Mă iartă Doamne, Dumnezeu
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Glasul inimii
Categorie: Diverse
Desaga cuvintelor s-a golit,
Nevăzut, nesimțit, negândit. .
Nu ştiu nici când şi nu ştiu cum,
Dar cred că s-au pierdut pe drum,
Vorbele pline de-al Tău har
Şi mă întreb, pe ce hotar,
Zac lepădate, fără rod?
Vrednic sunt doar de un prohod,
Căci candela demult s-a stins,
Mă iartă, somnul m-a cuprins!

Mi-aş fi dorit ca-n asfințit,
Sau zori să-L văd pe-al meu Iubit,
Doar un cuvânt, unul să am,
Să pot şoptit ca să exclam...
Mesia! Doamne iubitor,
La Tine vin şi Te implor,
Să-mi dai Isuse-a Ta iertare!
Nu pentru-o cauză oarecare,
Ci pentru tot ce nu-nțeleg,
Ce nu cunosc ca un întreg,
Ce nu aplic în viața mea
Din Sfânta Carte, Biblia.

Adesea văd că trece-n zbor,
Cuvântul Tău, mult prea ușor...
Şi mult prea des sunt surd şi orb!
În loc cuvintele să-Ți sorb,
Las timpul să se scurgă-ncet
Şi transformat într-un proclet,
Purtat de valul înspumat,
Mă-nalț pe culmi, înfumurat,
Mai ceva ca un vultur, eu... .

Mă iartă Doamne, Dumnezeu,
Că mi-am pus aripi, vrând să zbor
Mai sus de tot ce-i muritor,
Uitând că doar prin Tine sunt
O nestemată pe pământ,
Că fără Tine sunt nimic... .
Te chem în rugăciuni, Te strig,
Îmi cercetează azi ființa
Şi-nvață-mă ce-i umilința...

Din zboru-mi frânt să-nvăț, să ştiu,
Că Dumnezeul meu e viu,
Că m-a cuprins în palma Sa
Şi nu-s zdrobit de-a pururea,
Ci doar o clipă a lăsat,
Să fiu pe roată prelucrat...
Am înțeles că-s valoros,
De-L port în mine pe Cristos,

Redă-mi cuvintele El Roi!
Tu vezi şi ştii ce e în noi,
Cunoşti că vreau să aduc rod,
M-am comportat ca un nerod,
Dar curățit în sânge sfânt,
Mi-ai dat speranțe şi avânt
Să pot sluji cu bucurie...
Mărire-Ți cânt şi slavă Ție!

Umple desaga vieții mele,
Cu vorbe sfinte ca prin ele,
Să Te slăvesc preabun Yehova,
Iar când îmi e săracă slova,
În închinarea mea tacită,
Să-Ți simt prezența infinită,
Să mă proştern în adorare,
Căci unu-I Dumnezeu sub soare!

Şi fă din fapte-o slujbă nouă,
Căci lumea e-mpărțită-n două,
Din rugăciuni fă punți spre cer,
Ca să se-ntoarcă cei ce pier,
Văzând purtarea mea smerită,
Iubirea cea din cer primită,
Să îşi dorească veşnicia
Şi să-L urmeze pe Mesia.

Să fim uniți în Duh cu El,
Să ne sfințim, căci Sfântul Miel,
S-a dat pe Sine jertfă vie,
Ca noi, primind cu bucurie
Salvarea dată prin credință,
S-avem deplină biruință.
Chiar de vorbesc, chiar dacă tac,
Doar voia Ta vreau ca să fac
Şi când cuvinte nu găsesc,
Tăcerea spune: "Te Iubesc!"
Osana, Doamne, El Shadai,
Cu Tine vrem să fim în rai!

22/02/2015, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/134208/ma-iarta-doamne-dumnezeu