La cumpăna-ntre ani...
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Glasul inimii
Categorie: An nou
În rugăciunea mea de azi, vreau Numele să Îți slăvesc,
Eşti Salvatorul meu, Isus şi pentru-aceasta-Ți mulțumesc,
Te laud pentru jertfa Ta şi pentru planul de salvare,
Domn şi-mpărat, Emanuel, eu mă supun poruncii Tale!
Prieten bun, Tu m-ai făcut moştenitor a celor sfinte,
Prin Tine-s fiu de Dumnezeu şi pot să-Ți spun cu drag, Părinte,
Neprihănirea mea Tu eşti, prin sângele vărsat pe cruce,
Cu rugăciunea împletesc, dorul ce-n slavă mă conduce.
Tu îmi eşti sursă, mă-ngrijeşti, prin Tine am azi plinătate,
Îmi vindeci trupul, duhul meu şi sufletu-mi îl faci cetate,
Vreau sentimentele şi mintea şi tot ce sunt ca om, să fie,
În slujba Ta, preasfinte Tată, ici pe pământ şi-n veşnicie.
Păstor preabun, Sfătuitor, Tu îmi eşti pace şi lumină,
Îmi dai victorie când mi-e greu, mă curățeşti de orice vină,
Vină Împărăția Ta şi voia Ta să faci în toate,
Precum în cer şi pe pământ, căci Tu eşti Dumnezeu ce poate.
Arată-mi locul pregătit în viața mea, pentru slujire,
Să pot să Te înalț Isus, cu bucurie şi iubire,
Purtarea mea, vorbirea, gândul, spre slava Ta s-aducă rodul,
În Adunare şi-n afară, să Te cunoască tot norodul.
Conducătorii Casei Tale să fie plini de Duhul Sfânt,
Să pui în ei înțelepciune, cu har să spună din Cuvânt,
Dă-le tărie în lucrare, protecție şi călăuzire
Şi sănătate ca să poată îndeplini a lor slujire.
Binecuvântă Tu poporul acum la cumpăna-ntre ani,
Cu tot ce ştii că e nevoie, sfințenie, sănătate, bani,
Fereşte-ne de bârfă Doamne, gâlceavă, pismă, clevetire,
C-un duh statornic ne-nnoieşte, smerenie, pace şi iubire.
Pe toți acei incluşi în planul măreț, perfect, de mântuire,
Binecuvântă-i să-nțeleagă, să Te accepte, cu grăbire,
Căci tot ce-i efemer se trece şi ce-i trecut n-o să mai vie,
Dar cine-i ancorat în Domnul, va dăinui o veşnicie.
Aşează-Ți mâna peste țară, peste conducători, Mesia,
Să cârmuiască cu iubire şi-nțelepciune, România,
Poporul ce-i creştin de nume, cu-adevărat să Te cunoască
Şi-n Adevăr, cu-ncredințare, în dragoste mereu să crească.
Lumea întreagă să aleagă, să îşi dorească-mpărăția,
În care Împărat e Domnul Isus Cristos. Primind solia,
Orice-nnoire, ani, decenii, sub flamura Iubirii Sfinte,
Va propăşi căci mare-i harul şi-oblăduirea de Părinte!
La brâu ne pune adevărul, cu-armura Duhului ne-mbracă,
Iar platoşa neprihănirii şi evanghelia păcii facă,
Ca sabia Duhului şi brâul ce adevăru-nfățişează,
S-aşeze coiful mântuirii peste o conştiință trează.
Cu rugăciuni de mulțumire, cu duhul plin de Duhul Sfânt,
Să ne-nchinăm în orice vreme cât mai trăim pe-acest pământ,
Să ne dorim cu-ardoare cerul şi mântuirea căci Cristos,
Cu dragoste binecuvântă când se căieşte-un păcătos.
În rugăciunea noastră azi, vrem Numele să Îți slăvim,
Eşti Salvatorul nostru drag şi pentru-aceasta-Ți mulțumim,
Te lăudăm pentru jertfire şi pentru planul de salvare,
Domn şi-mpărat, Emanuel, noi ne supunem voii Tale!
La umbra aripilor Tale găsi-vom adăpost mereu,
Căci Tu trimiți oştiri de îngeri ca să ne apere la greu,
Numele Tău chemăm Isus, Tu ne răspunzi căci ne iubeşti,
Ne saturi cu o viață lungă, căci mântuirea ne-o doreşti!
31/12/2014, Deva- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/132331/la-cumpana-ntre-ani