Mă balansezi pe zâmbete de Soare
Autor: Ana Haz
Album: Comori ce curg prin lacrimi
Categorie: Diverse
Ani orbitând pe cărărui de ornic,
Precum țărâna pe nucleu de Soare,
Îmi spun Isuse că-Ți rămân datornic
Pentru Iubire, milă, îndurare.

Aproximând în calcule savante,
În definiții zugrăvindu-Ți fața,
Să Te cuprindă, nimenea nu poate,
Când Te arăți pe rouă, dimineața.

Din roua zorilor, urmele Tale
Le țin în goana clipei, înainte,
Tu vindeci rana spinilor din vale,
Să netezești cărarea mea, Iubite.

M-am născut în Tine a doua oară,
În flacăra Iubirii îmi dai formă,
Ai răsărit la orizont, spre seară,
Să-mi fii neprihănirea de la urmă.

De-aceea simt Golgota Ta Isuse,
Pentru că sunt și eu ascunsă-n Tine,
M-ating ușor, cuvintele-Ți ne spuse
Și-mi curge-n suflet șirag de rubine.

Dar am Isuse un câștig în Tine,
E infinitul înghițind clipita,
Fericirea, Puterea ce mă ține,
Este Iubirea, Împărăția Ta.

Mă balansezi pe zâmbete de Soare,
Îți anini Ceru-n ochii mei, Isuse,
E-atâta Rai că nu mai simt că doare,
Că sângerează încă, răni ne-nchise.

Decupând azurul cu un negru nor,
O poartă deschisă înspre Paradis,
Seceta-ntristării cheamă la Izvor,
Golgote mă poartă la locul promis.

Ca-n adâncul mării, în zile senine,
Când sub valuri taine se destramă,
Ochii Tăi ca para, lămuresc în mine
Păcatele ascunse sub mahramă.

Roiuri se ridică din adâncu-mi mut,
Zornăit de lanțuri, m-am eliberat
Mărturisind totul, vreau să Te ascult,
Să îmi fie traiul ca sticla, curat.

Mulțumesc Isuse că de-acum mă porți
În dimensiunea Dragostei dintâi,
Că o moștenire mi-a căzut la sorți
Prin Jertfa Iubirii, cerești bogății.

Mă balansezi pe zâmbete de Soare,
Îți anini Ceru-n ochii mei, Isuse,
E-atâta Rai că nu mai simt că doare,
Că sângerează încă, răni ne-nchise.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/132414/ma-balansezi-pe-zambete-de-soare