Nu trecuse multă vreme
De când Isus S-a-nălțat,
Și la ucenici avere
Un Dar mare le-a lăsat.

Așa, într-o zi de Sabat,
După bunul obicei,
Înspre Templu au plecat,
Doi din ucenicii Săi.

Se numeau Ioan și Petru,
Care au plecat de-acasă,
Și voiau s-ajungă-n Templu,
Pe la Poarta cea Frumoasă.

Iar la poartă jos ședea,
Un olog ce niciodată
Nu putuse a umbla.
El cerșise viața toată.

Când au ajuns ei la el,
Îi privește rugător,
Voind să capete nițel
Și din buzunarul lor.

Dar Petru și Ioan i-au spus:
N-avem aur, nici avere
Ce-avem, îți dăm: "în numele lui Isus
Ridică-te în picioare!"

Cum, să mă ridic ați spus?
Și să umblu în picioare?
O, dar ăsta-i har de Sus
Dumnezeul nostru-I mare!

Și zicând așa, deodată,
Sare-ologul în picioare,
Și mai strigă înc-o dată:
"Dumnezeul nostru-I mare!"