Dă-mi visul vieţii înapoi
Şi umple-mi palma cu iubire,
Ca-n ea ideea să-mi înmoi
Şi să o beau dintr-o sorbire.

Linşează adâncul neputinţei
Şi pierde-mi teama pe cărare,
Să-mi umple ochii biruinţei
Lumina din a Ta splendoare.

Căci n-am căzut în adormire
Şi uitarea în viaţă n-am chemat
Peste a inimii noastre trăire,
Ci adâncul negru am cercetat,

Să văd în noapte de-ai tăcut
Fiindcă în ea Te-ai îngropat
Să-Ţi fie negura ei scut,
Sau doar lumina ai aşteptat

Pentru a putea să-Ţi dezmorţeşti
Adânc ascunsele mistere,
Şi apoi în veci să străluceşti
Văzând cum toată noaptea piere.

Îmi eşti încă necunoscut,
Străin prin vorba declarată,
Da’ adânc în piept temeinic scut
Pentru a mea dragoste curată.

Întinde-Ţi mâna cu iubire
Şi lasă acum în faţa mea
Destoinicia-mi să se mire
De lacrima ce-o ai în ea.

Căci pe ea vreau s-o sorb acum
Din a mea palmă adunată
Şi îngenunchind să pot să spun
Că am sorbit lacrima-Ţi curată.