(Faptele Apostolilor 12: 1-19)

În vremi de umilință și aprigă prigoană,
În mijlocul furtunii, crescând nelegiuirea,
Irod a prins pe Petru și l-a băgat în lanțuri,
Lui Iacov îi aduse de sabie pieirea.

Iar Petru, pus sub paza a patru gărzi armate,
Își aștepta osânda smerit și în tăcere;
Biserica întreagă în rugăciuni purtându-l...
O, Doamne, ce nădejde! Ce dulce mângâiere!

C-o noapte înainte de sumbra judecată
Un înger îl trezește spunându-i: „Scoală iute!”
Descătușat de lanțuri la mâini și la picioare
El hotărăște-ndată de înger să asculte.

Tot îngerul îi zise: „Te-mbracă și te-ncalță
Și vino după mine!” El dete ascultare
Și merse după înger cu o credință vie,
Crezând că-i dus de Duhul sau poate i se pare...

Ajunși lângă cetate, la poarta ei cea mare,
Li se deschise-ndată și-n uliță ieșiră
Iar îngerul în noapte plecă lăsându-l singur...
Văzând minunea, petru, în sinea sa, se miră:

„Acuma văd minunea ce se-ntâmplă cu mine,
Că Domnul Slavei Însuși un înger îmi trimise
Și-I mulțumesc din suflet că m-a scăpat de moarte,
Căci, iată, împăratul cumplit se înrăise!”

El, dându-și bine seama de cele întâmplate,
Spre a Mariei casă se îndreptă îndată;
Erau în rugăciune... Petru bătând la ușă,
O slujnică-l cunoaște, dar încă nu se-arată,

Ci înăuntru-aleargă și spune bucuroasă
Că Petru e la ușă. Ei însă n-o crezură,
Au zis că e nebună sau a avut vedenii,
Dar ușa au deschis-o și totuși îl văzură!

Un semn făcu cu mâna să nu vorbească nimeni
Și povestind pe urmă cum Domnu-l izbăvise
A zis: „Spuneți aceasta lui Iacov și la ceilalți.”
Mărturisi pe Domnul, căci viața-i redeschise.

Plecă, apoi, de-acolo și merse-ntr-altă parte.
La ziuă, toți ostașii pe Petru-l căutară
Căci nimeni nu știuse când a plecat, pe unde...
Au căutat zadarnic din zori și până-n seară.

Văzând că nu-l găsește, se supără-mpăratul;
Îi cercetă pe paznici și puse să-i omoare,
Apoi la Cezareea plecă plin de obidă,
Căci nu dorea să-și calce mândria în picioare.

Și noi am fost odată în temniță, ca Petru,
Dar închisoarea noastră nu fu din cărămidă
Ci din păcatul nostru făcusem fortăreață
Noi, dependenți de patimi, de poftă și ispită.

Te laud azi, Părinte, căci Tu mi-ai dovedit
Că nu-i păcat prea mare pe care să nu-l ierți;
Doar Duhul să nu-L facem de hulă și ocară...
Îți mulțumim, Preasfinte, că uneori ne cerți.

Îți mulțumesc, de-asemeni, că azi, născut din nou,
Am Viață pe vecie și-o sfântă mântuire
Căci ai lucrat Tu Însuți la sufletu-mi pribeag,
L-ai curățit prin sânge, mi-ai dat neprihănire.

AMIN!