Bine ați venit la cele mai bune zece minute ale voastre, o serie de lecții despre rugăciune, pentru aceia dintre noi care avem probleme în acest domeniu. Am redus toate rugăciunile din Biblie la o simplă rugăciune. Va apărea pe ecran și vă invit să o spuneți alături de mine. „Doamne, ești bun. Am nevoie de ajutor. La fel și ei. Mulțumesc.”

    Începem prin a declara bunătatea lui Dumnezeu. El e un Dumnezeu bun. El se oferă să fie Tatăl nostru. El e în control. Împărăția Lui vine. Și pentru că El e în control, El e Tatăl nostru și aduce o Împărăție, îndrăznim să cerem ajutor. Vindecă-mă, încurajează-mă, condu-mă, iartă-mă. A-j-u-t-o-r. E înțelept să cerem. Ajutor! Ajutor! El este atât de bun, și noi suntem atât de neajutorați încât trebuie să fim oameni care să spunem, „Ajutor.” Așa că vom cere, „Doamne vindecă-mă, vindecă-mă.” Două propoziții. Avem nevoie de vindecare. Și Dumnezeu ne va vindeca. Nimeni nu contestă prima propoziție. Avem nevoie de vindecare. Indiferent cât am încerca să mâncăm mai sănătos, sau să dormim mai mult, sau să transpirăm des. Câinii frecușului ne sar la călcâie. Și câteodată ne și mușcă. Cancer. Demență. Probleme cu inima. Avem nevoie de vindecare. Nu există nici o obiecție aici.

    Și Dumnezeu ne ve vindeca. O va face? Ne întrebăm adesea. O va face El? - ne întrebăm. Îmi va vindeca Dumnezeu trupul, boala, pe fiica mea, dificultățile mele. În această lume a personalului medical și a ambulanțelor, a farmaciilor, a unui sistem de sănătate, își va vindeca Dumnezeu copiii răniți? Matei 20 ne dă un răspuns minunat la această întrebare. Textul sună așa. „Când au ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Isus. Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Isus S-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?” „Doamne”, I-au zis ei, „să ni se deschidă ochii!” Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, şi îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El.” (Matei 20:29-34) Suntem la doar câteva ore diferență de intrarea în Ierusalim. Popularitatea lui Isus era în acest moment la culme. Avea statutul de vedetă. Oamenii Îl iubeau și veniseră să-L primească în Ierusalim, la doar o săptămână distanță de crucificarea Lui. Se aflau la câțiva kilometri de porțile orașului. Oamenii vorbeau unii cu alții, cântau, râdeau. Era un timp de veselie. Și apoi, dintr-o parte, mulțimea aude un strigăt, „Doamne, Isuse, Fiul lui David. Ai milă de noi.” Oamenii s-au întors și ceea ce au văzut era demn de milă. Doi oameni orbi pe marginea drumului. Ochii lor priveau în gol. Fețele le erau arse de soare. Hainele zdrențuite și rupte. Mulțimea ar fi trecut de ele. Mulțimea le spune, „Liniștiți-vă, nu mai faceți gălăgie. Învățătorul are o misiune importantă de îndeplinit, nu are timp pentru voi.” Mulțimea i-ar fi lăsat pe cei bolnavi pe marginea drumului. Nenorocirea poate lăsa o persoană la marginea drumului. Te-ai alătura mulțimii dacă ai putea, dar nu poți. Te-ai alătura petrecerii... o poți auzi, o percepi, poate o poți și vedea, dar nu o poți simți. De ce? Pentru că încheieturile tale au probleme, tumoarea se împrăștie, atrofierea crește, virusul inflamează mai multe încheieturi. Te-ai alătura mulțimii dacă ai putea, dar nu poți. Te încearcă aceste dureri care te țin treaz noaptea. Aceste schimbări de dispoziție sunt mari și sălbatice precum ținutul african Serengeti. Ce ar trebui să faci cu starea minții sau a trupului tău? Iată ce au făcut orbii. I-au dat problema lui Isus. Au strigat către El din nou. „Dar ei mai tare strigau.” Uitați-vă câtă perseverență era în rugăciunea lor. „Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Au strigat către Isus, au strigat către Isus cu insistență, cu pasiune, fără să își ceară scuze, și în mod personal. Nu l-au strigat pe Petru sau pe Ioan, au mers direct la sursă. Au strigat către Isus. Iată motivul pentru care tu și cu mine trebuie să facem la fel.

    Țelul lui Dumnezeu e întregire completă. Dumnezeu nu se va opri până nu va restaura acest univers la starea lui de drept care include deplinătate. În una din scrisorile lui, Pavel a dat această binecuvântare cititorilor lui. El spune, „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Tes. 5:23) Mântuirea în percepția lui Dumnezeu, este mântuirea sufletului a duhului și a trupului. Mântuire vine din cuvântul grecesc „sozo” care înseamnă „a salva,” dar înseamnă și „a întregi.” Scopul lui Dumnezeu e o restaurare completă a grădinii Edenului. El nu și-a abandonat planul inițial. Atunci când El a spus, „Este bun,” vorbea printre altele și de o stare de sănătate bună a lui Adam și Eva. Ei erau sănătoși din punct de vedere emoțional și fizic. Nu exista cancer, nu existau răceli, nu existau plângeri, dar atunci când s-au răzvrătit, au căzut din toate acestea. Răzvrătirea este numită cădere pentru un motiv, pentru că atunci când Adam și Eva s-au răzvrătit și nu au ascultat de Dumnezeu, ei au căzut dintr-o relație cu Dumnezeu, apoi au căzut în relația lor unul cu altul, și apoi a existat o cădere chiar și în natură pentru că natura nu a mai fost în armonie. Apoi a existat o cădere în trup și moartea a intrat în grădină pentru prima dată. Scriptura leagă intrarea bolii de intrarea păcatului. Scriptura leagă intrarea bolii de intrarea păcatului. Un exemplu îl găsim în cartea Romani, capitolul 5, versetul 12. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea,” și corelat au intrat bolile, „şi prin păcat a intrat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…” Așa că păcatul a deschis ușa și boala a intrat. Bolile și păcatul au fost cauzate de aceeași răzvrătire. Acesta este adevărul.

    Dar iată speranța pe care o avem. Din moment ce boala și păcatul au fost cauzate de aceeași răzvrătire, boala și păcatul pot fi vindcate de același Răscumpărător. Dacă Isus poate vindeca păcatul, poate vindeca și boala, nu-i așa? Așa că El a venit să facă exact asta. Scopul lui Dumnezeu e deplinătatea, dar leacul lui Dumnezeu e Isus Hristos. Cartea Matei ne dă declarația definitorie a lui Isus ca Vindecător. În Matei capitolul 8, versetele 16 și 17. Matei a spus, „[Isus] a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” În acest pasaj, Matei citează din marele profet, și din marea scriere a celui mai mare profet, Isaia capitolul 53. Și voi cunoașteți Isaia 53 probabil. E vorba de profeția despre cruce, despre actul salvării. Și e plină de limbaj de răscumpărare. Câteva exemple. Isaia 53:5, „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Versetul 6, „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Versetul 12, „a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” Cuvinte precum, păcat, fărădelege, nelegiuire ne amintesc că Isus a mers la cruce, această profeție spune că Isus a mers la cruce pentru a rezolva problema păcatului nostru. Dar tot în Isaia 53 avem promisiunea că Isus a mers la cruce să ia stăpânire sau să-și manifeste autoritatea peste bolile noastre. Isaia 53:4, acesta este pasajul din care citează Matei. „Totuşi El [Isus] suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui.” Așa că același act prin care ne ia păcatul, este aplicat și în cazul bolilor noastre. La fel cum a luat păcatul nostru, l-a dus la cruce, l-a crucificat acolo, a murit o moarte suficientă pentru păcatele noastre, același Salvator a luat cancerul nostru, a luat bolile noastre, a luat artrita noastră, a luat durerile noastre a luat suferințele noastre, a luat decăderea noastră, le-a purtat și le-a pus pe cruce și pe acestea. A proclamat autoritate nu doar peste păcat ci și peste boală. Așa că atunci când Matei Îl vede pe Isus vindecând persoană după persoană, spune. „Ia stai puțin, acest lucru a fost profețit. Isaia a vorbit despre asta în urmă cu 800 de ani.” Și apoi scrie acest pasaj. Voi citi acum dintr-o altă traducere. „[Isus] a împlinit bine cunoscuta predică a lui Isaia: ne-a luat suferințele, ne-a purtat bolile.” (Matei 8:17 MSG) Așa că Isus a murit în mod absolut pentru păcatele tale, și Isus a murit în mod cert pentru bolile tale. De fapt este neconsecvent să spui că Isus a murit să-ți salveze sufletul dar nu și trupul. Țelul lui e plinătatea. Plinătate deplină. Păcatul și boala au fost introduse de același diavol, dar păcatul și boala au fost învinse de același Salvator.

    „Bun Max, dacă ce spui e adevărat, de ce mă mai îmbolnăvesc?” Pentru același motiv pentru care încă păcătuim. Păcatul a fost înfrânt, dar pedeapsa păcatului a fost luată. Boala a fost înfrântă, dar boldul morții a fost înlăturat. Isus le-a dus pe amândouă la cruce. Păcatul și boala mai există pentru că încă ne aflăm într-o lume căzută. Dar nu pentru mult. Ceasul ticăie. Împărăția vine. Dar deocamdată ne aflăm într-o lume căzută, așteptăm o Împărăție, dar acea Împărăție vine treptat. Dar până vom intra în noua Împărăție va mai fi păcat și va mai fi boală. Iată ce e diferit. Isus are autoritate asupra lor. Isus are autoritatea să ierte păcatele. Isus are autoritatea să ne elibereze de boli. El poate chiar lua păcatul nostru și să-l folosească pentru slava Lui. De fiecare dată când păcătuim și declarăm și primim iertarea Lui, El ne arată harul Lui, nu-i așa? Ceea ce a fost intenționat spre rău, devinde bun. La fel se întâmplă cu bolile. Boala vine, dar Isus poate folosi acea boală pentru a înainta cauza Lui, pentru a-și întări biserica, pentru a-și exercita puterea de vindecare, sau pentru a ne dezvolta caracterul. Ceea ce a fost intenționat spre rău de către diavol în grădină e acum folosit de Dumnezeu ca o unealtă pentru înaintarea Împărăției și întărirea sfinților Lui. Prin urmare ce înseamnă asta? Asta înseamnă că de câte ori mă simt rău, sau de câte ori o boală îți atinge trupul, sau de câte ori ai de-a face cu o boală gravă, sau o mică infecție, iată primul lucru pe care trebuie să-l faci, „Doamne, ai milă de mine. Vindecă-mă.” Aceasta este invitația pe care ne-o face Isus. Invită-l pe Tatăl tău să-ți examineze trupul. Lasă ca în fiecare rugăciune să ai câteva momente în care să spui, „Doamne Isuse, te rog, fă-mi un control.” „Stomacul meu are nevoie de ajutor. Vindecă-mi genunchiul drept.” „Doamne, îți dau emoțiile mele.”

    Amintiți-vă că Scripturile spun că, „Ați fost cumpărați cu un preț.” (1 Corinteni 6:20) Da e vorba de sufletul tău, dar și de trupul tău! Și acest trup va fi răscumpărat pentru totdeauna și folosit în noua Împărăție. Ați fost cumpărați cu un preț. „Așa că Doamne, trupul acesta e al Tău. Mi-ar prinde bine niște ajutor astăzi.” Și El va lucra cu tine. Câteodată tu ești parte a problemei. Nu voi vorbi despre asta astăzi, dar e vorba despre ce mâncăm, fumăm, bem, modul cum trăim. Câteodată nu ești, dar Dumnezeu are autoritate asupra trupului tău, așa că rugăciunea ta poate include în fiecare zi această propoziție, „Doamne, vindecă-mă. Vindecă-mă.” Strigă către Isus și El te va vindeca. Te va vindeca El? Da! Da! S-ar putea să te vindece pe loc. Așa cum a procedat în Noul Testament, printr-un cuvânt, printr-o poruncă, printr-o atingere. Așa cum a procedat și în congregația noastră. Au fost persoane care au venit la serviciul de rugăciune cu lupus, următoarea zi au aflat că nu mai aveau lupus. Doctorii nu-și puteau da seama de ce. Am văzut asta din nou și din nou. S-ar putea să te vindece pe loc. S-ar putea să te vindece treptat, cum a procedat cu orbul din Betsaida. Când orbul a venit și a cerut vindecare, în acel caz Isus a spus, „Bun, hai să ieșim afară din sat.” L-a dus departe de atenția publică ca să poată vorbi cu el. A pus scuipat pe ochii omului, l-a întrebat ce a văzut, omul a răspuns. A pus mai mult scuipat pe ochii omului, omul a ridicat ochii și putea să vadă. A fost un proces, au avut loc câțiva pași de tratament. Cazul lui Lazăr. Isus a auzit că prietenul lui Lazăr era bolnav, dar a rămas unde era timp de două zile. Până când Isus a ajuns la cimitirul unde era îngropat Lazăr, acesta fusese deja în mormânt de patru zile. Nu l-a vindecat pe loc. Bănuiala mea e că nu l-a vindecat pe loc, pentru că în acel caz vroia să îl vindece în mod extraordinar. „Vino afară din mormânt!” Dar între cerere și chemarea afară din mormânt, a fost o perioadă de așteptare. Lazăr a așteptat. Unii dintre voi sunteți acolo și vă întrebați, „de ce nu vrea Dumnezeu să mă vindece pe loc?” „Aș prefera să mă vindece pe loc.” Desigur că ai prefera asta, cu toții am prefera. Poate te vindecă treptat pentru că vrea să folosească suferința ta ca pe o predică. Poate parte din mărturia ta, e modul cum aștepți în credință într-o perioadă grea. Dacă treci printr-o perioadă de încercare, trebuie să știi că ești înconjurat de familie și prieteni, care dacă ar putea ți-ar lua acea sufeință cu mâna. Dar ești o încurajare pentru noi, pentru că nu te dai bătut, nu te îndepărtezi.

    Am văzut o predică umblând prin parcarea bisericii noastre cu câtva timp în urmă. Jim Patrick s-a luptat cu o boală la mușchi cam toată viața lui de adult. Aceasta a avut ca urmări deficiențe în vorbire, un mers dezechilibrat, dar nu s-a atins de credința lui. Nu i-a luat zâmbetul. Am rugat membri consecvenți să parcheze în extremitatea parcării pentru a lăsa locurile din apropierea clădirii pentru oaspeți. Și îmi amintesc că într-o duminică am ajuns mai devreme, și cineva parcase în capătul cel mai îndepărtat al parcării bisericii. M-am uitat și nu mi-am putut da seama cine era, dar uitându-mă la felul cum mergea, mi-am zis, „Jim? Nu ne refeream la tine.” Dar Jim nu s-a exclus. Suferința lui e parte din predica lui, e parte din mărturia lui. Așa că ne rugăm, „Doamne ia acea suferință.” Dar cine suntem noi să punem sub semnul întrebării de ce Dumnezeu face ce face. Suntem foarte atenți, dar s-ar putea ca parte din mărturia lui să fie acest test. Dumnezeu îi folosește pe cei ce suferă ca să ne învețe pe noi. Și Dumnezeu folosește propriile suferințe să ne învețe pe noi. El mă învață pe mine. Dacă în ultimii patru ani, mi-ați fi putut asculta rugăciunile de dimineață, m-ați fi auzit vorbind cu Dumnezeu despre mâna mea dreaptă. În comparație cu multe probleme pe care le au mulți oameni, e ceva infim. Dar dacă ești un scriitor și nu poți ține un pix, e un lucru mare. Chiar în timp ce pregăteam predica aceasta, în timp ce scriam această parte, simțeam cum mâna mi se înțepenește, degetul mare începe să mă doară, partea exterioară a mâinii începe să doară. M-am dus la mai mulți doctori, lucrez cu mai mulți terapeuți. [Nu de acest gen ci de acest gen.] Deși probabil am nevoie și de acest gen de terapeut. Și ei spun că e urmarea a 30 de ani de scris cărți, predici. Scriere cursivă. Știu că sunt de modă veche, încă scriu de mână. Toate acele ore în fiecare săptămână, au rezultat în durere în brațul drept și în mână. Pot scrie trei minute, apoi trebuie să pun pixul jos și să întind mâna să fac exerciții. Și spun, „Doamne, vindec-o.” Am încercat să iau medicamente și injecții, să nu mai joc așa mult golf, nu am jucat niciodată așa bine oricum. Până acum Dumnezeu nu mi-a vindecat mâna. Dar știți ce am învățat? Că Dumnezeu îmi folosește mâna să-mi vindece inima. Iată ce vreau să spun. Cu câteva săptămâni în urmă, poate o lună, era foarte înțepenită. Scriam, și mă rugam tot timpul cât mă scriam, spuneam, „Doamne, nu pot să fac asta.” „Doamne, nu pot să fac asta. Doamne...” Și am simțit că Domnul îmi spune, „Asta încerc și Eu să-ți spun. Nu poți face asta singur. Ai nevoie de Mine și în cele mai mici detalii ale vieții.” Și știți, acum când scriu, mă rog tot timpul. Nu mai sunt „Max marele păstor,” sau „Max, marele scriitor.” Sunt Max, tipul obișnuit care nu poate ține un pix fără ajutorul lui Dumnezeu. Mă gândesc la apostolul Pavel care avea un țepuș în carne care nu îl lăsa să se mândrească. Eu aș prefera ca Dumnezeu să mă vindece pe loc, dar până acum a ales să mă vindece treptat.

    Dar știu un lucru, pentru tine și pentru mine, prietene drag, Dumnezeu ne va vindeca pe toți în cele din urmă. Pe toți în cele din urmă. Nu e vorba de un compromis de partea Lui. Din perspectiva Lui, această perioadă de suferință, este un preț mic pe care îl plătim pentru o Împărăție veșnică. Aceste lupte sunt o nimica toată în comparație cu ceea ce ne așteaptă în eternitate. Vine vremea când aceste trupuri vor fi schimbate și avem promisiunea că atunci când se va arăta El, vom fi ca El. Vom fi schimbați după chipul lui Isus Hristos. Așa că ce facem pană atunci? Continuăm să ne rugăm, nu-i așa? Continuăm să ne rugăm, continuăm să insistăm în rugăciune, să ne bizuim pe rugăciune, spunând, „O, ai milă de mine Doamne.” Și plecăm cu siguranța că atunci când noi ne rugăm, El aude, și El depozitează semințe de vindecare în trupurile noastre. Cât de repede vor crește? Nu știm asta. Dar știm că semințele de vindecare sunt depozitate în trupurile noastre. Știm că El aude rugăciunile noastre.

    Freddy Vest vă poate spune asta. El știe exact ce se întâmplă atunci când oamenii se roagă pentru vindecare. Freddy Vest e un adevărat texan care se potrivește oricărui stereotip. Poartă o pălărie de cowboy, ca și cum așa s-ar fi născut. Îi place să participe la întreceri de cowboy. Casa lui e șeaua. De fapt, se afla în șea pe 28 iulie 2008, când a aflat din proprie experiență ce se întâmplă atunci când oamenii lui Dumnezeu se roagă pentru vindecare. Se afla la o întrecere de cowboy în Graham, Texas, când trebuia să înceapă a patra tură. În timp ce se pregătea să înceapă tura, a căzut de pe cal și a murit înainte de a atinge pământul. Stop cardiac. Un prieten a fugit lângă el, și-a pus mâna sub capul lui Freddy și a început să se roage. Din arenă, un alt prieten, care lucra la urgențe a venit și i-a făcut imediat respirație gură la gură. Cineva a îndemnat toți spectatorii din arenă să se roage, și acea arenă micuță a devenit un fel de sanctuar deoarece cu toții se rugau. Dar inima lui Freddy s-a oprit de tot. 45 de minute mai târziu, a sosit ambulanța, l-au dus pe Freddy la cel mai apropiat spital, unde familia lui se strânsese și se ruga deja. Dar doctorii nu i-au acordat nici o șansă. Freddy, după cum s-a dovedit, putea să le vadă rugăciunile. El era în cer, și i-a fost dat privilegiul remarcabil de a vedea cum rugăciunile se înalță de pe pământ la cer. Își amintește dragoste, o dragoste care spunea el, nu o poate descrie. Își amintește pace, își amintește o pace care vine la fel ca atunci când stai în poalele mamei tale. Dar cel mai important, își amintește că a văzut rugăciunile, rugăciunile celor care îl iubeau și care se rugau pentru vindecarea lui, venind înspre ceruri. Mulțumită prietenilor noștri de la CBN și Clubul 700, avem câteva secunde din mărturia lui Freddy. Uitați-vă la ecran și lăsați-l pe el să vă spună ce a văzut. „Mi-a permis să văd rugăciunile care veneau în sus pentru mine. A început cu un fulger de lumină, apoi au fost două fulgere, apoi trei, apoi zece, apoi sute, apoi mii de fulgere de lumină. Fiecare fulger de lumină reprezenta o rugăciune pe care cineva o trimisese sus pentru mine. Și când au ajuns să fie așa de multe fulgere de lumină au explodat în cea mai strălucitoare lumină. Nu știu cum să explic. Era o lumină foarte puternică. Și atunci Dumnezeu m-a trimis înapoi. Și când m-am întors, eram pe patul de spital cu brațele legate. Eram legat la aparate, aveam un tub în gât. Aveam o branulă în mână și una în gât. Când mi-am revenit am încercat să mă ridic. Și asistenta care era acolo mi-a spus, „Domnule Vest, sunteți bine.” M-am uitat la ea și i-am spus, „Asta nu e bine, nu știi unde am fost. Aici nu e nici pe de parte bine.” Freddy Vest s-a recuperat complet. Dumnezeu l-a chemat înapoi când a auzit rugăciunile oamenilor.

    Orbii au fost vindecați. Isus le-a dat vindecare când le-a auzit rugăciunea. Drag copil al lui Dumnezeu, atunci când tu te rogi, Isus ascultă. Atunci când tu te rogi, El răspunde. Te va vindeca, poate pe loc, treptat poate, până la final cu siguranță. Dar El este Vindecătorul tău. Strigă către El! Strigă către El! Și în inima mea e grija că mulți dintre noi trăim în dureri cu care nu trebuie să trăim. Cu îndoieli pe care nu trebuie să le purtăm. Simțim că Dumnezeu e mânios pe noi, sau că suntem amăgiți sau pedepsiți. Destul! Sunt absurdități, în numele lui Dumnezeu. Mergi la El cu fricile tale, cu rugăciunile tale și cu durerile tale. Și El te va auzi și te va vindeca. Amin?

    Doamne, asta e cererea noastră, și stăm aici în această promisiune. Nu vom sta unde am stat înainte, în frică, ci astăzi stăm în credință, și credem că ești un Dumnezeu bun, credem că ești Tatăl nostru, credem că ești în control, credem că Împărăția Ta vine. Credem că ne-ai cerut să venim la Tine cu orice cerere, și credem că ai puterea să vindeci. Îți mulțumim Doamne, și credem că Duhul tău Sfânt va veni acum să aducă vindecare în inimile, trupurile și mințile noastre. În Numele lui Isus Hristos ne-am rugat. Amin.