Iubirii prima treaptă

Se scurge timpul generos, și anii curg ca apa-n râuri,
Noi strângem totul bucuroși, și bucurii dar și înfrângeri...
Uităm în grabă să privim spre cer, să-I dăm recunoștință
Considerând că suntem noi, izvor la tot ce ia ființă!

Și ne luăm cu-ncumetare, chiar aere de Demiurg,
Când laude, vorbe deșarte, spre încântarea noastră curg...
Uităm că e deșertăciune, și pleavă seacă, goană-n vânt,
Tot ce-i zidit doar pentru sine, e o capcană, un mormânt!

E lumea-aceasta ce ne crește, drept sclavi cu aer de patron,
Profesori, Doctori, Asistente, jucăm supuși al ei șotron...
Tiptil, tiptil, se furișează, în suflet, într-adânc pătruns,
Sunând la toți subtil refrenul, minciuna-n adevăr ascuns.

Și am rămâne în capcană, de n-ar fi sigur Dumnezeu,
Să Se oprească ca un Tată, să bată-n uși mereu, mereu...
Să ne arate zilnic cerul, tot universul ce-a creat,
Verdeața, fluturii și roua, ce admirăm neîncetat!

Un clar de lună, curcubeul, un gîngurit de bebeluș,
Copii ce strigă, ploi, ninsoare, sănii curgând pe derdeluș...
Și sufletul ce ne suspină, cerșind un strop din infinit,
Doar El cu dragoste ni-l umple, un leac suprem, de negăsit...

Rămâne doar o hotărâre, un gest banal e de făcut:
Să nu rămânem - Mare Moartă, un lac pustiu, sărat, urât...
Să dăm iubirii prima treaptă, pe scara noastră de valori,
Spre-a fi din nou, frumoși și liberi, ca o cascadă printre flori!