Firea-n huma mea uscată

Firea-n huma mea uscată
Supusă deșertăciunii,
Rădăcină-i înverșunată
Necedând putreziciunii
Și încolțește câteodată
Cu lăstarii amărăciunii,
(Bat-o vina, să o bată!)

Nu știu ce secret deține
Și nici nu mă înspăimânt,
Îi dau ce i se cuvine,
„Nu lovesc cu pumnii în vânt”
(Doamne, ai milă de mine!)
Dar mă zvârle la pământ
Oricât o lovesc de bine!

Nu știu dacă tuturor
Vi se întâmplă așa ca mie
Dar e cert și uluitor
C-o omor și tot e vie
Și ce-i greu și umilitor
Că o ard „fir-ar să fie!”
Dar tot eu sunt în cuptor!

09/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)