Condu-ne Tu!
Autor: Sav Simona
Album: vol 5
Categorie: Laudă și închinare
Condu-ne Tu!
Condu-ne Tu, cu harul Tău, Isuse,
Prin tot ce se ivește zi de zi...
Și fă-ne să-nțelegem cele spuse,
Până vom fi acolo,-n veșnicii.
Așa dorim și ne rugăm întruna
Și-am vrea să ne cuprindă acest har
Să învățăm și să pricepem urma,
Care ne duce înspre Canaan.
Primul indicator este credința,
Care deschide sfântul orizont
Și însoțită e de pocăința -
Și ea ne-aduce-n viață, rod cu rod.
Citește din Cuvîntul sfânt al vieții
Și satură-ți ființa Ta de El
Și-apoi, lumina sfântă îți dă grații
Prin lupta vieții, vei primi un semn.
Aceast-i urma Domnului în vale;
De calci pe ea, și nu te-abați defel,
Te va conduce-n har de ascultare
Și va trasa în viața ta, un țel.
Condu-ne Doamne, Tu, în rugăciune,
Și dă-ne apă sfântă de izvor,
Să nu ne-nfrângă nici o-ntinăciune
Ci să trăim după divinul țel.
Condu-ne Tu, Isuse și-n cântare
Să Îți aducem laudă ne-ncetat
Și să privim spre marea răsplătire
Ce va veni în cerul Tău înalt.
Condu-ne azi prin mijlocire sfântă,
Unește-ne în rugă, pic cu pic,
Prin Harul, trasează-ne izbânda
Să înţelegem sfatul ce-l primim.
Condu-ne până-n ziua ceea mare
Când cerurile slavă-Ţi vor cânta
Și când vei strânge de aici, din lume,
Isuse scump, toată Aleasa Ta.
Amin
Simona Sav
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/133727/condu-ne-tu