Sunt atât de tristă, Doamne Sfânt…
Viața mi-e o salcie la fântână:
Boli, necazuri –demoni pe pământ
Cearcă să mă-ngroape în țărână…

Între voia Ta îngăduită,
-De-aș putea face o diferență-
De dorința Ta desăvârșită…
Alinarea e-n a Ta Prezență!

Ca poporul Israel, cândva,
Când îl încolțeau și filistenii
Și Amon, și Amalec, Moab,
Simt cum mă atacă demonii.

Duhul înrăit e disperarea,
Ce ucide-n fașă rugăciunea:
Căci m-apasă boala și-ntristarea
Celor ce-au cerut în van minunea…

„Copile trist, e Voia–Mi sfântă
Să fii neînțeles de semeni,
Și părăsit în clipa cruntă,
De vrei cu Isus să te-asemeni. .”

„-Atunci, în bunătatea Ta,
Răspunde-mi, Tată, prin minuni,
Facă-se Voia-Ți cea perfectă
În viața mea, s-aprinzi cununi!

Îți mulțumesc, că-n ceasul greu,
-Când plâng, deși nu ca în Ghetsimani-
Tu mi-ai trimis, ca unui fiu al Tău:
Înger întăritor, între dușmani!

Un timp, când eram puiul Tău golaș,
Mă purtai în brațe, dezmierdat…
Însă m-ai crescut să-Ți fiu urmaș,
Să nu rămân copilul râzgâiat.

De ce oare, privind la poze vechi,
Mi-aș dori copiii mici, de mână?
Te rog, dă-le suflete-perechi
Să se-nchine uniți, împreună!

Ce e sigur, la a mea etate,
Nu mă mai dorești ca prunc, scâncind…
Pentru că ai o eternitate
Să revezi pruncia mea, zâmbind.

Și eu urmăresc, ca orice mamă,
Să-mi văd fiii siguri pe picioare,
Nu să mi se-ascundă iar în poală,
Ci să îi învăț din cuib să zboare!

Tu îmi amintești că ești Condorul,
Ce puii aripați din cuib îi verși,
Și apoi zbori peste ei, cu dorul,
De-a-i duce iar pe penele-Ți cerești!”





Craiova, 2-03-2015