Ce mi-ai dat tu, lume, în drumul de-altãdatã,
Lume care zilnic spre pãcat te-ntorci?
Numai rãni și patimi, slava ta deșartã,
Un noian de mituri și de falși prooroci!

M-ai ținut pe drumul cunoștinței tale
Ispitit de gȃndul șarpelui Satan
Și-am slãvit fãptura din a morții vale,
Și am tras la jugul firii an de an.

Cȃnd Cuvȃntul Vieții îmi vorbea-n luminã
Despre pocãințã și înțelepciune,
Duhul necredinței mã trãgea de mȃnã
Spre o nouã groapã de întinãciune.

Lume-amãgitoare, cu pãcat și urã,
Ce privești ironic ucenicii sfinți,
Mi-ai fãcut ființa bulgãre de zgurã,
Cãlãtor pe calea miilor pierduți!

Dar slãvit sã fie Domnul Veșniciei,
Cãci în mila-I mare și-al Sãu har bogat
Mi-a adus în suflet Vestea bucuriei
Și la mine-n groapã, Ȋnsuși, s-a plecat!

Cȃt de blȃnd și sigur mi-a vorbit Isus,
Nimeni nu mã poate astãzi judeca;
El m-a dus pe munte și acolo, sus,
Voi rãmȃne veșnic, stȃnd sub crucea Sa!

Sufletul mi-e slobod, lume trecãtoare,
Doar Isus e Cale, Adevãr și Viațã!
Și prin El am totul, viața viitoare
Cu a sa eternã, albã dimineațã!

Ȋn zadar încearcã firea ta hainã
Sã mã ținã zilnic rob murdar, supus;
Pentru mine, lume, ești de-acum strãinã:
Eu trãiesc pe calea Domnului Isus!


Florești, Cluj