Puternic fii în Isus
Autor: Doina Ketterer
Album: Comorile Duhului Sfânt
Categorie: Zidire spirituala
Puternic fii în Isus


Puternic... este acela-n care
Mai bate-o inimă-n Cristos.
Luptând în greaua încercare
Călcând pe cale... bucuros.

Cel ce priveşte spre furtună
Zărind de grabă pe Isus.
De-s ploi... de-i vreme bună
Se sprijină pe Stâncă-n sus!

Iar lacrimi dacă-i curg la vale
E fericit că-s puse-ntr-un burduf.
Ridică ochii, şi-I cântă Osanale...
Priveşte-n Duh şi-L vede pe Isus.

E plin de soare pe-a sa faţă
Căldura-i umple orice mădular.
Înalţă rugăciuni de dimineaţă
Zidindu-le pe-al Domnului Altar!

În miezul zilei şi al nopţii strigă
De sfântul cer să fie bine ancorat.
Mâini curate spre Tine îşi ridică
Aşa cum Tu... la Tatăl, ai strigat.

De neclintit este acela Tată,
La care numele, în cer, i-ai pus.
Ce stă în palma Fiului săpată
Şi-n dragostea ce-n el s-a strâns.

Aşa arată acela ce se-ncrede
În Tatăl, Fiu, şi Duhul Sfânt.
Isus, Fericirea, este Acea Putere
Iar Harul întăreşte al Său Cuvânt!

Amin,Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/135442/puternic-fii-in-isus