Ecouri argintii de stele
Cad pe-ale gerului tăișuri
Precum cuvintele rebele
Se-mpotmolesc prin ascunzișuri.

O paradigmă la înfrângeri
În ochii noștri se formează:
Se prăbușesc căzuții îngeri
De pe cărările de rază.

Orice cădere te-nfioară
Chiar dacă e așa supusă
Și prin tăcerea de afară
Parcă o lege este spusă.

Ca și anunțul de pedeapsă
În propoziții înflorite
Când starea mândră de relapsă
Lunecă-n pante năruite.

Și ce folos că-i frumusețe
În pofta crâncenă de staruri
Dacă avânt de tinerețe
Amestecat e în amaruri.

Înaltă pare îndrăzneala
În prima clipă, însă, apoi,
Ce jalnică mai este fala
Când un pământ e și o apă-i.

Doar lunecări aeriene
Rămân frumoasele cuvinte...
Cresc din ninsoare noi troiene
Ca și movile de morminte!