul din Fapte capitolul 2 care este de fapt Ziua de Naştere a Biserici.
S-au făcut numeroase analogii şi comparaţii pentru a mări rolul Mariei în credinţa Ortodoxă şi Catolică. Aceste analogii au fost un model în galeria femeilor credincioase ca Eva, Sara, Ruth, şi dacă Biblia vorbeşte despre primul Adam şi al doilea Adam, paralela se răsfrânge şi asupra Mariei, prima Eva şu a doua Eva[40]. Se poate face observaţia că din Scriptură se ştiu puţine lucruri despre Maria, dar şi mai puţine lucruri despre Eva. Comparaţia este forţată. Maria pătrunde şi în religia Islamului denumită şi „Madona Neagră”. Sursa din 19 Coran cuprinde citate şi parafrazări despre Maria mai ales din Evanghelia după Luca unde portretul Mariei este mai detaliat.[41]
Fecioara Maria a avut un impact şi în cultura vremii. Călătoria prin purgatoriu, devine pentru Dante Aligherii, un prilej de a prezenta virtuţile Mariei. În viziunea lui Dante, Eva stă la picioarele Mariei[42].
Giusepe Verdi a compus Stabat Mater şi Ave Maria, Michelangelo, Gheote, şi alte nume sonore din cultură, nu trec indeferenţi pe lângă persoana Mariei.[43]
Tradiţia de dată recentă vorbeşte despre arătări ale Fecioarei Maria, în Bosnia – Herţegovina.[44] Ea s-a arătat la Mudjugarje, sat croat cu 250 de familii. Satul a fost apoi vizitat de 20 000 de pelerini, în ciuda pericolelor la care se expuneau. Fecioara Maria de obicei este tăcută dar alte ori transmite un mesaj ascuns care va dezvăluit la timpul potrivit.
Puterile miraculoase ale Mariei s-au arătat şi în Laura şi Fatima, şi au primit o recunoaştere oficială. Foarte mulţi pelerini au mers acolo pentru a fi vindecaţi de bolile trupeşti şi sufleteşti.[45] Cultul Fecioarei Maria s-a înrădăcinat atât de puternic în tradiţia popoarelor, încât s-a păstrat chiar şi sub regimurile comuniste.
Dacă până acum în ce priveşte dogma despre Cristologie, şi Mariologie, am dat răspunsuri fragmentare şi sporadice, şi am răspuns cu Scriptura împotriva lor, vom încerca în continuare să dăm un răspuns evanghelic acestor tradiţii şi dogme omeneşti, care duc oamenii în rătăcire şi orbire spirituală.
3. Un răspuns evanghelic
a. Cristologie
În primul rând Biblia afirmă că Isus Cristos a fost Dumnezeu întrupat. El şi-a asumat prerogativele lui Dumnezeu în Evanghelia după Ioan 10:30 „Eu şi Tatăl una Suntem.” El va trimite îngerii Săi, de asemenea îşi arogă puterea de a ierta păcatele (Marcu 2:5 ), fiind acuzat de contemporanii săi că huleşte. Isus Hristos vorbeşte despre judecata lumii în Matei 25 : 31-46, în care El va sta pe tron şi va judeca această lume. De asemenea Fiul omului este Domn şi al Sabatului ( Marcu 2:27-28). Acest lucru ne duce cu gândul la Vechiul Legământ, înlocuit de Legământul cel Nou ( Evrei capitolele 7-9). Istoria a confirmat acest lucru. Isus vorbeşte despre preexistenţa Sa (Ion 8:58), făcând afirmaţia că „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” Se poate aminti conciliul de la Nicea[46] şi Constantinopol, care mărturiseşte despre el pe de o parte că este Fiul lui Dumnezeu, Unul născut de o Fiinţă cu Tatăl, născut înainte de veac. Pe de altă parte s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria s-a făcut om.[47] Principala acuză care i s-a adus este faptul că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 19:7) de asemenea Isus susţine egalitatea cu Tatăl prin consimţire.
Dacă ne uităm în viaţa Domnului Isus Cristos, la cuvintele Sale, minunile, învăţăturile, puterea Sa, Naşterea miraculoasă, o viaţă fără de păcat, Crucea, Învierea şi înălţarea la cer, prorociile din Vechiul Testament îl percepem pe Isus ca o sumă a tuturor profeţiilor cu privire la El împlinite în Hristos, ca şi Mesia cel promis. Iudeii au înţeles exact ce spune, dar nu l-au crezut din cauza tradiţiilor suprapuse peste Lege, aşteptau un Mesia de factură terestră ca eliberator şi unul spiritual şi l-au urât pentru acest lucru.[48] Evanghelia după Ioan face multe referiri la divinitatea lui Isus, ( Ioan1:1) la fel şi epistola lui Pavel către Evrei 1:3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, certifică acest fapt. La fel şi în Coloseni 1: 15-20, Pavel face aceiaşi afirmaţie. Este o problemă de necredinţă şi orgoliu să beneficiezi de aşa de multe dovezi biblice şi să ai curajul să adaugi sau să scazi din adevărul Scripturii, cum au făcut contemporanii lui Isus sau teologii liberali ca Bultman, şi alţii.
Isus Cristos a fost om ca şi noi, a fost supus limitărilor umane impus de un trup omenesc, a avut nevoi fizice şi biologice, foame, sete, a fost ostenit, ispitit, a avut emoţii, a plâns, s-a mirat, a fost demoralizat, cu alte cuvinte divinitatea infinită s-a supus de bună voie finitului uman pentru a ne răscumpăra pe noi.
De asemenea Isus a avut un ucenic pe care l-a iubit în mod deosebit pe Ioan (Ioan 13:23), a avut emoţii ca orice om, a fost îngrijorat, tulburat, supărat, mâhnit pe oameni.[49] Isus Hristos la fel a avut cunoştinţe intelectuale remarcabile ( Matei 22:18 ), iar pe de altă parte nu cunoştea momentul celei de a doua revenire a Sa. (Matei 24:36) În Epistola către Romani Pavel vorbeşte despre Isus ca şi despre primul Adam (Romani 5:14). Ioan face afirmaţia că orice duh care recunoaşte pe Isus în trup este de la Dumnezeu (1Ioan 4:2-3). În evanghelia după Luca, Isus Hristos după Înviere îi convinge pe ucenici despere identitatea, umanitatea şi divinitatea Sa. (Luca 24: 36-45). De asemenea există texte care fac aluzie atât la umanitatea cât şi la divinitatea lui Isus. (Mat. 28:19; ), şi , (Fil. 2:9-10). Astfel “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.”[50]
Lucrarea de ispăşire a lui Isus Hristos este relatată în Efeseni 2: 16-18. Moartea Lui a fost in planul veşnic al lui Dumnezeu (Fapte 2:23), si este de o valoare inestimabila (1 Ioan 2:2). Moartea este răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22), de împăcare (2 Cor. 5:18) si înlocuitoare (Is. 53:6). Dumitru Stăniloaie face la rândul lui afirmaţi că « Acelşi născut din Tatăl, înainte de veci şi din Fecioara Maria, nu se desparte din cauză că are două firi şi rămâne nedespărţit[51] ». La acest material biblic se poate adăuga şi un verset împotriva celor care deformează adevărul lui Dumnezeu. Matei 22:29 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
De asemenea avem şi profeţii mesianice[52] despre Isus Hristos : Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui Geneza 3:15 cu împlinire în Gal.4:4; Evrei 2:14-15; Apoc.20:10, Urmaşul lui Avraam şi sămânţa lui, în care toate neamurile vor fi binecuvântate în Numele lui Geneza 12 cu împlinire în Matei 1:1, vine din tribul lui Iuda Geneza 49:10 cu împlinire în Luca 3:33, este urmaşul pe tronul lui David Isaia 9:7 cu împlinire în Luca 1:32, 33, este Uns şi Veşnic Psalmul 102:25-27 cu împlinire în Evrei 1:8-12, Născut în Betleem Mica 5:2 cu împlinire în Luca 2:4,5,7. Născut din fecioară Isaia 7:17 cu împlinire în Luca 1:26,27,30,31. Şi aceste profeţii sunt doar partea care se referă la Naşterea lui Isus. Isaia 9:6 Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
b. Mariologie
Naşterea din Fecioară înseamnă lucruri diferite la teologi. Noi vorbim despre o concepţie divină în sensul că Maria nu a avut relaţii sexuale cu un alt bărbat până după naşterea lui Isus. (Mat 1: 25) Aşa cum am reamintit mai sus ne bazăm pe textele din Matei 1:18-25 şi Luca 1:26-38. ele ne conving faptul cele relatate acolo sunt fapte reale.[53]
În bisericile catolice, în capele, ca şi în case, se află reprezentări ale Fecioarei şi copilului Isus în statui, tablouri, gravuri, în faţa cărora oamenii se proştern la pământ, se roagă şi se închină. Iată ce se spune în Scriptură: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti" (Exodul 20:4-5). Iar apostolul Ioan, la sfârşitul primei lui epistole, adresează creştinilor această poruncă solemnă: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli[54]."
Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că „nu este decât un singur intermediar între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Cristos" (1 Timotei 2:5). Pentru a ajunge Mijlocitor, Fiul S-a făcut om (Ioan 1:14) şi ca om a fost ispitit ca şi noi în toate lucrurile, dar fără păcat (Evrei 4:15; 2:18). El mijloceşte fără încetare pentru noi; este Avocatul nostru la Tatăl (Evrei 4:11; 7:25; Romani 8:34 etc). Ne vorbeşte să ne adresăm noi personal Tatălui; şi Tatăl, în Numele Lui ne ascultă (Ioan 14:13; 16:24-26). Astfel putem să ne apropiem de Dumnezeu prin El, să intrăm chiar în sanctuarul lui Dumnezeu pe temeiul jertfei Lui şi să venim cu convingere la tronul harului Său (Evrei 7:25; 4:16 etc)[55].
Nu găsim nimic similar în Sfânta Scriptură, sunt nişte practici superstiţioase, inventate de oameni. Ce spune Domnul? „Când vă rugaţi, să nu folosiţi repetări fără rost, ca păgânii, care gândesc că, dacă spun o mulţime de cuvinte, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei" (Matei 6:7-8). „Ca păgânii" spune Isus[56].
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune doar atât: „Dacă ne mărturisim păcatele, El (Dumnezeu) este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curate de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9).
Iosif şi Maria care aveau informaţii directe în ceea ce priveşte naşterea lui Isus. Se presupune şi faptul că ei au sta de vorbă unul cu celălalt şi în plus visul pa care l-a avut Iosif cu privire la Maria. ( Matei 1: 20-22). S poate remarca şi faptul că în momentul răstigniri lui Hristos, Iosif nu era prezent, probabil că între timp a murit. Există dovezi biblice care arată faptul că Maria a făcut parte din comunitatea celor care credeau în Isus după momentul învierii. ( Fapte 1:14) Textul ne relatează faptul că ea se ruga împreună cu ceilalţi ucenici. De asemenea Biblia nu ne indică vreo activitate a Mariei sus în cer. Ipoteza unor surse extra biblice cum ar fi Cărţile Apocrife, sau tradiţia bisericii pentru a susţine şi amplifica cultul Fecioarei Maria nu sunt suficiente. Un expert de la începutul secolului XX, înclinat să dea amploare mărturiei biblice despre Maria a fost surprins să recunoască faptul că cititorul Evangheliei, descopere aşa de puţine lucruri despre ea[57]. Dacă excludem familia ca sursă a tradiţiei, este dificil să explici cum şi de unde a apărut ideea despre rolul deosebit pe care l-a avut şi îl are Maria. Singura posibilitate este să credem ceea ce spun Sfintele Scripturi, şi să nu înlocuim pe Isus cu Maria.
4. Concluzii
Deşi de al început au apărut o serie de erezii, cu privire la persoana Domnului Isus Hristos, biserica a rămas totuşi curată, a luptat împotriva învăţăturilor false, a persecuţiilor şi în primele secole şi numele de creştin era asociat cu Persoana lui Hristos şi învăţăturile Sale. Dar treptat lucrurile au început să se schimbe şi în biserică a apărut o clasă de oameni aleşi special, pentru a sluji şi a oficia cina şi botezul şi alte ritualuri din Biserică. Fenomenul se amplifică şi aşa cum am arătat mai sus prin anul 250 D.C. când Ciprian episcopul Romei preia întreaga clasă preoţească din Vechiul Testament şi o introduce în biserică. Astfel se pierde aspectul relaţiei eu – Tu dintre Creator şi fiinţa creată, fiind înlocuită cu intermediari. Preotul este acela care devine intermediar între om şi Dumnezeu când de fapt Biblia spune în mod clar altceva, în mod direct şi unic cu referire la persoana lui Isus Hristos. Lucrurile se schimbă şi mai dramatic în 313 când sub împăratul Constantin Biserica se uneşte cu Statul şi biserica de devine „Biserica Împăratului” Lui Constantin îi plăcea Vechiul Testament, cu războaie, preoţi etc. De fapt ce a făcu Constantin a fost o mişcare politică, ce avea prea puţine lucruri în comun religia creştină sau cu învăţăturile Bibliei. Atunci începe Evul Mediu întunecat se schimă şi teologia cu privire la învăţătura bisericii şi învăţătura lui Hristos este marginalizată, şi mai târziu complet neglijată până în timpul reformei din anii 1500, 1600 D.C, când pe scena istoriei apar reformatorii.
De asemenea apare cultul icoanelor, rugăciunea pentru morţi, rugăciuni adresate sfinţilor, şi mai ales ale Mariei. Biserica fiind păgânizată prin creştinarea unor popoare cu forţa, pentru poporul neştiutor de carte a fost dus uşor să adopte aceste învăţături nebiblice şi să fie dus în eroare.
Binenţeles şi teologia, respectiv învăţătura despre Isus Hristos este deformată, fiind înlocuită de alte elemente. Au fost negate atât divinitatea cât şi umanitatea lui Hristos şi apologeţii creştini s-au luptat cu aceste erezii. În biserici au apărut şi icoanele. Origen, Ignațiu şi Ireneu s-au remarcat ca apologeţi ai credinţei. În zilele noastre în contrast Bart şi Bultaman teologi liberali au promovat la rândul lor erezii despre Hristos.
Cristologia şi Mariologia sunt doctrine care merg paralel dea lungul istoriei până în zilele noastre. Mariologia mută prerogativele lui Isus Cristos deasupra persoanei Maria, mama Domnului Isus, dar fără să aibă un suport biblic. Noi nu minimalizăm rolul Mariei, dar Biserica Catolică şi Ortodoxă au supradimensionat enorm rolul pe care l-a avut Maria cu privire la Naşterea Mântuitorului. Prin această supradimensionare a rolului Mariei, se defineşte şi este esenţa învăţăturii bisericii Catolice şi Ortodoxe.
Noi credem că Isus Hristos a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Numai sub această formă mântuirea putea să fie realizată. Pentru acest lucru facem referire la Crezul apostolic timpuriu dar în primul rând la Biblia care este sursa primară a Revelaţiei lui Dumnezeu în Scriptură. De asemenea Întrupare prin Naşterea din Fecioară este o garanţie a divinităţii lui Isus. Nestor şi Arie nu au fost de acord cu Scriptura ignorând o seamă de texte din Ea. Pe de altă parte Bart nu vede în Isus Hristos decât un rabin. Bultman face şi mai mult şi nu ţine seamă de momentul de după Învierea lui Isus. Ei şi alţi teologi liberali neglijează în mod voit texte clare car îl prezintă pe Hristos ca om dar şi ca divin în acelaşi timp. În fiecare epocă Hristos a fost perceput în mod diferit în funcţie de cultura vremii respective, cunoştinţelor necesare, interese, sau alte lucruri. Dar o relaţie cu Dumnezeu presupune sinceritate şi informaţie din Cuvânt.
În mod paralel în istorie rolul Mariei a crescut în mod spectaculos, ea ajungând să fie venerată de biserică şi de credincioşi, fiind denumită „mama lui Dumnezeu”. Fastul a devenit un lucru obişnuit în biserică fiind împrumutata de la iudaism şi păgânism. De asemenea ea a fost denumită şi „regina cerului” iar biserica a reinterpretat o serie de psalmi şi profeţii cu privire la persoana lui Hristos şi le-a atribuit Mariei. Era mai uşor să te apropii de Maria decât de Cristos, susţineau învăţătorii de atunci. De asemenea au apărut o serie de superstiţii legate de persoana Mariei. Rolul ei este amplificat de şi mai mult de către biserică şi atribute ale divinităţii lui Isus sunt transferate în mod artificial pe Maria. În apus ea a fost denumită „Teotokos”, iar în răsărit o regăsim sub forma „imaculatei concepţii”. Vedem că Fecioara a ajuns obiectul de seamă în cultul bisericii romane. Ea este invocată, ei i se roagă, de la ea se aşteaptă ajutor, în ea se pune toată încrederea. Dar apare un conflict inevitabil între conceptul şi starea Mariei care trebuia să fie Mamă a lui Dumnezeu, şi Fecioară, în acelaşi timp. De asemenea i se atribuie rolul de Mediatrix, care iartă păcatele, şi naşte biserica, lucru care este contrar Scripturii. La fel s-au făcut numeroase analogii între Maria şi femeile din Biblie. Poeţi, pictori, oameni de cultură au invocat-o şi reprezentat-o în operele lor. În istorie s-au semnalat numeroase apariţii ale Marie, care se perpetuează şi în zilele noastre.
În primul rând Întruparea era absolut necesară. O divinitate nu poate să moară, şi să de realizeze acest lucru trebuia să devină om. Acesta a fost motivul Naşteri Domnului Isus. Pe de altă parte trebuia Isus să fie divin ca Moartea pe Cruce, să aibă o putere de curăţire a păcatului universală. Astfel Naşterea şi Crucea sunt esenţa creştinismului în ceea ce priveşte Soteorologia. Ispăşirea străbate ca un fir roşu întreaga istorie a omenirii cu o totală împlinire în Cristos. El a făcut totul, iar omul nu poate contribui la mântuirea sa decât prin acceptarea a ceea ce a făcut Cristos. Biblia prezintă atât umanitatea cât şi Divinitatea lui Isus. Dacă ne uităm la evenimentele din viaţa lui Isus descrise în Evanghelii, vedem pe Isus ca o sumă a profeţiilor biblice cu privire la Mesia, împlinite în persoana lui Hristos. De fapt cea mai completă revelaţie a lui Dumnezeu în istorie este momentul când Dumnezeu s-a făcut om. De asemenea în numeroase ocazii Isus Vorbeşte despre Dumnezu ca Tatăl lui, sau se identifică cu El. Aici apare aspectul Trinatar cu privire la Dumnezeu.
Din cele relatate mai sus se desprind două idei principale. Cristologia este o dogmă care are o bază biblică, chiar dacă a fost atacată, a rezistat fiind apărată de tologi împotriva ereziilor. De-a lungul istoriei s-au reuşit să se facă corecturile necesare revenind la Biblie. Cu Maria lucrurile stau în mod total diferit, şi tot sprijinul ei ca dogmă are ca bază tradiţia. Papalitatea, conciliile, tradiţia au oferit o imagine complet diferită a Mariei, decât cea biblică. Doar în timpul reformei după 1000 de ani prin „Sola Scriptura” s-a produs o reformă radicală în creştinism. Pe scenă apar cultele protestante şi neoprotestante. Suntem obligaţi să menţionăm că şi ele au avut problemele lor. Lupta continuă şi anul 1545 tradiţia primeşte aceiaşi autoritate ca si Biblia, iar mai târziu în 1965 Maria proclamata ca Mama a Bisericii. Dacă ne raportăm la Geneza 3:15, primim un răspuns la întrebările şi evenimentele care se derulează în istorie, o închinare adevărată paralel cu una falsă. Dar Dumnezeu s-a revelat în istorie şi în mod foarte concentrat se poate afirma faptul că Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără şi Duhul Sfânt face o lucrare de sfinţire. Astăzi asistăm la o lucrare a Duhului Sfânt. Amin
Bibliografie :
PUNCTE DE COTITURĂ ÎN ISTORIA CREŞTINISMULUI Editura Lux. MUNDI Arad • 2012 Iosif Ţon
Dicționary of New Testament Theologogiy vol 1
Hristologie de Eduard Ferenț
Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2
Cristos în Gândirea Creștină Răsăriteană de John Meyendorf
Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică de Preot porf Dr Ion Bria
Creștinismul de-a Lungul Secolelor de Earle E. Cairnas
Teologia Reformatorilor de Timofty Gheorghe
The Macking of Modern German Cristology de Alister . F. Mc Garth
Fundamente ale Credinței Creștine de James M. Boice
Isus dea Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican
Cristos în Gândirea Creștină Răsăriteană de Jon Meyenddorff
CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA Sait www.theophilos.3x.ro
Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaraslav Pelican
Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică de Preot porf Dr Ion Bria
Cultul Sfintei Fecioare Maria Astăzi de Eduard Ferenţ
Teologie Dogmatică Ortodoxă de Dumitru Stăniloaie
Saitul ROBOAM
Itinerar Biblic. Sorin Micloş
Ardelean Viorel
[1] PUNCTE DE COTITURĂ ÎN ISTORIA CREŞTINISMULUI Editura Lux. MUNDI Arad • 2012 Iosif Ţon
[2] PUNCTE DE COTITURĂ ÎN ISTORIA CREŞTINISMULUI Editura Lux MUNDI Arad • 2012 Iosif Ţon
[3] Dicționary of New Testament Theologogiy vol 1 pag 182
[4] Hristologie de Eduard Ferenț pag 1
[5] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 264
[6] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 272
[7] Cristos în Gândirea Creștină Răsăriteană de John Meyendorf pag 93
[8] Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică de Preot porf Dr Ion Bria, pag 169
[9] Hristologie de Eduard Ferenț pag 141
[10] Creștinismul de-a Lungul Secolelor de Earle E. Cairnas pag 102
[11] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 317
[12] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 236
[13] Creștinismul de-a Lungul Secolelor de Earle E. Cairnas pag 129- 130
[14] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 267-268
[15] Hristologie de Eduard Ferenț pag 33
[16] Hristologie de Eduard pag 31
[17] Hristologie de Eduard pag 287
[18] Teologia Reformatorilor de Timofty Gheorge pag 235
[19] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 267-268
[20] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 292-293
[21] The Macking of Modern German Cristology de Alister . F. Mc Garth pag 135
[22] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 293-294
[23] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 300
[24] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 315
[25] Fundamente ale Credinței Creștine de James M. Boice pag 272
[26] Isus dea Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 287-289
[27] Cristos în Gândirea Creștină Răsăriteană Jon Meyenddorff pag 197
[28] Isus dea Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 115
[29] CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA www.theophilos.3x.ro
[30] CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA Sait www.theophilos.3x.ro
[31] CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA Sait www.theophilos.3x.ro
[32] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 187
[33] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 108
[34] Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică de Preot porf Dr Ion Bria pag 169
[35] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 56
[36] Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică de Preot porf Dr Ion Bria pag 169
[37] Cultul Sfintei Fecioare Maria Astăzi de Eduard Ferenţ pag 13
[38] Cultul Sfintei Fecioare Maria Astăzi de Eduard Ferenţ pag 145
[39] Cultul Sfintei Fecioare Maria Astăzi de Eduard Ferenţ pag 126
[40] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 49
[41] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 10
[42] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 140-141
[43] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 168
[44] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 12
[45] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 184
[46] Teologie Dogmatică Ortodoxă de Dumitru Stăniloaie pag 22
[47] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 258
[48] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 261
[49] Teologie Creștină de Millard J. Erickson vol 2 pag 282
[50] Itinerar Biblic. Sorin Micloş
[51] Teologie Dogmatică Ortodoxă de Dumitru Stăniloaie pag 35
[54] CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA www.theophilos.3x.ro
[55] CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA www.theophilos.3x.ro
[56] CULTUL FECIOAREI, BISERICA SAU ADUNAREA www.theophilos.3x.ro
[57] Fecioara Maria de-a Lungul Secolelor de Iaroslav Pelican pag 16