Un prieten drag îmi spunea: „Toată lumea ridică ceva. Unii ridică o casă, alţii doar ziduri de separare...”.

Asta mă face să mă gândesc la ce spunea Ziglar cu privire la alegeri: „Alegerile noastre sunt cele care arată ceea ce suntem cu adevărat, mult mai mult decât abilităţile noastre”. Pierdem atât de mult alegând să ridicăm ziduri de separare între noi şi ceilalţi din teamă faţă de noi înşine, din percepţia greşită asupra posesiunii, dintr-un egocentrism deprimant (O prietenă îmi spunea: Ştii de ce eşti depresiv? Pentru că eşti egocentric. Priveşti prea mult la tine însuţi).

Gândiţi-vă ce am putea realiza împreună, făcând o singură alegere care să ne implice şi armonizeze abilităţile pentru un ţel comun pozitiv. În schimb, emitem pretenţii: „Şeful să-mi dea”, „Angajatul să-mi facă”, „Guvernul să îmi asigure”, „Părinţii să scoată «lozul»”, „Soţia să mă respecte”, „Soţul să mă iubească”... Hm! Lista ar fi lungă, nu credeţi?

Unde este focusul aici? Pe cine sau pe ce îmi concentrez atenţia? Pe „Nu am, aşa că vreau”, „Sunt important, tu trebuie să-mi dai”.

Cum ar fi dacă ne-am reorienta atenţia spre: „Mulţumesc pentru ce şi cât am. Vreau să dăruiesc, să contribui”, „Ştiu cât ştiu, vreau să împărtăşesc”, „Gândesc, experimentez, mă confrunt, dar ştiu că şi alţii trec prin aşa ceva şi vreau să-i ajut”.

Ar fi o diferenţă?
În ce fel?