Prin văzduh răsună „lerul”

Prin văzduh răsună „lerul”
Unor cântăreți ai nopții
Într-un lac se-așterne cerul
Cu-o stea mare-n centrul bolții.

Stelele tremură-n apă
Parcă-și scaldă-n valuri darul,
Lacul parcă se adapă
Din lumina ca cleștarul...

Vântul cu-o adiere lină
Constelații cerne în lac
Fremătându-și în surdină
Melopeea lui din veac...

Prin iris mi-absoarbe duhul
Necuprinse constelații
Și mă zgrepțănă absurdul
Din științifice afirmații...

Luntrea minții-mi caută sudul
Înroșit de aspirații
Scotocind tainic profundul
Cu retorice ecuații

Căci nu înțeleg cum „lutul”,
Nici în mii de generații
N-a putut lepăda fructul
Păcătoaselor tentații...

Și cum poate alege oare
Din tot ce-i oferă viața,
Vicii-așa de înjositoare
Pentru-ași ancora speranța...

Și într-o viață de paradă
Cu „creștin” pe etichetă,
Își dă parada vieții pradă
Pe-o religie cochetă

Fără să caute-o relație
Cu Slăvitul Creator
Nici hrană și inspirație
Din Cuvântu-I Mântuitor!

09/02/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)