NOUL VAL AL LUMII

Ne împresoară valul lumii
Suntem datori să îl stopăm
Să nu ne prindă gheara-i rece
Pentru credinţă să luptăm!
Să nu-l lăsăm să-şi facă jocul
Prin care vrea să pună-n noi
Atracţii pentru tot ce-i humă
Şi marfă unsă cu noroi.

El vrea decor nu ataşare,
El vrea spectacole, nu har
Şi de aceea e răceală,
De multe ori, în sanctuar
Cine s-a prins în unda lui
Citeşte Cartea pe sărite
Şi-apoi propagă la mai mulţi
Învăţături răstălmăcite...

De-aceea cei ce au vândut
Pe fraţii lor de pribegie
Primesc ovaţii şi cununi
Da! Se-mplineşte-o profeţie:
Că-i vai de cei care numesc
Întunecimea drept lumină
Şi dau în loc de marfă dulce
O marfă care nu alină.

De-aceea acte teatrale
Sunt introduse în program
Şi a slăbit încredinţarea
C-om fi în sânul lui Avraam
Cum de-a putut stăpânul nopţii
Să ne adoarmă cu poveşti?:
N-am mai plasat pe-ntâiul loc
Problemele duhovniceşti.

Ne-ncorsetează, parcă, teama
De-a-i demasca pe ipocriţi
Ne temem că ne vor numi
Nepocăiţi şi răzvrătiţi
De-aceea adoptăm tăcerea
„C-aşa-i mai bine!” – zicem noi
O, ce departe suntem azi
De ai credinţei sfinţi eroi!

De la amvon rostim reclama
De parc-ar fi cuvânt ceresc
Şi nu ştim că din ea provine
Doar suflul rece şi firesc
Şi-aşa se face că parada
S-a strecurat, ne-a captivat
Şi-l acceptăm în slujba sfântă
Pe cel căzut şi vinovat.

La colţ dreptatea este pusă
Vrând, cu nesaţ, s-o-nghesuim
Şi ne mirăm că nu-s răspunsuri
Când ne rugăm şi când postim
De-ar fi, azi, Petru printre noi
Ne-ar spune fără ocolişuri
S-aducem la lumina zilei
Tot ce ţinem prin ascunzişuri.

Tradiţii, fală, ritualuri
Pătrund în mod discret, subtil
Cum de uităm că oponentul
E-atât de rece şi abil?:
Ne farmecă mesaje care
Lipsite sunt de foc ceresc
Ne amăgim cu-acele roade
Ce-atât de iute putrezesc.

Tendinţe îmbrăcate-n straie
Croite de agenţi de jos
Le acceptăm de parc-ar fi
Din Codul sfânt al lui Hristos
Şi astfel intră toleranţa
Cu izul ei de putregai
Şi ne întunecă vederea
Spre zonele din sfântul Plai...

Mai mult ca ieri, azi, tolerăm
Şi mâine-om tolera mai multe
Şi-aşa uităm de pocăinţă
Când vin necazuri şi insulte
Noiane-ntregi de-ncurcături
Ne copleşesc când dau atacul
De multe ori închidem ochii
Când foarte grav este păcatul.

Fariseismul n-a murit
Ci-a revenit cu mari pretenţii
Şi-l protejăm cu scheme noi,
Cu noi metode şi invenţii
Ne-alimentăm şi din Scripturi
Şi din izvoare seculare
Şi de aceea ne învinge
Chiar cea mai mică încercare.

Pastila falselor doctrine
O mai luăm din când în când
Şi astfel pe cărarea vieţii
Mergem tăcuţi şi nu cântând
De-ar fi să vină martirajul
Am fi noi gata să plătim
Un preţ al jertfelor supreme,
Un preţ ce-n cruce îl găsim?

Soluţia nu e uşoară
La tot ce-a fost menţionat
Şi totuşi ne gândim că harul
Ce încă nu s-a terminat
Ne-ndeamnă, poate, înc-odată
La cruce să privim – şi-apoi
Ne vom pleca la rugăciune
Şi vom lua decizii noi...

Şi mult mai serioşi umblarea
Prin lumea-n care ne-am născut
O vom armoniza cu Cerul
Aşa cum fost-a la-nceput
Şi ne-om întoarce la credinţa
Ce naşte doar trăiri cereşti
Şi iar vom afirma cu patos
„O, Tată, ce magnific eşti!”

George Cornici/9 Februarie, 2015