Picioarele de căprioară
Cea de-a treia zi, pe când nu se luminase de-a binelea, se trezi brusc şi sări în picioare simţind o undă puternică de bucurie. Nu auzi strigându-i-se numele, nici nu percepuse de fapt vreo voce, cu toate aceastea ŞTIU că fusese chemată. Receptă o chemare misterioasă, dar deosebit de dulce, chemare pe care o recunoscu imediat ca fiind cea aşteptată încă din momentul în care se trezi prima oară în peşteră. Păşi afară în noaptea înmiresmată de vară. Luceafărul de dimineaţă de-abia se ivise pe cer, iar la răsărit se profilă prima geană de lumină. De undeva de aproape răzbătu glasul limpede şi dulce al unei pasări şi o briză uşoară atinse firele de iarbă. În rest, nici un sunet, doar cascada cea mare.
Apoi auzi din nou acea chemare venită din locuri înalte. Stând acolo în rasăritul palid, privi de jur împrejur. Fiecare fibră a fiinţei ei era cuprinsă de dorinţa de a răspunde acestei chemări şi simţi un impuls aproape irezistibil de a urca pe munţi, dar oare unde se găsea drumul care să ducă afară din canion? Pereţii păreau să se ridice netezi şi aproape perpendiculari de jur împrejur, cu excepţia unui capăt în care se găsea cascada. Cautând o posibilitate de ieşire, deodata observă că de pe unul din malurile pline de muşchi îşi făcu apariţia, săltând, un cerb urmat îndeaproape de o căprioară, aidoma celor din Prăpastia Lezării. În timp ce-i privi, cerbul făcu un salt pe altarul de stâncă şi de acolo mai departe pe o proeminenţă a peretelui de pe latura îndepărtată a râpei. Apoi, îşi continuă urcuşul sărind pe versantul canionului, căprioara călcându-i pe urme.
Mult-Temătoarea nu ezită nici o clipă. Într-o secundă fu şi ea pe stânca altarului, apoi imediat, dintr-o săritură lungă atinse de asemenea proeminenţa peretelui. Folosindu-se apoi de urmele paşilor cerbului şi ale căprioarei, sărind şi săltând cu aceeaşi uşurinţă şi bucurie ca a lor, ea îi urma, auzind bătaia copitelor căprioarei pe stâncă asemena unor lovituri de ciocănele. Din câteva mişcări toţi trei ajunseră la ieşirea din canion, dar ea săltă mai departe înspre piscurile de deasupra, de unde venise chemarea. Lumina roz a răsăritului se intensifică, zăpada de pe vârfurile munţilor părea să ia foc, iar în timp ce ea sări entuziasmată din stânca în stâncă, primele raze se revărsau peste piscuri. EL ERA ACOLO - aşteptând pe pisc - aşa cum şi-L imaginase ea, puternic, măreţ şi glorios în lumina soarelui, cu braţele întinse, chemând-o vesel:
"Tu - cea cu picioare de căprioară - saltă încoace!"
Ea mai execută o ultimă săritură, ÎL prinse de mâini şi ateriză alături de EL pe vârful cel mai înalt de pe munte. În jurul lor peste tot se vedeau alţi munţi înalţi acoperiţi cu zapadă, ale căror creste se întindeau înspre cer mai departe decât putea să urmărească cu privirea ei. El purta cununi şi o haină regală, ca atunci când o dusese pe Înălţimi şi o atinsese cu cărbunele viu de pe Altarul Dragostei. Atunci chipul Său purtase amprenta maiestăţii şi a gravităţii, acum însă strălucea de slava bucuriei, întrecând orice imaginaţie.
"În sfârşit", spuse EL, în timp ce ea îngenunche în tăcere la picioarele Lui... "în sfârşit eşti aici, iar plânsul serii a trecut şi a venit dimineaţa veseliei". Apoi ajutând-o să se ridice, EL continuă: "A venit vremea să te bucuri de împlinirea promisiunilor. Niciodată nu-ţi voi mai zice Mult-Temătoareao! Râse şi spuse:
"Voi scrie pe ea un nume nou, NUMELE DUMNEZEULUI EI. Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă ÎNDURARE ŞI SLAVĂ, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei care duc o viaţă fără prihană."
"Acesta este noul tău nume: de acum te vei numi ÎNDURARE ŞI SLAVĂ."
Ea rămase în continuare lipsită de grai. Stătu liniştită, plină de bucurie şi recunoştinţă, mirare şi admiraţie.
El continuă apoi: "Acum să vedem floarea Dragostei şi promisiunea conform căreia de îndată ce va înflori vei fi iubită la rândul tau."
Îndurare şi slavă îşi regăsi glasul:
"Domnul meu şi Regele meu, nu am nici o floare a DRAGOSTEI care să înflorească în inima mea. A fost arsă pe altar la porunca Ta".
"Nu ai floarea DRAGOSTEI? Ciudat lucru, Îndurare şi Slavă. Atunci, cum ai ajuns aici? Te afli exact pe Înălţimi, în Împărăţia Dragostei. Deschideţi inima să vedem ce ai înăuntru!"
Ea îşi deschise inima la cuvântul Său şi din ea se răspândi parfumul cel mai minuat pe care îl simţise vreodată, înmiresmând aerul din jur. Chiar acolo în inima ei se găsea o plantă a cărei formă nu se putu distinge fiind acoperită total de infloerescenţe de un alb imaculat, aproape transparent, care purta acest parfum în ele.
Îndurare şi Slavă scoase un strigăt de uimire şi exclamă cu recunoştinţă:
"Cum a ajuns aici, Domnul şi Regele meu?"