Prieteni necuvântători


De la şcoala am venit,
Mâinile mi le-am spălat,
Ghiozdanul mi l-am golit
Şi hainele, mi-am schimbat.

La masă m-am aşezat
Iar bunica mă serveşte.
Ea, găteşte minunat
Cu lucrul, nu pridideşte.

Zgomote mici, înfundate,
Ba chiar şi-o mieunătură...
Sunt semnale ce-mi sunt date
Aud şi o lătrătură...

Prietenii mei iubiţi sunt:
Motănel şi Azorică!
Răsar parcă din pământ
De nimic, nu le e frică.

Ei aşteaptă partea lor:
Îi hrănesc cu mare drag
Resturi, oase, lăptişor,
Toate le aşez pe prag.

Lacomi, tot au devorat
Şi se ling pe botişor...
Parcă de mult n-au mâncat
Din codiţe dau uşor...

Am citit în Cartea Sfântă
Că trebuie să ocrotesc
Şi pe cei ce nu cuvântă
Dacă-i am, să îi iubesc!

Să nu fiu batjocoros
Cu cei mici, fără putere
Ba, să le fiu de folos
Şi să-i feresc de durere.

Nicicând să nu chinuiesc
O făptură mititică
Să stau şi să chibzuiesc
De Domnul, să-mi fie frică.

El, mă vede de oriunde...
Dar, nu stă în firea mea;
Dacă aş fi rău, m-ar prinde
Şi tare s-ar supăra...

Dar eu sunt un iubitor:
Animalele îndrăgesc!
Îmi place, şi mi-e uşor,
Şi cu drag le ocrotesc.

Isus vede fapta mea
Şi inima-mi iubitoare;
Voi primi răsplata Sa:
Va fii plin de îndurare.

Amin

Câmpia Turzii, 6 ianuarie 2015