Buburuza
Autor: Cornel Jigau
Album: Codrule, codruţule
Categorie: Copii
Buburuza

Prin păduri şi prin poieni,
Printre flori şi buruieni,
Uite-o mică buburuză,
Fără nicio călăuză,
Ce alene se agaţă,
Să-şi croiească drum în viaţă.

Prin pădurea fermecată,
O făptură se arată,
Care mormăie uşor:
Mor, mor, mor şi iarăşi mor!

Neatent fiind din fire,
Nărav fără lecuire,
Cât p'aci să o strivească,
Pe surata gâzăcească!

Buburuza la strâmtoare,
Strigă deci în gura mare:
--Ursule,blană stufoasă,
Prea te crezi la tine-acasă,
Fii şi tu puţin atent,
Că eşti tare neglijent,
Căci pe-aicea prin pădure-s
Multe mii şi mii de gâze,
Milioane de furnici,
Gâze mari şi gâze mici,
Toate mişunând pe-aici,
Să-şi găsească-un rost al lor,
Dat de bunul Creator!

Morală:
Urşi pot fi şi-n adunare,
Ce au faimă foarte mare,
Şi-i strivesc pe cei mai mici,
Pentru că îi cred furnici!

15.01.2012
Cornel Jigău
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/133655/buburuza