Făurit-a omenirea

Făurit-a omenirea
Cu a ei înțelepciune
Lucruri ce izbesc privirea
Și-o captează de minune,

Dar întunecă gândirea
Abordând necuviința
După cum pretinde firea
Și întinează grav ființa!

Vine-n suflet să împroaște
Cu valori ce curmă dorul
Inimii de ași recunoaște
Și preamări Creatorul.

Mândre lucruri pământești,
Cu-ambalajul strălucit
„De dorit” să le poftești,
Mai pe toți ne-au năucit!

Începând chiar cu „soborul”
Și cu spuma societății,
Iată că-i nebun poporul
Și dau curs atrocității...

Ne zicem creștini și „frați”
Dar cu năzuinț` firești
Și cu ochii bulbucați
După bogății lumești,

Ne-aplecăm sub acest jug
În tumultul păcătos
De dorinți ce ne subjug,
Prea străine de Hristos!

Tu, îți vezi oare Ziditorul
Și mai poți să dovedești
Că dorești să îți iei zborul
Către-acele Slăvi Cerești,

Sau pe ochi ți-a pus zăvorul
Himera poftei lumești
Și te străfulgeră „fiorul”
Firii ce n-o răstignești?!

O, te-a înrobit ispititorul
Și „râșnița”-i învârtești
Căci ai lepădat Izvorul
Bravelor Puteri Cerești!

Numai păcăli poporul...
Caută să te pocăiești,
Că vede Mântuitorul
La ce foc te încălzești,

De ce să te prăpădești
Și tu cu nimicitorul...?
Poți deschide „ochișorul”,
Sufletul să-ți izbăvești...

Astăzi harul e cu tine
Să îți poți schimba păstorul
Dar, te rog ia seama bine:
Mâine nu, Judecătorul!

09/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)