Cărările cele vechi...
Autor: Franciuc Adelin
Album: Umblând în veghere
Categorie: Diverse
"Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!"(Ier. 6:16)
"...a părăsit vechile cărări și a apucat pe cărări și drumuri nebătute,..." (Ier.18:15)

Stați în drumuri, căutați calea-adevărată,
Și cărarea sfântă, dreaptă, ce vă duce sus;
Chiar de-i veche, părăsită, ea spre Cer ne-ndreaptă,
Că-i trasată pe Golgota, de Însuși Isus.

Nu căutați cărări mai noi, căci credința-i una
Și-i lăsată pe vecie, chiar de anii trec...
Nu modernizați sfințirea, neglijând Arvuna,
Căci credința fără Duhul e-un veșnic eșec.

Nu croiți o cale-ușoară, fără pocăință,
Fără rugă, fără Har, fără Duh și foc;
Nu programul, slujba moartă, zelul, străduința,
Ci Prezența Lui să miște-al întâlnirii loc.

Nu îndoctrinați poporul, fără Duhul slavei,
Dar, lăsați să vină iar foc din cer, de sus,
Să transforme, să convingă și să miște inimi,
Pentru-o viață înnoită, viața cu Isus.

Nu știința, nici religia schimbă azi pe oameni,
Ci Prezența-adevărat-a Duhului trimis,
Să n-aduceți foc străin, imitații oarbe,
Care mulțumesc doar firea, condamnând l-abis.

Calea-aceea veche, dreaptă, mult disprețuită
Și credința-adevărată să ne fie țel
Că strămoșii noștri-n lacrimi, sânge ne-au transmis-o,
Suferind bătăi, batjocuri grele, de-orice fel.

Multe căi par azi că-s bune, religiuni de moarte,
Care liniștesc conștiința prin dovezi de lut,
Prin doctrine, prin păreri, prin idei deșarte
Și-adevăruri diluate, într-un crez pierdut.

Stați în drumuri, întrebați care-i calea sfântă
Căci nu omul, nu, ci Cerul răspuns vă va da
Prin Cuvântul Lui lăsat, Vocea cea de Tată,
Gata să povățuiască, gata-a asculta.

Isus să ne fie Calea, Canaanul - Ținta,
Călăuză - Sfânt Cuvânt prin Duhul trimis
Și oricât de lungă fi-va pribegia noastră,
Noi, în Domnul vom sfârși-o, sus, în Paradis.

Amin

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/133799/cararile-cele-vechi