Ca rugăciunea lui Ezechia
Autor: Emanuel Hasan
Album: A.N.F.R.
Categorie: Rugăciune
O, Tată sfânt ce ești în ceruri, Cel ce domnești pe heruvimi,
În fața Ta îmi plec genunchii și ca Ezechia eu vin
Să te implor în rugăciune să-mi vii degrab' în ajutor
Căci se apropie necazul, simt cum adie arzător! . .
Întors cu fața la perete în taina nopții eu Te chem
Și plâng rugându-Te Părinte, să vii de mână să mă iei
Și să mă treci prin valea morții, victorios ca un viteaz,
Căci Tu ai spus: voi fi cu tine în vremea cruntă de necaz! . .
Părinte, vremea e aproape, iar cel Rău va lovi cumplit,
Dar fii Tu scutul meu și ia-mă în brațul Tău, să fiu păzit! . .
Cu toți cei dragi ce-i am alături și cu întreagă casa mea,
Aș vrea să stau la umbra-Ți sfântă, păzește-ne cu mâna Ta!
Și cum în noaptea de salvare ai Tăi au fost pecetluiți
De-a sângelui sfântă pecete, fă ca să fim noi ocrotiți! . .
Cum tot poporul Tău, Israel, a fost de Tine ocrotit,
Așa Îți cer și eu, Părinte, pentru poporul Tău iubit! . .
Pe brațul Tău, purtați de Tine, să trecem printre foc și scrum,
Mereu, mereu, tot înainte ne du pe-al veșniciei drum! . .
Iar când ajunge-vom, cu Tine, trecând pe malul celălalt,
Fa să se-arate dimineața, să se deschidă bolta larg
Și să intrăm acasă-n ceruri, în Canaanul mult dorit,
C-aicea, jos, în lumea-aceasta atât de mult am suferit...
Ahh, cum așteaptă dimineața străjerii-atât de osteniți
Și cum așteaptă o mireasă să vină mirele-i iubit,
Așa și noi dorim o, Doamne, să vii, ba chiar mai mult de-atât,
Căci totul e deșertăciune, durere, goană după vânt! ...
E lumea mult prea înglodată în răutate și păcat,
Ca într-o cloacă de durere cum nu s-a mai văzut vreodat'! . .
Însă acum, ajunși la culme, acum când e paharul plin,
Cand fierbe-n spume si dă peste, de al scursurilor pelin,
Acum eu strig spre Tine: TATĂ, e timpul să Te proslăvești
Și să ne iei din lumea-aceasta, peste morminte să ne treci
Și peste valea umbrei morții și peste tot ce-a fost Pământ,
Iar prima noastră mare-oprire fă ca să fie Cerul sfânt! ...
*
Ca rugaciunea lui Ezechia o Tată-i rugăciunea mea,
Ca un copil ce-n tatăl crede și-și pune-n el speranța sa
Mi-am pus și eu speranța-n Tine, că tot ce-ai spus, vei făptui,
Aștept plângând o izbăvire, să văd cum se va împlini! ...
Te am pe Tine, doar pe Tine și către Tine Doamne strig:
Ascultă-mi rugăciunea Tată și scapă-ne de-aici, din chin! ...
Căci nu aici ne este casa, aicea timpul e apus. .
Târzii suntem, târzie-i noaptea, iar sufletul se vrea-n cer sus! ...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/135252/ca-rugaciunea-lui-ezechia