Te mistuieşti şi arzi pe-al vieţii rug
de nu mai ştii ce-i pacea şi-unde-i drumul,
rămâne-n urma ta, mâhnită, fumul
şi anii tai sleiţi de-un aprig jug.

Te stingi încet, dezamagit de cumul
atâtor vise pline de belşug,
dar ele-apoi dispar subit şi fug
si nu-ţi rămâne nici măcar parfumul.

Dar după ani trecuţi în irosire
şi răni, în suflet, necicatrizate,
presimţi că e un drum de regăsire,

povara de pe umeri te abate,
dar glasul Lui te cheamă, cu iubire,
spre ceruri, noua ta identitate.