Vineri, 21 martie 2003

Mii de stele strălucesc sus, pe bolta înstelată
Și prin ele Tatăl Sfânt toată slava și-o arată.

Ziua, bolta azurie în întreaga ei splendoare
Este plină de lumină, un ocean întins și mare.

Soarele, un glob de aur, fu-ntocmit să ne-ncălzească
Și pe raza lui plăcută primăvara să sosească.

Noaptea, alt luminător stă pe bolta înnegrită:
Este luna ce veghează; lumea toată-i adormită.

Când pe bolta cristalină norii nu-și mai află loc
Vezi că Domnul te iubește? Ai căldură fără foc!

Iar când norii se adună după-o secetă cumplită
Iar te bucuri: după ploaie atmosfera-i răcorită!

Noi din lume-am fost aleși, știm că Domnu-i Ziditorul
Și de Patria Cerească ne cuprinde astăzi dorul.

Oamenii din lume, însă, se întreabă uneori:
„Cine a făcut aceste: soare, lună, cer cu nori?”

Și de-aceea li se-nchină lor, unor creații mute
Ce nu pot să le vorbească, ce nu știu să îi asculte.

Căutăm de mult răspunsuri la-ntrebări ce ne frământă,
Dar al Domnului Cuvânt oare câți îl mai ascultă?

Măcar tu, iubite frate, să asculți și să-mplinești,
Să te bucuri în iubire, viața-n Domnul s-o trăiești.

Dincolo de norii slavei e un colț de rai bogat
Și dacă-mplinești Cuvântul ție-ți este rezervat.

AMIN!