Atât de mult doresc, Mesia!
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Minunile Iubirii
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Atât de mult doresc, Mesia!

Atât de mult doresc, Mesia,
Cel ce-ai venit, ca Salvator
Pentru a-mi fi bun Mântuitor,
Pe calea sfântă să-Ţi urmez
De-al Tău Cuvânt ascultător.

Să-L strâng în inimă cu drag
Şi-o candelă a vieţii să-mi fie
Cu-a Sa lumină de-aur vie -
În drumul ce 'l-am de parcurs,
În paşii urmaţi spre veşnicie.

Atât de mult doresc, Mesia,
Să-Ţi ascult dulcea chemare
Şi să-nţeleg dragostea mare,
Spre-a-Ţi urma cu abnegaţie
Vestind iubirea-Ţi salvatoare!

Să vestesc sfânta Împărăţie
Că-n Jertfa mare-ai câştigat
În lupta cruntă ce-ai purtat,
Pe-al Golgotei altar, al crucii
Când soarta morţii-ai anulat.

Flavius Laurian Duverna
23 decembrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/132124/atat-de-mult-doresc-mesia