Isus e mărturia cea mai grăitoare
Că Tatăl ne-a creat spre slavă și cinstire,
Iar noi suntem datori cu cinste și iubire
Și viața s-o predăm curată ca o floare.

El Însuși ne-a-nvățat să ținem frâu pierzării:
„Adevărat vă spun că cel ce ocolește
Și nu intră pe ușă, cum este creștinește,
E-un hoț și-i un tâlhar, e fiul desfrânării.

Dar Cel care-a intrat pe ușă făr` să sară
E Cel ce păstorește oile acele,
Portarul Îideschide staulul, iar ele,
La glasu-I de arhanghel, ies, atunci, afară.

El merge înainte, -oițele-L urmează
Căci glasu-i cunoscut și-i dulce pentru ele,
Dar vorba de străin e plină de-amăgele,
De-aceea nu-l cunosc și se îndepărtează.”

În pilde le-a vorbit că El este Păstorul,
Că El și numai El e Calea, Adevărul,
Dar ei n-au priceput că El, Învățătorul
E Cel prin care-ajungem noi la Creatorul.

„Vă spun în adevăr – vorbi în continuare –
că Ușa pentru oi sunt Eu, căci doar prin Mine
Puteți să moșteniți averile divine,
Dar restu-s niște hoți, tâlhari de drumul mare.

Prin Mine mântuirea capătă putere
Iar cei ce vor să intre-n pajiștea divină
Și cei ce vor să-și afle liniștea, să vină,
Căci Cel ce M-a trimis îi scapă de durere.

Când vine, hoțul fură, pradă și omoară,
Dar Eu când am venit adus-am bucurie
Și viață din belșug și nevinovăție…

Vă-ntreb acum pe voi: nu-i asta o comoară?

Eu sunt Păstorul bun și fără de prihană
Căci nu-Mi las nicio clipă turma, însă iată
Că cel care-i plătit, când lupul se arată
Dă fuga-n adăpost, curaju-i se destramă.

Păstorului plătit i-e frică-atunci de fiară,
Lui nu-i pasă defel de ce se-ntâmplă-n urmă,
De-aceea-am venit Eu, să am grijă de turmă
Ca niciun mielușel de-al Meu să nu mai piară.

Cunosc poporul Meu, iar el Mă știe bine,
Îl știu pe Tatăl Meu și știu că Mă iubește,
Iubesc pe-oricine-acum în viața-i Mă primește
Și viața Mea o dau și dragostea din Mine.

Și alte oi mai am ce nu-s acum de față,
Dar vreau să le aduc, să fiți părtași cu toții,
S-asculte glasul Meu, să-nvingă brațul morții,
Păstorul să fiu Eu, Izvor Etern de viață.

Părintele Presfânt cu dragostea-I Mă-mbie,
Căci știe că Mă duc spre-o viață de domnie,
Dar n-o fac obligat, ci din porunca vie
A Tatălui Ceresc, Stăpânul din vecie.”

Atunci iudeii iar în grupuri se-mpărțiră…

O parte: „Are drac!” – părerea și-o dădură,
Dar altora părea că vorbele plăcură:
„Ce-a spus e adevărul! De ce oare vă miră?

Cuvintele ce-a spus sunt vorbe înțelepte…

Satan nu dă lumină orbilor din fire,
Nici viață celor morți, nici muților vorbire…”
Să nu-L lăsăm prea mult pe Tatăl să ne-aștepte!