Lacu întinde spre pustie
Oglinjoara-i străvezie,
Legănată-n blânde unde
De niciunde-n spre niciunde,
Soarelui spre a răspunde
Invitându-l a pătrunde
În adânc, vrăjit de unde,
Căci e dornic de lumină
Și adâncul lui suspină
Când lumina se ascunde.

Așa-i „lacul” „dorului”
Din adâncul omului;
Se întinde orizontal
Cu nădejde vertical
Și-n adâncul lui suspină
După mai multă Lumină.

03/03/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)