„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. ”
Să mergem înaintea Domnului în rugăciune.
Tată, vin înaintea Ta în această zi. Şi mă rog ca Tu să lucrezi în inimile taţilor, în inimile mamelor, în inimile copiilor. Doamne, ca Tu să aduci familiile înapoi împreună. Ca Tu să corectezi priorităţile noastre. O, Doamne, fă toţi bărbaţii din locul acesta să-şi facă soţiile priorităţile lor, şi fiecare soţie, pe soţul ei. Fă părinţii să-şi vadă copii cei mai preţioşi dintre toate darurile Domnului. Şi ajută copii să-şi onoreze, respecte, chiar să-şi cinstească părinţii. O, Doamne, ajută-ne să fim evlavioşi acolo unde contează evlavia într-adevăr. În numele lui Isus. Amin.
Trebuie să încep cu ceva ca introducere. Aceasta nu va fi o oră de îmbulzeli copilăreşti… Cele mai mari daruri, le număr printre cele mai mari din viaţa mea, sunt copii mei. Ei sunt mai importanţi pentru mine decât slujirea mea. Doar ca să ştiţi… sunt mai importanţi pentru mine. Singura persoană, de pe faţa pământului, care are prioritate înaintea copiilor ar fi, desigur, soţia mea. Şi ea are mai multă importanţă pentru mine decât slujirea. Veţi spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6:33). O fac. Dacă aş fi fost burlac, aş fi spus alte lucruri. Dar în înţelepciunea Lui, Dumnezeu mi-a dat o soţie, şi în înţelepciunea Lui, El mi-a dat copii. Prin urmare, să caut întâi Împărăţia lui Dumnezeu este să nu fac altceva decât să-L ascult pe Dumnezeu. Şi ascultarea, conform Scripturilor, începe cu soţia mea. Şi copiii mei.
Copii, aceasta este pentru voi. Nu este împotriva voastră. Aceasta este PENTRU voi. Asta este astfel încât viaţa voastră să fie binecuvântată. Îmi aduc aminte de un pasaj al Scripturii din care am predicat săptămâna trecută. Doar ascultaţi pentru un moment. Deuteronom 6:3: "Ascultă-le, dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi când ţi-a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere." Copii, credeţi că atunci când sunt puse înaintea voastră porunci, învățături înțelepte, principii şi precepte, este cumva ca să vă marginalizeze viaţa, să o limiteze, să o distrugă, să vă împovăreze. Chiar aveţi asemenea concepte despre Dumnezeu? Nu ştiţi că toate aceste lucruri sunt scrise… sunt scrise pentru voi? Veţi auzi? Veţi asculta? Veţi spune: "Păi… voi asculta atât de mult cât tatăl meu a ascultat ultima ta predica." Bine… atunci nu mai este nici o speranţă pentru voi. Vedeţi, nu este vorba despre ceea ce face altul… nu este nici măcar despre ceea ce parinţii tăi fac. Aceasta este despre tine… înaintea Dumnezeului Tău. Poate vii dintr-o casă unde totul este încurcat şi nu ai putut să găseşti o prescripţie biblică în cartea Proverbelor. Poţi să vii dintr-un abuz de relaţii, poţi să vii din tot felul de lucruri, pentru că eu nu am de gând să glumesc cu tine. Familiile sunt confuze şi familiile din biserica aceasta sunt confuze. Dar asta nu este despre tine răspunzând în faţa altora, asta este despre tine răspunzându-I lui Dumnezeu. Îl veţi asculta, copii? Îl veţi asculta pe Dumnezeu? Întrebarea nu este dacă vă veţi asculta părinţii, ci dacă Îl veţi asculta voi pe Dumnezeu, de dragul lui Dumnezeu?
Acum, să ne uităm la acest text. „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” Copiii… ce sunt copiii? Este o întrebare bună. Adică, dacă studiem acest pasaj al Scripturii, avem nevoie să descoperim terminologia. Ce sunt copiii? Conform Scripturilor, ”copii” se referă la acei care încă trăiesc sub autoritatea şi grija părinţilor lor. Acei care încă trăiesc sub autoritatea şi grija părinţilor lor. Dacă aceasta te defineşte pe tine, fie fizic, emoţional, spiritual şi economic, atunci tu eşti un copil. Pentru că asta este un copil. Cineva care încă trăieşte sub autoritatea tatălui şi mamei sale şi este îngrijit de tatăl şi mama sa.
Acum… ce este un adult? Adultul este cel mai bine definit în Geneza 2:24 şi asta este ceea ce spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” Spune „va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa”. Acest cuvânt în ebraică înseamnă a lăsa, a da drumul, a pierde, a pune în libertate. Eşti un adult în momentul în care ieşi de sub autoritatea şi grija tatălui şi mamei tale. Când te eliberezi şi devi independent de tatăl tău şi de mama ta. În primul rând fizic, să fii apt fizic pentru a face asta, emoţional, când ai crescut atât de mult în caracter şi virtute încât poţi sta de unul singur, spiritual, dacă eşti creştin, ai studiat Cuvântul lui Dumnezeu, îi ştii perceptele, eşti capabil să te dezvolţi de unul singur sub autoritatea lui Dumnezeu şi, asta este întotdeauna semnul cel mai din urmă în cultura noastră, financiar. Te desparţi de tatăl tău şi de mama ta şi nu mai eşti o sarcină pentru ei, atunci devi un adult.
Una din cele mai mari probleme în casele din America este aceasta… şi dacă este vreo problemă printre copii, să ştiţi că prima dată a început printre părinţi. Dar aceasta este, posibil, problema numărul unu în case, cu privire la relaţia părinte – copil, şi este asta: copiii vor să fie recunoscuţi, vor să aibă autoritatea şi drepturile unui adult, fără să fie voitori sau fără să fie capabili să-şi asume responsabilitatea. Vă vreţi independenţa, vreţi să fiţi liberi, vreţi să luaţi propriile voastre decizii, să vă faceţi propriile voastre lucruri, să decideţi totul în ceea ce vă priveşte, dar sunteţi incapabili. Sunteţi pur şi simplu incapabili fizic, emoţional, spiritual, economic să luaţi decizii de acel gen.
Vreau să merg mai departe. Este un lucru foarte important aici pe care vreau să-l vedeţi, pentru că sunt anumite învăţături care sunt… se numesc biblice şi scripturale, dar nu sunt. Vor lua un pasaj ca acesta, „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri” şi cunosc multe organizaţii care învaţă: "Bine, sunt Paul Washer, am 43 de ani, conduc o organizaţie misionară şi încă ar trebui să-mi ascult părinţii pentru că Biblia spune asta." Acum, observaţi cum spune. Nu spune "Adulţilor, ascultaţi în Domnul de copiii voştrii", spune „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri”. Asta este foarte, foarte important. Foarte important. Ca om, trebuie să onorez, să respect, chiar şi să-i venerez pe părinţii mei. Conform cu 1 Timotei 5:4, eu trebuie chiar să-mi îngrijesc părinţii financiar, fizic şi în orice alt fel, în anii de bătrâneţe. Trebuie să fac asta. Dar în momentul în care îmi părăsesc părinţii, ca om, şi merg şi-mi fac o familie noua, căsătorindu-mă, eu am creat într-adevăr o noua unitate familială. Aceasta este casa mea. Nu este casa tatălui meu, nu este casa mamei mele, este casa mea. Şi când o femeie se căsătoreşte, mâna îi este dată de tatăl ei în mâna soţului ei. Ea merge în altă mâna, şi aceea este casa ei. Nu este casa mamei sale, nu este casa tatălui său, este casa soţului ei şi casa ei. De ce spun toate astea? Pentru că este foarte, foarte important să înţelegeţi că este o foarte mare dispută aici despre a trăi şi a rămâne în maturitate.
Şi când trăieşti, trebuie să trăieşti. Cea mai importantă persoană din viaţa mea nu este mama mea. Cea mai important persoană din viaţa mea este soţia mea. Îmi voi cinsti mama, îmi voi da viaţa pentru ea şi voi avea grijă de ea la bătrâneţe, dar eu sunt o nouă unitate de familie. Este foarte, foarte important pentru că, dacă nu faci ruptura asta niciodată, familia ta nu va fi niciodată instaurată. Şi acolo nu va fi niciodată dragostea şi autoritatea specifică, care trebuie să fie acolo. Aceasta este foarte, foarte important.
Copii, conform Scripturii, vreau să vedeţi ceva. Aveţi două alegeri, în Domnul. Să trăiţi o viaţă de supunere cu bucurie, dragoste şi respect, faţă de părinţii voştri sau să părăsiţi îngrijirea părinţilor voştri şi să formaţi o nouă familie. Dar Biblia vă sfătuieşte să nu faceţi asta până nu a sosit vremea şi până când nu sunteţi pregătiţi în virtutea caracterului şi în evlavie.
Vreau să ne uităm la ceva care este foarte, foarte important. Extrem de important. Insist mult pe asta pentru că există atât de multe concepţii greşite. Când o persoană ajunge la o anumită vârstă… un copil ajunge la o anumită vârstă, dorinţele încep să încolţească, când au 11, 12, 13, 14 ani, dorinţa de independenţă, dorinţa de a descoperi cine sunt. Azi, în societatea noastră, acest lucru este văzut ca un comutator care este aprins sau un semnal al faptului că acei copii ar trebui de-acum să înceapă să caute să trăiască independent de tatăl şi mama lor. Nu este vorba despre asta în nici un caz. Ceea ce este, e un semnal, atunci când un copil ajunge la o anumită vârstă şi începe să simtă dorinţa de independenţă, începe să simtă dorinţa de a fi propria lor persoană, este un semnal, nu pentru ei, ca să devină independenţi, ci este un semnal pentru ei să înceapă să-şi pregătească caracterul şi în evlavie pentru a putea deveni independenţi. Când începi să simţi aceste dorinţe, să fii propria-ţi persoană, nu înseamnă că ai dreptul să te desprinzi de mama şi de tata. Înseamnă că, mai mult ca niciodată, trebuie să te lipeşti de ei şi să începi să creşti în caracter, în evlavie şi în virtute, pentru ca astfel să poţi deveni, într-adevăr, un adult virtuos. Aceasta este foarte, foarte important deoarece funcţionează, de asemenea, cu privire la momentul în care o persoană tânără începe să recunoască faptul că există şi alte persoane tinere pe faţa pământului, de sex opus.
În primul rând, fiecare părinte ar trebui să ştie că nu avem voie să trezim dragostea până nu este vremea. Şi din cauza tuturor conversaţiilor pe care le permiteţi copiilor să le aibă şi televiziunea care le permiteţi să o urmărească, lucrurile la care le permiteţi să participe, voi, părinţilor, aţi trezit dragostea sau aţi permis să fie trezită în copiii voştri, cu mult înainte de a trebui. Pentru că nu sunteţi biblici şi nu sunteţi întelepţi. Este adevărul. Dar când dragostea se trezeste în inima unui copil, când interesul lui romantic se trezeşte, la 12, 13, 14, oricând… toată lumea în societatea noastră crede că acela este un semn, deci să-i lăsăm să înceapă să se gândească la băieţi, să-i lăsăm să se gândească la fete, să-i lăsăm să-şi dea întâlniri… Nu aţi luat asta din Biblie! Ce înseamnă? Când aceste interese se trezesc, noi nu ar trebui să le suprimăm, nu ar trebui să le numim rele, pentru că într-adevăr nu sunt, ci ceea ce ar trebui să facem este să ne învăţăm copiii faptul că acestea sunt semne, acestea sunt semnale, că trebuie să începeţi, pentru următorii câţiva ani, să vă pregătiţi în evlavie şi în virtute, pentru ca într-o zi să fiţi capabili să intraţi într-o relaţie care nu va ajunge un dezastru ca 75% din ele în lume. Şi aşa ca multele din acea numită biserică…
Trebuie să fac un comentariu aici despre un lucru numit adolescenţă. Adolescenţă. Adolescenţa este definită fundamental ca acea perioadă de timp între copilărie şi maturitare. Cei mai mulţi tineri de aici nu se consideră a fi copii, ci se consideră ca fiind adolescenţi. Se presupune că este un timp în care cei tineri încep să simtă nevoia lor de independenţă, nevoia de a se descoperii pe ei înşişi şi este, de obicei, un fel de timp arid şi dificil în case. Vreau să ştiţi că adolescenţa este o invenţie foarte, foarte modernă, este foarte bazată pe un model de evoluţie fals, al dezvoltării umane, nu este biblic şi nu este ştiinţific, dar a instalat o dezordine absolută în case.
Definiţia mea pentru adolescenţă este puţin diferită. Ar suna astfel: acea perioadă când o tânără persoană vrea să aibe toate privilegiile şi drepturile unui adult, dar nu au abilitatea sau bunăvoinţa de a-şi asuma responsabilităţile. Adolescenţa, această întreagă doctrină, şi aşa am s-o numesc pentru că este o doctrină falsă... această doctrină a adolescenţei, ce a făcut? A făcut atât de multe daune! În primul rând, furnizează scuze pentru rebeliune şi imaturitate. Furnizează scuze.
- Ei bine, copilul meu se răzvrăteşte acum.
- Păi, câţi ani are copilul tău?
- Treisprezece.
- Ei, desigur că se răzvrătesc, sunt adolescenţi.
Nu veţi găsi asta scris în cărţile vechi. Furnizează scuze. De multe ori când consiliez oameni trebuie să fiu foarte, foarte grijuliu pentru ca sunt conştient că pot fi anumite condiţii medicale în viaţa cuiva. Dar ştiţi ceea ce este uimitor? De multe ori, când o persoană are ceva care îi afectează caracterul, îi afectează stilul de viaţă, felul în care se comportă, când este cumva diagnosticat ca având o problemă medicala, devin mai rău. Vreţi să ştiţi de ce? Pentru că acum au o scuză pentru ceea ce sunt, pentru felul în care sunt. Nu neg că pot fi probleme medicale şi lucruri de genul, dar ceea ce spun este că aceasta este tendinţa naturii umane, să se înhaţe de ceva şi apoi să aibă o scuză pentru faptul că nu avem anumite virtuţi, trăsături de caracter în vieţile noastre. Şi aceasta este ceea ce a făcut adolescenţa. A dat o scuză pentru rebeliune, a dat o scuză pentru voinţa proprie, pentru lipsa de supunere, onoare, cinstire şi tot felul de alte lucruri. Vreau să ştiţi că adolescenţa este, pur şi simplu, nerecunoscută în Scriptură. Nu a fost recunoscută nici de marea parte, aproape marea parte a istoriei umane.
Un alt lucru. Duce la întârzierea maturităţii. Când spunem că există o asemenea etapă a adolescenţei, aceasta duce la o întârziere a maturităţii. În cele mai multe triburi azi, în cele mai multe civilizaţii de-a lungul veacurilor, şi nu doar America de Sud, Africa, ci în civilizaţiile est şi vest europene, asiene, peste tot, peste tot... de obicei, un tânăr... sau un băiat, se mută din copilărie la maturitate undeva în jurul vârstei de 12 ani. Undeva în jurul vârstei de 12 ani el poate începe a fi aproape independent de părinţii lui, îşi poate asuma răspunderea în privinţa agriculturii, sau a unei părţi de afacere. El poate chiar, la câţiva ani după acea dată, să-şi ia o soţie. Dar uitaţi-vă la societatea noastră. Din cauza acestui lucru numit adolescenţă. Intrăm în această perioadă, trecem de la băiat la adolescenţă. Dar se pare că nimeni nu mai ajunge la maturitate. Pentru că ajungem la 30-40 de ani şi încă ne purtăm precum copiii. Încă ne purtam precum copiii...
Oricum... de multe ori, acasă, luam tineri care, fie nu au un tată, fie taţii lor sunt în aceeaşi casă, dar nu sunt cu adevărat un tată, îi prezentam felul meu de viaţă, îi duceam la vânat, lucram cu ei prin atelier, dar primul lucru care-l facem când stăm jos este acesta - întreb: "Câţi ani ai?", spune: "14", "Bine, te voi trata ca pe un bărbat, exact ca pe un bărbat. Şi mă aştept ca tu să te comporţi ca un bărbat."
Ştiţi lucrul uimitor? Faptul că o fac. O fac. Acesta este cel mai uimitor lucru şi acesta este lucrul care îl pierdem. Ce se întâmplă aici este faptul că avem aceasta perioadă în care se pare că perioada adolescenţei creşte şi tot creşte, acum se pare că iar a crescut... Ştiţi, a început cu 5 ani, apoi 10, dar mie mi se pare că am văzut oameni care sunt în ea de 20-25 de ani. Dorind să aibă drepturile şi privilegiile unui adult, dar nu sunt dornici să-şi asume responsabilităţile cu privire la aceasta. Şi asta nu are nimic de-a face cu ceea ce Biblia ne învaţă.
Mergem mai departe. Spune: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept”. În Coloseni 3:20 spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile”. În toate lucrurile… Înainte să mergem la asta, vreau să ne uităm la ceva. Realizez că propovăduiesc unei culturi care este marcată de dezordine în case, o cultură unde ruptura între părinte şi copil este complet obişnuită, o cultură care, din cauza acestor semne, demonstrează că este sub judecata Atotputernicului Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Romani 1:28-30: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor”. Vă spune asta ceva care e aproape de noi, ceva ca întreaga noastră cultură? „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor - în special în educaţie - Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate”. Dumnezeu a făcut-o prin judecată. O cultură, o societate care nu vrea să-L păstreze pe Dumnezeu, El îi lasă în stăpânirea lor înşişi. Ei sunt, atunci, conduşi, nu de un Dumnezeu sfânt, drept, înţelept şi iubitor, ci sunt conduşi de propria lor inimă coruptă care are potenţialul unui Hitler. Spune: „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
Observaţi, în Efeseni 6:1 spune „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” Aceasta este drept. Tinerilor, mulţi dintre voi care gândiţi că nu este atât de drept sau bine să ascultaţi de părinţii voştri, nu este atât de la modă, demonstraţi că sunteţi sub judecata lui Dumnezeu. Pentru că spune: „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire.” Orice formă a tot ceea ce contrazice caracterul şi voia lui Dumnezeu, „de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi.” Ştiţi că se spune: "Cine se-aseamănă, se-adună" şi că poţi cunoaşte pe cineva după pesoanele cu care se întovărăşeşte. Aceşti neascultători de părinţi… Uitaţi-vă cu cine se întovărăşesc. Cu oameni plini „de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; bârfitori, urâtori de Dumnezeu.” Neascultători de părinţi… este un lucru rău. E în aceeaşi listă cu ucigaşii. Unul din cele mai înfricoşătoare lucruri pe care le poţi face este să nu-ţi asculţi părinţii. Îmi puteţi spune: "Frate Paul, încerci să ne sperii?" Da, asta fac. Există unele lucruri de care chiar un om ca mine trebuie să se teamă. Asta îţi va salva viaţa. Frica este o mare salvatoare de vieţi.
2 Timotei 3:1,2 spune: „Să ştii că în zilele din urmă”, acest timp teribil, „vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi” Un semn al zilelor din urmă! Un semn al liberalismului. Ioan a spus că sunt mulţi Antihrişti. Acesta este un lucru oribil. Nu este un lucru mic, este un lucru oribil, să trăieşti într-o cultură marcată de neascultarea copiilor faţă de părinţii lor. Aceasta înseamnă să recunoaştem că trăim într-o cultură aflată sub judecata Atotputernicului Dumnezeu. Cuvântul "ascultaţi" este foarte interesant. Este tradus prin "a asculta", "a ciuli urechea", "a se supune", dar cuvântul este cel mai bine ilustrat aşa: e ca atunci când stai întins pe podea, auzi un ciocănit în uşă şi sari imediat ca să răspunzi. Despre asta este vorba. Este folosit de protar, când vede pe cineva venind sau aude o bătaie şi repede deschide uşa. Este vorba despre un răspuns supus, nu doar supus, ci şi de o ascultare rapidă, o ascultare promtă, o ascultare voită, voluntară. Un lucru făcut cu entuziasm, este făcut repede, este făcut fără tras de şireturi. Descrie asta raportul tău la poruncile părinţilor tăi? Pentru că atunci când Dumnezeu spune să îţi asculţi părinţii, nu vorbeşte doar despre "Of, mamă!" Vorbeşte despre faptul că dacă o vei face aşa cum trebuie este o ascultare rapidă şi promtă. Observaţi, de asemenea, că verbul este la un imperativ prezent, în greacă, care indică o acţiune continuă. Vorbeşte despre un stil de viaţă obişnuit al ascultării de părinţi. Citeşti în Noul Testament al tău acolo, în engleză, „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri”. Ceea ce ni se spune este: "Copii, Dumnezeu vă cere un stil de viaţă obişnuit al practicării ascultării, în Domnul."
Ajungem în Coloseni 3:20, vă amintiţi ce am spus? Spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile.” Ascultaţi de părinţii voştri în absolut tot. Iubesc minunata întrebare care o primesc de fiecare dată când propovăduiesc din pasajul acesta. Unii copii se ridică şi spun: "Şi dacă tatăl meu mă pune să pornesc un război nuclear şi să arunc în aer Empire State Building? Ar trebui să-l ascult?" Lasă-mă să-ţi pun o întrebare: când a fost ultima dată când tatăl tău ţi-a cerut aşa ceva? Pentru că s-ar putea să trebuiască să chemăm autorităţile. Tatăl tău nu ţi-a cerut niciodată să faci aşa ceva! Problema ta nu este cu faptul că tatăl tău este un terorist internaţional, ci problema este că tu nu vrei să asculţi simplele porunci prevăzute de mama şi tatăl tău. Nu este un mare litigiu filozofic despre cinstea de a duce afară gunoiul.
Vreau să mă opresc puţin înapoi, am spus acel lucru amuzant, speram că veţi râde. Dar uitaţi-vă pentru un moment… un simplu fapt de a nu duce afară gunoiul, când mama ta ţi-a cerut asta, este păcat. Și fără sângele lui Hristos ai merge în Iad pentru acest lucru. Atât de mult îl urăşte Dumnezeu. Gândiţi-vă la asta. Vedeţi? Păcatul e păcat, lume. Nu contează cum îl îmbraci, păcatul e păcat. Îmi amintesc, un păstor i-a cerut odată micului său băiat să ia o hârtie din mijlocul podelei şi băiatul nu a făcut-o. I-a tras una la fund şi i-a spus: "Te iubesc, fiule, dar asta trebuie să se întâmple, trebuie să înveţi că tu nu ai voie să desconsideri autoritatea". L-a îmbrăţişat din nou. După ce băiatul a plans puţin, mama a intrat şi i-a spus: "Nu pot să cred că l-ai lovit doar pentru că nu a ridicat o bucată de foaie." Şi păstorul a spus: "Dragă, nu asta este problema. El s-a răzvrătit împotriva autorităţii." Nu hârtia este problema. Autoritatea este problema.
Îţi pot spune măsura în care este inima ta este răzvrătită. Pot face asta cu părinţii tăi, pot face asta cu mine, dar astăzi o fac cu voi, copii. Dacă în momentul în care auzi: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile”, dacă în acel moment, în mintea ta deja rodeşti scuze, motive pentru care versetul acesta nu merge tot timpul, demonstrezi ce fel de inimă ai cu adevărat. Faci acelaşi lucru care s-a făcut dintotdeauna. Motive să nu asculţi, motive pentru a-ţi justifica propriul păcat şi răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Spuneţi: "Cum merge asta, literal? Şi dacă părinţii mei mă pun să fac ceva care nu e etic? Care sunt regulile? Ce vrea să spună prin „ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile”?" Ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile care nu sunt contracarate de o autoritate mai mare care este peste ei. Lăsaţi-mă să vă dau un exemplu. În Faptele Apostolilor 5:29: „Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” Dar să ai mare grijă aici… dacă tatăl tău îţi spune să duci gunoiul, să nu încerci să foloseşti versetul acesta. Pentru că atunci pretinzi că ai revelaţie special şi sunt sigur că Dumnezeu nu ţi-a dat-o pentru acest caz particular. Vorbeşte despre a încălca porunci directe. Şi apoi, merge mai departe şi ne spune, de asemenea, că un guvern corect administrat, în Romani 13:1: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu”
Trebuie să ascultaţi de părinţii voştri în absolut orice, cu excepţia acelor lucruri care s-ar putea să contrazică, şi să contrazică sigur, o stăpânire mai mare. Şi, de obicei, nu este aceasta problema. Pentru că… care sunt lucrurile pentru care te zbaţi cel mai tare? Virtutea unui război drept? Nu. Pentru a duce afară gunoiul, pentru ceea ce urmăreşti la televizor, cât de mult să te uiţi la televizor, chiar dacă nu îţi faci temele… şi cel mai important, în anii de adolescenţă, cu cine să ieşi, ce faci, ce fel de îmbrăcăminte porţi, ce fel de muzică asculţi. Asta e tot ceea pentru care ai lupta până la sânge. Acele lucruri atât de mici ar putea fi mai importante pentru tine decât a trăi în ascultare de Dumnezeu şi a avea binecuvântarea Sa în viaţa ta. Este uimitor!
Acum, cât de mult… am vrut să pun "urăşte", dar am pus "detestă", pentru că este puţin mai puternic. Cât de mult detestă Dumnezeu neascultarea copiilor? Vreau să citesc un pasaj din Deuteronom 21:18-21: ”Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.” Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.” Nu spun că acest lucru ar trebui să fie practicat la maximum, deşi sunt sigur că aş avea câţiva părinţi voluntari. Ci ceea ce vreau să vedeţi este asta: rebeliunea în casă este atât de periculoasă, nu doar pentru individ, ci şi casei, şi nu doar casei, ci pentru însăţi societatea care se caută să fie curăţată din ţară complet. Atât de oribil este.
Copii, să vorbim puţin. Câţiva din voi, care sunteţi tineri, vă simţiţi puţin inconfortabil cu acel termen, dar asta este ceea ce sunteţi. Ştiu că vă uitaţi în jurul vostru şi vedeţi eşec peste tot. S-ar putea să-l vedeţi chiar la mama voastră, la tatăl vostru… lucruri care le fac şi despre care s-ar putea să gândiţi că sunt nedrepte. Dacă sunt biblici sau nu când ies pe aceste uşi, voi ştiţi… ei înşişi ştiu. Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Dacă vă veţi petrece tot restul vieţii căutându-vă scuze pentru neascultarea voastră folosind neascultarea altora, veţi fi distruşi. Viaţa voastră se va sfârşi în distrugere. Eu nu pot să-L ascult pe Domnul, pur şi simplu pentru că alţii o fac. Şi nu am nici o scuză să nu-L ascult, doar pentru că părinţii mei au dat startul. Poate mama ta nu a petrecut mult timp învăţându-te, pregătindu-te, iubindu-te, petrecând timp cu tine… aceasta este rău; poate tatăl tău nu-şi petrece mult timp cu tine, acesta este un păcat, dar asta… poate e dificil, e nemilos, poate-şi pierde temperamentul, toate acestea sunt păcate, dar ceea ce vreau să spun… nu lăsa păcatul altor oameni să te ducă în păcat. Tu ascultă-L pe Domnul! Şi îţi va merge bine. Şi Dumnezeu te va face să prosperi chiar şi atunci când tu te supui în lucruri care s-ar putea să fie nedrepte, Dumnezeu te va binecuvânta pentru că te-ai supus Lui.
Un alt lucru, copii. Vreau să recunoaşteţi că s-au petrecut un fel de reforme în creştinătatea americană. Este ascunsă, nu multă lume ştie despre asta, dar este adevărat. Şi începem să redescoperim Scriptura. Ştiu că asta sună ciudat, dar nu ar trebui. Începem să redescoperim ce înseamnă să fii un tată şi un soţ, începem să redescoperim în Scripturi ce înseamnă să fii o mamă şi o soţie. Începem să redescoperim în Scripturi toate aceste lucruri. Şi ceea ce vreau să ştiţi este faptul că părinţii voştri, chiar dacă s-ar putea să fii fost toată viaţa în biserică, totuşi să fii crescut fundamental pe psihologie şi păgânism. Nu contează în ce biserică au fost. Nu am muncit îndeajuns pentru a ştii ceea ce declară Biblia despre bărbaţi, femei, copii şi familie. Şi ceea ce vă spun este acelaşi lucru care eu şi soţia mea le-am spus împreună de câteva ori. Când am ştiut că vom avea copii, ne-am speriat de moarte, pentru că ne-am dat seama că tot ceea ce ştiam despre a avea copii era păgânism fundamental, transmis, cu destul creştinism în el încât să-l facă periculos. Dar am spus asta: poate copii noştri vor fi acea primă generaţie a oamenilor noştri, acea primă generaţie a familiei noastre, care vor avea o şansă, chiar de la început, să fie crescuţi în teama, educaţia şi dragostea Domnului. Copii… De ce vă spun toate acestea? Pentru că sunt adevărate. Dar vă spun acestea pentru că singurul lucru pe care Diavolul îl va face va fi să vă şoptească în ureche şi să vă dea o grămadă de motive pentru care nu ar trebui să-l ascultaţi pe Domnul şi pe părinţi, pentru că ei v-au greşit vouă. Aceasta ar spune. "Ei nu o fac!" Chiar vreţi să vă trăiţi restul vieţii în felul acesta? Cât despre mine şi casa mea, noi vom da tot ceea ce avem mai bun.
Acum, părinţii. Ce sunt părinţii? Ei sunt autorităţile puse de Dumnezeu, în contextul familiei. Ei sunt autorităţile puse de Dumnezeu. Câtorva dintre voi, băieţi tineri şi doamne tinere, lăsaţi-mă să vă spun ceva foarte, foarte important. Noi nu întelegem deloc stăpânirea. Permiteţi-mi să spun că eu sunt în armată şi acolo am un sergent peste mine. Acum, se presupune că eu trebuie să-l ascult. Voi fi tras la răspundere dacă nu. Trebuie să îl ascult. Acum, dacă el greşeşte şi eu nu-l ascult, el va avea probleme şi eu voi avea şi probleme, dacă el greşeşte şi eu îl ascult, el va avea probleme şi eu voi fi exonerat. Eu mă conformez după stăpânirea pusă peste mine. Vezi? Eşti atât de ocupat în a încerca să discerni dacă au sau nu dreptate mama şi tata, eşti atât de ocupat în a încerca să discerni dacă sunt la modă sau moderni sau chiar dacă ştiu ceea ce se întâmplă în zilele noastre, şi ceea ce ai de realizat este că tu nici nu ai nevoie să te gândeşti la aşa ceva. Pentru că Biblia spune: ascultaţi-i, cinstiţi-i. Şi dacă o faci… chiar dacă asta înseamnă că va trebui să îţi iei la revedere de la unii prieteni, chiar dacă asta înseamnă că va trebui să nu mai asculţi anumite lucruri, chiar dacă asta înseamnă să începi să munceşti mai mult la temă, chiar dacă înseamnă să îţi lungeşti fusta, vei fi binecuvântatul Domnului, dacă îi vei asculta pe tatăl tău şi pe mama ta. Pentru că ei sunt stăpânirile care Dumnezeu le-a pus peste tine. Observaţi că cuvântul aici este la plural, ”părinţii”. Amândoi au autoritate asupra ta. Părinţii, tatăl şi mamă. Şi să încalci autoritatea unuia înseamnă să o încalci pe a amândurora. Şi chiar mai rau, să încalci autoritatea unuia înseamnă să o încalci pe a lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu a pus doar pe tatăl tău peste tine, El a pus-o şi pe mama ta peste tine. Şi dacă avem mame singure şi taţi singuri aici, înţelegeţi asta, copiilor, autoritatea lor este aceeaşi. Este autoritatea lui Dumnezeu.
Proverbe 6:20: „Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale. Nu lepăda învăţătura mamei tale”.
Proverbe 10:1: „Un fiu înţelept”, acel cuvânt în evreieşte înseamnă iscusit, învăţat, prudent, „este bucuria tatălui”, literal, îl face să se înveselească, „dar un fiu nebun”, şi cuvântul înseamnă prostesc, arogant - majoritatea oamenilor aroganţi pe care i-am cunoscut sunt proşti, majoriatea oamenilor proşti sunt aroganţi, asta doar ca să ştiţi… - „un fiu nebun este mâhnirea mamei sale”. Ce înseamnă asta? Cuvântul, literar, înseamnă greutate, ca o întristare sau ca o povară. Atunci când copilul devine, în neascultarea lui, o povară mamei lui, în locul unei binecuvântări.
Proverbe 15:20: „Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mama sa.” Ţi-ai dispreţuit vreodată mama? Lasă-mă să o exprim practic: dacă vreodată nu ai ascultat-o, ai încălcat această poruncă.
Proverbe 19:26: „Cine jefuieşte pe tatăl său şi izgoneşte pe mama sa, este un fiu care aduce ruşine şi ocară.” Literar, aceasta înseamnă că este cauza unei strâmtorări.
Proverbe 20:20: „Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului.” Ei spun: "Ei bine, eu nu i-aş blestema." Cuvântul, literar, înseamnă a le scădea valoarea, a-i face puţin valoroşi. Ţi-ai blestemat vreodată tatăl? Da. I-ai tratat vreodată ca şi cum cuvintele şi poziţia lor ar fi fost de puţină valoare? Atunci i-ai blestemat.
Proverbe 23:22: „Ascultă” - e acelaşi cuvânt care l-am studiat puţin mai devreme, Deuteronom 6, acelaşi cuvânt în ebraică, „Ascultă,dar, Israele, pe Domnul Dumnezeul tău” , este important când apare acel cuvânt, deci trebuie să-I acordăm o atenţie foarte, foarte aproape… - „pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti”, trata ca nesemnificativă, „pe mama ta, când a îmbătrânit.” Vedem autoritatea în amândoi, în tată şi în mamă. Autoritate egală.
Lăsaţi-mă să vă dau, vouă, tuturor copiilor, un minunat verset devoţional care chiar vă va binecuvânta. „Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur.” (Proverbe 30:17)
Părinţilor, ar trebui să fiţi mereu în unitate perfectă cu privire la convingerile şi standardele din casa voastră. Şi, domnule, dacă odată i-ai subminat autoritatea soţiei tale, în faţa copiilor, veţi merge pe un drum lung în a vă distruge copiii. Şi, soţie, dacă vreodată i-ai subminat autoritatea soţului tău, în prezenţa acelor copii, le faci adevărate daune copiilor tăi. Şi ei vor învăţa să se joace unul împotriva celuilalt. Şi ei vor vedea că nu există valori absolute, doar păreri ale oamenilor. Şi apoi vor fi capabili să-şi justifice călcările Legii lui Dumnezeu şi să nu considere asta un lucru cumplit. Vrem să fim uniţi, vrem să promovăm. Trebuie să vorbiţi despre standarde şi convingeri şi despre pedepse, în casa voastră. Trebuie să fiţi siguri cu privire ele. Şi chiar dacă ceva se întâmplă, domnule, dacă tu intri în casă şi o vezi pe soţia ta făcând ceva ce tu nu eşti de acord, cu privire la copii, nu o spune acolo! Şi la fel pentru soţie.
Copii, înţelegeţi asta… Părinţii voştri, pot ei să fie greşiţi? Da. Părinţii voştri vor fi judecaţi de Dumnezeul cel Atotputernic. Există Cineva care se va ocupa de părinţii voştri. Încredeţi-vă unui Creator credincios şi rugaţi-vă pentru părinţii voştri. Nu va fi nici un cuvânt nefolositor care să fii ieşit din gura oamenilor şi pentru care nu vor fi traşi la răspundere. Este un lucru de temut să fii un părinte. Acum, spune: faceţi asta în Domnul, căci este drept. Ce înseamnă? Faceţi-o din cauza Domnului. Voi ascultaţi de părinţii voştri nu din cauza lor, şi dacă vreodată învăţaţi acest adevăr, pur şi simplu veţi înflori. Vă iubiţi duşmanii, nu din cauza duşmanilor, îi iubiţi pentru că Dumnezeu v-a poruncit să-i iubiţi. Vă ascultaţi părinţii, pentru că, făcând aşa, fie că sunt vrednici sau nu, merită sau nu, ascultând de părinţii voştri, voi Îl ascultaţi pe Domnul. Şi apoi El spune: „căci este drept”, acesta este un lucru cinstit înaintea lui Dumnezeu, să vă ascultaţi părinţii. În Coloseni 3:20 spune „căci lucrul acesta place Domnului.” Este drept. În Osea 14:9: „Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele.”
Unul din lucrurile grele în a fi un predicator care călătoreşte. Merg într-un loc şi am şase zile de predicat, patru zile de predicat. Merg într-o biserică, mă uit la ea, o ascult puţin şi stau acolo zicând: trebuie să încep cu Geneza 1:1. Şi trebuie să fac asta în fiecare dimineaţă a vieţii mele. Unul din primele lucruri pe care trebuie să le faci, ca familie, este să recunoşti că nu ai dreptate şi nu ştii. Nu poţi obţine permisul pentru a conduce o maşină înainte de a lua ore. Dar te poţi căsători şi să-ţi conduci propria familie direct în distrugere, fără ca vreodată să fii umblat în vreo clasă. Voi nu aţi fost născuţi, eu nu am fost născut ştiind cum să fiu un om. Nu am fost născut ştiind cum să fiu un soţ. Nu am fost născut ştiind cum să fiu un tată. Soţia mea la fel. Voi la fel. De unde luăm lucrurile astea? Din Cuvântul Domului! Ajunge cu vorbitul despre cât de inspirat este, este timpul să-l ştim şi să-l trăim! Să trăim Cuvântul lui Dumnezeu! Şi vei face asta luând aceste principii, şi luându-le serios. Luându-le serios. De ce? Pentru folosul caselor noastre! Pentru folosul caselor noastre! Pentru folosul copiilor noştri, pentru folosul soţiilor noastre! Şi cel mai mult, pentru gloria Dumnezeului Atotputernic. Pentru gloria Lui… Pentru gloria Lui!
Acum, dacă eşti aici astăzi şi nu Îl cunoşti pe Domnul, poţi să încerci să faci aceste lucruri. Dar ele sunt destul de grele pentru cei care Îl cunosc. Dacă nu-L ştii pe Domnul… există un Domn. Şi El a venit şi a murit pentru toate păcatele tale… şi El a înviat a treia zi având plătit preţul pentru fiecare lucru rău pe care tu l-ai făcut împotriva tronului lui Dumnezeu. Şi tu poţi fi salvat, nu de o afiliaţie religioasă, nu de a veni şi a fi un membru în biserică, poţi fi salvat prin pocăinţă, întoarcere de la păcatele tale, prin a te opri din lupta împotriva lui Dumnezeu şi prin credinţa în Hristos. Renunţă la toată speranţa în lucrările tale, în neprihănirea ta, în tot ceea ce tu poţi face, renunţă… şi aruncă-te în brațele lui Hristos. Cel care crede în Hristos va fi salvat. Oricine cheamă Numele Domnului va fi salvat.
Mă voi ruga şi în timpul acesta rog muzicienii să vină în faţă, vom face o invitaţie. Invitaţia mea pentru cine spune "Familia mea e distrusă!": există ajutor. Există ajutor! Şi este în Cuvântul lui Dumnezeu. Spui: "Ei, simt că mi-ar plăcea să intru în această frăţietate." Am socoti-o ca un privilegiu. Am socoti-o un privilegiu. Spui: "Nu ştiu dacă m-ai socoti pe mine un privilegiu, vreau să zic, am fost... am fost o prostituată, am fost un drogat, am fost un hoţ, am fost aia…" Răspunsul meu pentru tine este acesta: "Şi aşa au fost unii dintre noi… Eşti exact tipul de persoană pe care-l vrem. Salvat şi credincios lui Hristos. Oameni umili şi iubitori de Hristos."
Să ne rugăm. Tată, vin înaintea Ta în Numele Fiului Tău şi mă rog ca Tu să lucrezi în oamenii Tăi. Numele lui Isus este Acel în care mă rog. Amin.