Condu-mă
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Laudă și închinare
Condu-mă Tu, Isuse, pe calea sfântă a vieții,
Și fii cu mine, Doamne, din zorii dimineții,
Condu-mă Tu, căci singur nu pot înainta,
Cu Tine vreau pe cale, să fac doar voia Ta.

Condu-mă Tu, căci singur nu vreau, o, Domnul meu,
Cu Tine am siguranţă, chiar de urcușu-i greu
Cu Tine vreau Isuse, să merg pân`la sfârșit,
Cu Tine, doar cu Tine, o, Domnul meu iubit.

Condu-mă Tu pe cale, și mergi `naintea mea,
Te rog, o, Doamne, mare ia-mă în mâna Ta,
Condu-mă scump Isuse, nicicând să nu mă lași,
Veghează-mă din ceruri, păzeşte ai mei pași.

Condu-mă Tu, Isuse, Te rog, o, Doamne bun,
Ascultă-mi rugăciunea ce cu credință o spun,
Asta-mi doresc fierbinte, să fiu pe placul Tău,
Pe calea Ta îngustă, să merg o, Domnul meu.

Condu-mă-n orice clipă din zori până-n apus
Vegheză-mă tot timpul din cerul Tău, Isus
Tu nu mă lăsa singur, ca să nu rătăcesc
Ajută-mă, o, Doamne, aceasta îmi doresc.

Amin
Ica Drăgoi
23.01.2015


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/133284/condu-ma