Sunt atât de mărunt că mă pierd în clipită,
În al ei invizibil, filiform labirint,
Dar sunt o fărâmă de Isus mântuită
Și nespus de iubită, prețuită mă simt.

Aș fi stat rătăcind într-o lume obscură,
Cu pânze de păianjen obturând Lumina,
Cu roade amare pe lăstarii de ură,
Crezând că nu fac rău, că nu a mea e vina.

Dar sus la Golgota, pe ultima redută
Flutură Adevărul, al biruinței rug,
Deschizând Cărarea spre Cetatea sfântă,
Spre moștenirea la care trebuie s-ajung.

Isus este Ușa, s-a deschis în Lumină,
Dezlegând labirintul, al vieții mister,
Botezând în sfânt spectru nuanțe de tină,
Mă înalță ca ecou al Luminii, spre Cer.

O Nădejde-am găsit, de din anii-lumină,
Adăpostită în templul inimii mele,
Cu Regele Isus, dintr-o țară străină
Vom pleca spre Țara fără ger și durere.

Îmi picură în vise ciorchini de liliac
Cu ochii împrejur, o rouă parfumată,
În vindecări divine cu-al Primăverii leac,
Spre Bucurii cerești ce nu pier niciodată.

Îți mulțumesc Isuse că m-ai răscumpărat,
M-ai învățat umblarea în sfântul Adevăr,
Mi-ai strămutat ființa, din neguri de păcat,
Din calea sinuoasă, în Drumul drept spre Cer.

Vreau să Te-ascult Isuse și-atunci când nu-nțeleg,
Să plâng de dragul Tău cum plâng de fericire,
Căci doar Tu pentru mine ești Paradis întreg,
Ești Viața, împlinirea, sfânta mea Iubire.

Amin!