Când mâinile-Ţi întinse erau străpunse

În primăvara-n care,
toate florile au plâns,
Și munții, vârfurile și-au ascuns,
Când nori plângeau în urma Ta,
Pentru calvarul ce în față-Ți sta
Și pentru suferința ce urma,

Când păsările și-au uitat-n durere:
zborul, cântul,
Când vântul nu se mai mișca,
Ci își jelea-n desișuri suflul,
Atunci Tu m-ai născut în Golgota.

Când împărații lumii s-au crezut puternici,
Și înțelepții Torei ,
Te-au disprețuit și omorât,
În chinuri neimaginate,
'N dureri ce nu pot fi uitate...
În moartea-Ți...
atunci pe mine m-ai născut.

Când mâinile-Ți erau străpunse,
De cuiele ce-atât Te-ndurerau,
'N priviri și chinuri ne-nțelese,
Tu mă nășteai, în Golgota.

**********************
În primul scâncet, mi-era plânsul,
De mulțumiri că m-ai iertat,
Și lacrimi de recunostință,
În care sfânt, m-ai înfășat.

Din Duhul Sfânt mi-ai dat putere,
Să plec în lumea rea: bogată,
Născută-n Noul Legământ,
Cu păcat acoperit și făr'delegi iertate.

De-atunci am învățat să merg,
Pe Calea ce îmi luminează ființa,
Îmi port nădejdea-n bucurii,
În sfântă, biruința!

20 februarie 2015
SandaTulics