Binecuvântarea Ta
Autor: Gigi Stanciu
Album: Început de drum
Categorie: Binecuvântare copii
Îmi plec genunchii în fata Ta
Și capul îl plec-nainte,
Eu îndrănznesc să-Ți cer ceva,
Căci Tu îmi ești Părinte.

Dar mai întâi Îti mulțumesc
Fiindcă Te simt aproape,
În tot ce fac și-n ce primesc,
Te văd pe Tine, Doamne!

Îți mulțumesc că este pace,
Ce binecuvântare!
Și că trăim în timp de Har,
Cât ne iubești Tu, Doamne!

Îmi cer iertare în fața Ta,
Căci sunt un păcătos
Dar cred în Tine, Domnul meu
Căci ești al meu Hristos!

Iți mulțumesc de bunătatea
Pe care ne-o arăți
Și ne-ai făcut părinți să fim
S-avem copii frumoși.

De-aceea, rugămintea noastră,
De mamă și tătic
O facem pentru copilașul
ce Tu ne-ai dăruit.

Am vrea să-l binecuvântezi
Și să-l ferești de rele,
Noi Te rugăm, Părinte Sfânt,
Căci știm a Ta putere!

Revarsă-Ți Harul peste el,
De mic să Te slăvească,
Prin dragostea ce i-o arăți,
Să vrea să Te cunoască.

Noi știm că va veni și vremea
Când el Te va sluji,
Prin darul ce îl faci acum,
El te va prețui.

Va ști, talanți de îi vei da
să-i poată înmulți,
Căci va-nvăța în casa Ta
Să-Ți poată mulțumi.

Iar noi, ai Tăi copii umili
Și-ai lui părinți de pe pământ,
Îl vom aduce-n casa Ta
Să locuiești la el în gând.

Să audă din Cuvântul Tău
Aici în adunare,
Căci părtășia dintre frați
E mare binecuvântare!

Cuvântul îi va fi pe buze
Și-n inima-i va locui,
Căci darul ce i-l faci acuma,
Va da o roadă într-o zi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/132236/binecuvantarea-ta