Ne-am dorit democrație

Ne-am dorit democrație
În nădejdea că-i mai bună
Și-azi, cu tainica-i sclavie
Viețuirea ne-o îngreună.

Ne stropșește avuția
Și din suflet când se-adună,
Și ne fură bucuria
Și-orice drepturi prin minciună.

Cu-o limbă lingușitoare
Ne promite o libertate
Și cu-o „mână” înșelătoare
Ne dă drepturi „cenzurate”

Obligându-te să-ți lași
Chiar și proprii tăi copii
Șleahtei ei de pătimași
Ai cumplitei silnicii...

Ce-n demența lor fierbinte,
Pătimașă și drăcească,
Îți iau dreptul de părinte
Și decență omenească!

Urmărește să ne pună
Într-un fel de închisoare
Unde vin și se adună
Sărmanii „cu ochii-n soare”,

Sclavii „țepelor bancare”,
Așteptând să le propună
O minciună și mai mare
Care-a devenit comună...

Fără milă, bunătate
Dragoste sau îndurare,
Cu legi orfane de dreptate,
Tirane și umilitoare,

„Mângâie” pe toți în toate
Prin vorbiri amăgitoare
Deschizând cărări spre moarte
Zilnic, „clasei muncitoare”.

Zic: „Deplin liberalism”
Dând, „reforme structurale”
De prăpăd și sclavagism
Și principii imorale!

În „deplină libertate”
Îți poți năpusti speranța
Și râvni după de toate,
Oricum rob ești toată viața...

Tot ce vrei al tău să fie
Poate fi, în ghilimele,
Pentru o vreme de robie,
Păgubit de toate cele...

Dacă lupți să trăiești sfânt,
Stimata democrație
Ce domnește pe pământ
Îți dă tot ce are ție

Și-ți aplică o „libertate”
Ce-ți ia dreptul să trăiești,
Chiar și dreptul de la moarte
Că n-ai cum să ți-o plătești!

Am crezut că e mai bună
Și-o găsim fără măsură
De perversă și nebună,
Plină de dezmăț și ură!

Doar că vina nu o are
Numai ea, democrația,
Sau forma de guvernare;
Am avut Teocrația,

Apoi, Har nespus de mare
Însă noi, dintotdeauna,
Repugnanți la ascultare
Nu ne-a plăcut de niciuna!

19/01/2015*Ioan Hapca