Lumea este din nou în alertă de când cu atentatul asupra ziarului Charlie Hebdo. Ziarele au folosit tot felul de titluri si nu au fost zgârciţi în a-i da evenimentului o importanţă capitală şi în a-l aşeza în capul listei atacurilor teroriste care au avut loc vreodată. S-a spus că acesta este al doilea ca şi gravitate după atacul din septembrie 2001 din New York.

Opinia publică a luat deja poziţie faţă de evenimentele tragice care au avut loc şi se pare că, în cea mai mare parte, a trecut de partea victimei. Marşuri de protest faţă de atacatori şi de solidaritate cu victimele deja au avut loc în toată Franţa şi lumea întreagă deplânge şi condamnă ceea ce s-a întâmplat acolo. Şi mi se pare evident faptul că nu putem fi de acord cu felul în care musulmanii radicali caută să-şi susţină cauza, în special cu acest ultim atac care a pricinuit moartea multor oameni. Sunt şi eu printre cei care condamnă atacul care a avut loc la redacţia ziarului Charlie Hebdo şi consider că nu în felul acesta trebuie soluţionate diferenţele care există între oameni, chiar dacă vorbim despre divergenţe de natură religioasă – acestea se arată a fi mai sensibile.

Dar a apărut un fenomen, odată cu luările de poziţie prin care oamenii s-au solidarizat cu cei de la Charlie Hebdo. Şi acest fenomen se manifestă prin sloganul care a fost lansat de către cineva şi care apoi a fost preluat ca o lozincă sub care luptătorii pentru libertatea presei s-au unit. El este „Je suis Charlie”, tradus „eu sunt Charlie”. Din simpatie faţă de cei ce au fost ucişi, din dorinţa ca libertatea presei să nu sufere, din ură faţă de atacatori şi radicalii musulmani, poate de frică că ni s-ar putea întâmpla şi nouă, şi cine ştie din câte alte motive, acest slogan a fost preluat de foarte mulţi, de pe întreg pământul, de la oameni simpli până la şefi de stat. Oamenii au simţit că trebuie să facă front comun şi să sprijine libertatea presei şi ziarul cu pricina, identificându-se cu el. Ceea ce mi se pare greşit. A te identifica cu „Charlie” nu consider a fi un lucru înţelept. Se puteau găsi alte forme de apărare a libertăţii de exprimare şi a democraţiei dar nu acest slogan. Şi o să caut să mă explic.

Majoritatea dintre noi ştim doar despre carnagiul produs de cei trei-patru terorişti, şi despre care presa a relatat pe larg, dar ştim foarte puţin despre ziarul cu pricina – Charlie Hebdo. În scurte cuvinte putem spune că Charlie Hebdo este un ziar de satiră, care face glume pe seama tuturor. Ei spun că vor să-i facă pe oameni să râdă şi să se simtă bine. Ai zice că nu este nimic rău în asta şi că musulmanii nu ar trebui să se supere din pricină că profetul lor, Mahomed, a ajuns să fie ridiculizat. Dar dacă ajungi să vezi în ce fel redacţia ziarului înţelege libertatea de expresie şi felul în care îşi manifestă această libertate şi, după aceea, mai poţi să spui „Je suis Charlie”, adică să te identifici cu ei, aceasta mie îmi dă de gândit.

Vorbesc din perspectiva unui creştin. Dumnezeu a acordat libertate fiecărui individ în privinţa alegerilor pe care le face. Dar, funcţie de alegerile pe care le facem, vine un moment al socotelii înaintea lui Dumnezeu. Biblia vorbeşte despre aceasta:

Deuteronom 18 cu 18 (Dumnezeu vorbeşte poporului evreu prin Moise): „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.19 Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.”

Pavel afirmă, la Romani 14 cu 12: „Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.” Şi apostolul Petru spune, la rândul său, vorbind despre cei ce nu ascultă de Dumnezeu şi îi batjocoresc pe creştini: 4 „De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc. 5 Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.” (1 Petru 4)

Libertatea este un lucru bun. Creştinii adevăraţi au luptat întodeauna pentru ea. Sclavia a fost abolită datorită influenţei şi luptei pe care creştinii au dus-o şi multe alte acţiuni în sprijinul libertăţii au fost duse, şi se duc, de către creştinii dedicaţi. Mesajul lui Hristos, al Evangheliei, este un mesaj al libertăţii. Hristos a chemat pe oameni la El şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” ( Marcu 8:34) El nu a obligat pe nimeni să asculte de El ci doar Şi-a prezentat oferta Lui pentru mântuirea oamenilor şi apoi i-a lăsat să aleagă. Dar a avertizat că dacă nu vor alege bine, dacă Îl vor respinge pe El ca Mântuitor, vor suferi consecinţe veşnice. Luca 13 cu 1: „În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. 2 „Credeţi voi” le-a răspuns Isus „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? 3 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Domnul Isus şi apostolii Lui au mărturisit că va veni o vreme a judecăţii, la finalul istoriei omenirii, atunci când Domnul Isus va reveni pe pământ, nu ca Mântuitor, cum a venit prima dată, ci ca Judecător. Dar nu doar atunci judecă Dumnezeu. El o face şi astăzi şi o face când vrea, pentru că este Dumnezeu şi nimeni nu îi poate cere socoteală de ce face, cum face şi când face. După cum scrie şi Pavel la Romani 9 cu 20: ”Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”

Dumnezeu foloseşte şi azi atât pedeapsa cât şi judecata. Există multă suferinţă şi durere azi în lume. Chiar dacă Satan este cel care cauzează toate acestea nu trebuie să uităm că el nu poate face decât ceea ce Dumnezeu îi dă voie să facă. Satan nu poate face nici un pas mai departe decât îl lasă Dumnezeu. Acest gând este o mare încurajare pentru creştini. Şi chiar dacă Dumnezeu îi dă voie uneori celui rău să se atingă şi de creştini (aşa ca în cazul lui Iov) El o face cu un scop bun, din dorinţa de a-i corecta pe ai Săi şi de a-i duce spre desăvârşire. Uneori El permite ca cel rău să le ia chiar viaţa creştinilor (mărturie este mulţimea de martiri) dar, şi în acest caz, o face tot spre binele celor ce cred în El şi spre slava şi gloria Lui. Martirii adevăraţi, cei se mor în Hristos şi de dragul lui Hristos, au un loc de cinste sus în cer şi pentru veşnicie. Dar Dumnezeu foloseşte şi judecata pentru cei ce se opun Lui şi voii Sale şi care prin viaţa lor, Îl ofensează şi Îl batjocoresc. Avem, pe paginile Scripturii, multe exemple în care Dumnezeu deja a judecat şi pedepsit, înainte de Marea Judecată. De fapt acum este o judecată parţială iar atunci, la finalul vremurilor, va fi Judecata Finală.

Multă confuzie este astăzi în legătură cu acest aspect. Oamenii nu ştiu când pedeapsa vine în urma faptului că-L necinstesc pe Dumnezeu şi sunt duşmanii Lui, prin neascultare continuă de El - Dumnezeu fiind supărat pe ei - sau pentru că sunt ai lui Dumnezeu şi Dumnezeu, din dragoste faţă de ei, îi curăţă pentru a aduce şi mai mult rod sau pentru a scoate toată zgura din ei şi a-i face aur curat.

Veţi înţelege de ce a trebuit să fac această paranteză despre pedeapsă şi judecată. Acum mă întorc la Charlie Hebdo. Acest ziar, prin cei ce lucrau acolo şi în numele libertăţii şi a dreptului la exprimare, s-au ridicat împotriva a tot, chiar a lui Dumnezeu. Şi nu mă refer la dumnezeul musulmanilor pentru că Biblia îmi spune că Isus Hristos este Dumnezeu şi Unic Mântuitor, şi eu cred aceasta. Ziariştii care lucrau pentru acest ziar şi-au făcut un obicei din a batjocori pe oricine, chiar pe Dumnezeu. Ei trăiau, câştigau bani, din batjocura lor. Şi o făceau de multă vreme şi probabil că se gândeau să o facă până când vor muri (aşa a şi fost în cazul unora). Dacă veţi căuta pe Internet veţi vedea până unde au dus ei această practică a batjocurii. Sunt lucruri grele şi blasfemii de care ţi se cutremură inima, dacă eşti creştin. Isus Hristos, Dumnezeu, este batjocorit mai mult decât Mahomed iar caricaturile lor sunt vulgare şi scandaloase încât îţi vine greu să le priveşti, dacă ai în tine bun simţ. În timpul sărbătorii Crăciunului a apărut o caricatură care o înfăţişa pe Maria, mama Domnului Isus, născând. Iar comentariile la caricatură erau: „Adevărata istorie a micului Isus. Naşterea după evangheliile apocrife şi alte texte. Ceea ce preoţii noştri niciodată n-au îndrăznit să ne povestească este, în sfârşit, relatat în această ediţie specială care reia evangheliile apocrife, tot aşa de vechi ca şi celelalte Evanghelii, dar pe care Biserica n-a vrut niciodată să le recunoască.”

După cum spune Dumnezeu, cei ce au lucrat pentru Charlie Hebdo au fost nebuni. L-au blasfemiat pe Dumnezeu într-un asemenea hal încât nici nu îndrăznesc să vă arăt acele imagini care nu pot face altceva decât să te cutremuri, nicidecum să râzi. Ei au batjocorit tot chiar şi ceea ce este sfânt. Biblia spune în Psalmul 53 cu 1: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este nici unul care să facă binele.”

Şi după toate acestea iată că ne-a apucat pe toţi nebunia de a trece de partea blasfemiatorilor şi de a ne identifica cu ei. Mă gândesc cât este de satisfăcut Satan în aceste momente şi cum rânjeşte văzând că milioane de oameni trec de partea lui, identificându-se cu Charlie. Ce fel de libertate apărăm noi? Libertatea de a ne bate joc de tot, inclusiv de Dumnezeu? Oricât ne-ar întrista şi indigna acţiunea celor ce au intrat în redacţia ziarului şi i-au masacrat pe ziarişti şi oricât de multă libertate ne-am dori, a afirma acum că şi „eu sunt Charlie” este o greşeală de nepermis pentru un creştin. Biblia spune aşa, la Psalmul 1:

1 „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!

2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.

4 Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei unt ca pleava pe care o spulberă vântul.

5 De aceea cei rău nu pot ţinea capul sus în judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.

6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.”

A fi alături de Charlie Hebdo înseamnă a te aşeza pe scaunul lor înalt de batjocoritor şi de a fi de acord cu toate murdăriile şi vulgarităţile şi blasfemiile pe care le-au proferat de la înălţimea pe care le-o oferea libertatea de expresie. Libertate acordată de oameni nu de Dumnezeu.

În cartea Proverbe, la capitolul 3 scrie: 32 „Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.33 Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântează.34 Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har. 35 Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea.”

Apostolul Petru scria şi el la 2 Petru 3 cu 3: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, 4 şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”

Tot mai multe nenorociri se abat astăzi asupra omenirii şi cu cât se strigă mai mult după pace cu atât este mai multă tulburare şi necaz. Pentru că oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu, se ceartă cu El şi Îl batjocoresc, pe El şi pe cei ce cred în El cu adevărat. SUA, Europa, lumea întreagă, vor să trăiască aşa cum le place, necinstind Numele lui Dumnezeu, blasfemiind acest Nume sfânt şi ridicând păcatul la rang de cinste şi să se bucure totuşi de pace! Satanismul, păgânismul, ocultismul, perversiunile sexuale, au ajuns să fie predate în şcoli şi inoculate în minţile copiilor încă de când îşi deschid ochii şi merg la grădiniţă. Şi totuşi oamenii vor pace. Dumnezeu nu mai există pentru ei, au scris pe ecranele luminoase din marile oraşe sau pe pereţii autobuzelor că Dumnezeu nu există sau că a murit şi când cineva afirmă contrariul este ridiculizat. În marile universităţi nu mai ai voie să vorbeşti despre Dumnezeu şi Creaţie, profesorii creştini sunt marginalizaţi sau daţi afară şi chiar la locul de muncă este tot mai greu să fii creştin şi să-ţi manifeşti credinţa. Şi plângem că nu este pace. Dar nici nu va fi în aceste condiţii, după cum scria şi apostolul Pavel la 1 Tesaloniceni 5 cu 3: „Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.”

Ne lăsăm duşi de val. Intrăm în curentul lumii şi nici nu ne dăm seama că ne îndreptăm spre abis. Toată lumea este „Charlie” şi repede, intrăm şi noi în joc, fără să gândim. Pare frumos idealul – libertate de conştiinţă şi opinie – dar cine ne-a dat această libertate? Ne-a dat-o Dumnezeu sau ne-am atribuit-o noi? Şi până unde poate merge această libertate? Apostolul Pavel scria la Galateni 5 cu 17: „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Acest cuvânt este adresat creştinilor. Noi nu putem face tot ce vrem pentru că ne temem de Dumnezeu şi avem respect şi dragoste pentru Dumnezeu. Dar cei fără de Dumnezeu pot face tot ce vor - să blasfemieze sau să ucidă - numai că vor da socoteală de ceea ce fac. Acum sau mai târziu.

Mă gândesc ce surpriză mare au avut ziariştii de la Charlie Hebdo după ce gloanţele ucigaşilor lor le-au curmat vieţile şi s-au trezit în realitatea iadului şi în chinul care nu se mai termină niciodată. Poate că au fost duşi, mai întâi, în faţa Celui Atotputenic de care şi-au bătut joc cât au vrut ei, şi în faţa căruia au căzut la pământ, recunoscând că au fost nebuni. Prea târziu însă.

Fiind trimişi la locul de chin, mare trebuie să le fi fost surpriza să se întâlnească cu ucigaşii lor. Şi aceştia din urmă, la rândul lor, au avut o mare surpriză constatând că nu au ajuns acolo unde li s-a spus că vor ajunge, omorând în numele religiei lor. În loc de femei şi distracţie s-au trezit în mijlocul flăcărilor despre care Domnul Isus vorbea şi în legătură cu care ne avertiza să avem grijă să nu cumva să ajungem acolo. Marcu, capitolul 9:

43 „Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,

44 unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.

45 Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge,

46 unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.

47 Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei,

48 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.”

Cei ce şi-au bătut joc de Dumnezeu şi cei ce au crezut că lui Dumnezeu îi slujesc şi pentru El omoară (aşa ca Saul din Tars, înainte de convertire) se vor trezi în acelaşi loc de chin veşnic. Vor împărţi acceaşi temniţă în iad şi se vor acuza şi condamna pentru eternitate. Şi aceasta pentru că nici unii şi nici alţii nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Ura şi nebunia vor avea de împărţit aceeaşi soartă veşnică.

Prin tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în Franţa Dumnezeu a mai vorbit încă o dată. Dar nu au auzit decât cei ce au urechi să audă. Ceilalţi sunt... charlie...