Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur;
am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia;
o vară am sperat să-mi crească aripi
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Și să mă ierți pentru c-am strâns sub pleoape
cu sârg toți norii toamnei până când
în sfântă rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.