Psalm
Autor: Puchea Dorel
Album: SEMINȚE DE RAI
Categorie: Laudă și închinare
26 martie 2003
Lăudați pe Domnul toți cei umiliți și disprețuiți,
Căci în ochii Domnului avem mare preț!
Lăudați și binecuvântați Numele Domnului
Și aduceți-I ca jertfă duhul vostru zdrobit!
Aduceți-I Domnului cântări de laudă,
Căci El întărește picioarele celor ce vestesc Cuvântul Său
Și face ca genunchii lor să nu se îndoaie!
Era să-mi alunece piciorul,
Dar Domnul a fost sprijinul meu și m-a apucat de mână.
Când vrăjmașii mei voiau să mă doboare
Domnul le-a înmuiat inima și a nimicit planurile lor rele.
De aceea zic:
Lăudat să fie Numele Domnului și gloria Lui să țină în veci!
În ceasul suferinței mele nu m-am încrezut în oameni;
Am ridicat glasul către Domnul
Și Domnul mi-a răspuns.
Din locașul Său cel sfânt El a auzit strigătele mele,
Glasul meu a ajuns la urechile Lui.
Cei din lume zic: „Glasul Lui e ca un tunet,
Cine îl poate suferi?”
Dar pe copiii Lui El îi mustră cu blândețe
Ca un păstor ce își paște turmele de mielușei.
Cine este acela peste care să fi venit binecuvântările Lui
Și să zică: „Nu Te cunosc?”
Și cine este omul acela căruia să-i fi vorbit Domnul
Și să zică: „Glasul Tău este prea puternic pentru urechile mele?”
Voi asculta întotdeauna de glasul Domnului,
Voi păzi totdeauna Cuvântul Lui
Și poruncile Lui nu mi se vor părea prea aspre,
Căci Domnul se îndură de cei ce se tem de El
Și îi binecuvântează pe cei ce păzesc poruncile sale.
De aceea zic:
Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac;
Binecuvântați Numele Domnului,
Păziți cărările Lui și mergeți cu încredere pe Calea Lui!
AMIN!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/134786/psalm