Tu, nu mi-ai scris numele pe nisip
Cu cenușa uitãrii;
Tu, mi-ai scris numele pe Stȃncã,
Pe Stȃnca Salvãrii!

Tu, mi-ai mȃngȃiat fruntea
De om muritor,
Cu palmele strãpunse de cuie,
Ȋn lacrimi și dor!

Cȃnd, strãin și nebun te scuipam,
De patimi învins,
Tu, m-ai rãbdat, Te-ai rugat
Și ai plȃns!

De pe lemnul durerii, din chinuri,
Tu, Omul curat
M-ai cuprins cu iubirea cereascã
Și deplin m-ai iertat!

*

“Coboarã de pe cruce!” Strigam,
“Ca sã știu
Cã ești Dumnezeu întrupat,
Cã ești viu!”

Tu, m-ai privit cu iubire:
“Nu știi ce vorbești;
Eu mor pentru tine, în chin,
Ca tu sã trãiești!”

*

Acum… peste vremi…știu și eu…
Ce trist înțeles!
Cã mȃna Ta, Domne, rãnitã,
Din praf m-a cules.

Știu crucea și patima-Ţi grea,
Și harul întreg,
Știu, Doamne, eu știu cã ești viu
Și azi te-nțeleg!

Știu cum m-ai dus printre spini
Pe brațele Tale,
Știu cã m-ai pus între crini
Pe noua Ta cale!

Cu vocea duioasã și caldã îmi spui:
“Te-am iertat!
Te-am primit și prin sȃngele Meu
Ești salvat!”

Cum sã mã port, pentru Tine,
Pe drmul iertãrii?
Ce vorbe, ce fapte s-aduc
Ȋn lumina salvãrii?

Știu, Doamne, în viațã, ce sunt:
Un nor cãlãtor;
O frunzã purtatã de vȃnt,
O pasãre-n zbor.

Știu cã nu vrei nicidecum
Ofrande pãgȃne
Ci drept mulțumire, Isuse,
Iubirea de Tine!

Isuse, Luminã divinã și Har!
Iubirea-Ţi mã frȃnge;
La Tine s-a-ntors un pribeag
Ce încã mai plȃnge!

Un pribeag care știe de-acum
Iubirea curatã,
Un om care-și plȃnge la cruce
Viața lui toatã!

Un om mȃntuit de pãcat,
Cu numele scris
Ȋn Cartea Vieții, din Cer,
Din Cerul de vis!

Ajutã-mã, Doamne, te rog,
Cu sufletul viu,
Sã pot sã rãmȃn credincios
Ca rob, și ca fiu!

Ca rob, sã slujesc necurmat,
Ȋn gȃnd și trãire,
Ca fiu, sã Te laud, Isuse,
Pe-altar de iubire!

Cãci Tu, nu m-ai scris pe nisip
Cu cenușa uitãrii;
Tu, m-ai scris cu sȃnge divin
Pe Stȃnca Salvãrii!


Florești, Cluj