Văd Universul cum își strânge
Autor: Ioan Hapca
Album: Din rutina cugetului nou
Categorie: Diverse
Văd Universul cum își strânge
Văd Universul cum își strânge
Măreții aștri la mijloc
Și miezul lumii-l văd cum plânge
Cu boale strânse la un loc
Iar centrul Sideral se frânge
Cu trosnete cuprins de foc
Și-un foc ce pentru veci se încinge
De-mi este teamă să-l invoc...
Mulțimi să scape se strufoc...
Judecătorul le respinge!
Dreptatea-i fără echivoc
Căci lupta pentru a-i convinge
De Adevăr, n-a prins deloc...
18/02/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/134155/vad-universul-cum-isi-strange