Pune stropul de Iubire
Autor: Doina Ketterer
Album: Comorile Duhului Sfânt
Categorie: Zidire spirituala
Pune stropul de Iubire
Tu... pune Doamne,-n inimă,
Marea „Dragoste” ce-o ceri.
Fă adânc să prindă rădăcină
Căci mâna Ta... mai dă averi.
Mai pune stropul de „Iubire”
Ce L-ai lăsat Tu, la Calvar.
Pe ce nu-i bun, pune stăpânire
Ca lupta... să nu fie-n zadar!
Revarsă din înaltul cerului
Isuse, focul Dragostei dintâi.
Tu poţi...Tu, Fiul Domnului,
În Duhul Sfânt, în noi să fii.
Pune stropul Dragostei Divine
Pe cărări ce duc spre-Altar.
Flăcări vină-n limbile ce-s vorbite
Tu, să le-aduni pe-al Tău cântar!
Setea ”Dragostei” să ne cuprindă
Şi ochiul Tău... să vadă ne'ncetat.
Durerea, trupul, şi arşiţa aridă
Şi glasul frânt... ce Te-a strigat.
„Calvarul”: Acesta-I locul Iubirii
Acolo unde Doamne, m-ai iertat.
Şi mi-ai semnat actul înfierii
Pe Tatăl... când L-ai implorat!
"Iartă Tată,Te rog, mai iartă"
Cu lacrimi de sânge L-ai rugat.
"Iartă Doamne... mai iartă,
Căci nu ştiu răul pe care-l fac."
Amin,Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/134526/pune-stropul-de-iubire