Când ne-ai iubit, chemat în Golgota,
Și Ți-am privit durerea, răstignirea,
Am plâns de milă-Ți, neștiind,
Că-n ea se ascunde ... fericirea.

N-am înțeles că suferințele-ndurate,
Ne scapă de al lanțului păcat,
Verigi din lume adunate,
Ce ne țineau de ea legați.

Că-n fiecare lovitură ce-o primeai,
În curăție sfântă, ființa mi-o-mbrăcai
Și orice chin-ndurat de Tine,
Era: IERTARE-n viața-mi de suspine.

Iar fiecare bici ce Te-a însângerat,
Purta în roșu - scris: Esti liberă, Eu Te-m iertat!
Și orice lacrimă plânsă pe cruce,
Era Lumină din țara 'n car' m-oi duce.

Ai fost ''glorificat '' cu ramură de spini,
Batjocorit ca Împărat,
Chiar de veneai din țara de lumini.
Te-au ''pecetluit '' cu sulița în coastă,
Inconștienți de Ființa Ta măreață,
Ce Se jertfea pentru întreaga omenire,
Așa cum era scris în sfânta Ta Psaltire.

...Privirea Ta mă căuta-n dureri, spunându-mi:
-Vezi la câte chinuri sunt supus,
Numai de dragul tău și-al omenirii
Să vă transfer la Tatăl-n ceruri, sus ?

...Când Te-a luat și pus la Iosif în mormânt,
Eram iertată și-mbrăcată în sfântul Legamânt.
Pe fața care-n Tine strălucea, era
Slava spinilor ce-n lume-o voi purta.


...De-atunci, îmi răstignesc în
Slava-spinilor ființa,
Îți port-n iubiri Făgăduința,
Pășesc pe urmele-Ți de slavă,
Cu-a spinilor (încoronări) umbră - podoabă.

16 februarie -2015
Sanda Tulics