Te privesc florile geloase, mamă,
Trecând prin vremi petalele nu-ți scuturi
Și frumusețea ta nu o destramă
Nici mari furtuni, nici zborul lin, de fluturi.

Pe tine mamă, te caută culori
Să-și etaleze-n chipul tău, splendoarea,
Râuri de lumină, strai de sărbători,
Nu te umbrește norul și-nserarea.

Se tânguiesc miresmele spre moarte,
În vatra iernii li se stinge jarul,
Dar mamă, tu cu mâini împreunate,
Tămâiezi Cerul, flăcări e altarul.

Simfonia învață de la tine,
Când îți adormi odrasla în cântare,
Inflexiuni din armonii divine
Prin care treci de pământești hotare.

Te-a legat Iubirea în buchet ceresc,
Ești floare între flori, minunăție,
Dar din Dumnezeu, pe care roade cresc,
Urmașii Lui pentru Împărăție.

Tu mamă ești iubire ce nu piere,
Când calci peste tărâmuri neumblate,
Tu ești, în inimi, fagurul de miere
Să îndulcești vieți, până la moarte.

Răsplătire nu ceri pentru tot ce dai,
Dar ai o plată-n Cer, la Dumnezeu,
Lupți să îți conduci odraslele spre Rai,
Da, acesta este mamă, visul tău.