ANUL NOU
Autor: Cristinel Agape
Album: CRAMPEIE DE LUMINA
Categorie: An nou
ANUL NOU

Pe poteci de nori țesute, anul nou gingaș coboară,
Cu parfum de prospețime, sufletul ni-l înfășoară.
Și dorințe primenește, arcul iarăși încordează,
Energii ascunse-n inimi, se topesc sub bună rază...

Chiar necazuri și ofense, azi se-aruncă în uitare,
Privind neaua cum se-așterne, alb covor sclipind în zare...
Noul este peste toate, cele vechi se șterg, se trec,
Doar speranțe de mai bine, ne animă, ne petrec !

Credem în viață mai bună, o strigăm cântec în jur,
Furând din eternitate stelele spre-un suflet pur...
O, de s-ar putea vreodată, să serbăm zilnic așa,
Lumea noastr-ar fi mai bună, fericiți am fi în ea !

Încărcați de bucurie, de dorințe, optimism,
Să ne apucăm de treabă, lepădând din egoism...
Și cum soarele răsare peste răi și peste buni,
Să fim raze de iubire, din ale cerului cununi !

Plini de-avânt, de încântare, de entuziasm senin,
Să ne-apropiem de Domnul, izvorul vieții deplin...
Și mai mult ca altădată să-L rugăm să vină iară,
Nu an nou, ci veșnicia să coboare Pacea-n țară !
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/132353/anul-nou