Căutăm modalități să fim ca acea mașină de înghețată în lume și să dăruim puțină fericire oriunde mergem. Vrem să ușurăm povara, să înseninăm ziua câtorva oameni,  mai exact, o sută de oameni. O numim provocarea: “O sută de oameni fericiți” 40 de zile în care ne-am propus să mergem o milă în plus.  Mulți dintre voi deja faceți lucrul acesta. Primim multe emailuri care ne bucură și auzim experiențe minunate. Am primit un email care spunea: „O persoană nemântuită a vizitat biserica noastră astăzi. Sper să simtă dragostea lui Hristos.” Un alt email spune: “Soacra mea nu putea veni la biserică pentru că nu avea cu ce. Am luat-o cu mașina mai devreme ca să o aducem la program.”

    Acestea sunt experiențe tipice, dar avem una foarte amuzantă, care a venit pe adresa de email a bisericii, dar nu de la unul din membrii noștri, și care spunea în felul următor:  “Trebuia să transport ceva pe portbagajul de sus al mașinii, și aveam dificultăți.  Am tras pe dreapta să le rearanjez și am zis: ‘Te rog, Doamne, ajută-mă!’ Imediat, a oprit un bărbat și s-a oferit să mă ajute.  S-a prezentat și mi-a spus că pastorul lui l-a provocat să face 100 de oameni fericiți. A încărcat lucrurile mele în mașina lui pick-up și m-a urmat până acasă unde m-a ajutat să descarc. Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune trimițându-mi pe cineva de la biserica voastră. Vă mulțumesc!” Oricare dintre voi e acel om, primești 5 puncte. Ideea e următoarea: Propune-ți să creezi 100 de momente o milă în plus pe parcursul a 40 de zile. E doar un exercițiu pentru a ne dezvolta sensibilitatea și mușchii altruismului. Încercăm să facem ceva ce în mod normal nu am face,  să creștem în modul în care îi tratăm pe oameni. Vă încurajez să luați parte cu noi și să împărtășiți experiențele în grupul vostru,  grupul de studiu biblic, grupul de cartier, grupul de acasă, cu familiile voastre. E un subiect bun de discutat la mesele în familie. Scrie despre el pe rețelele de socializare cu #100happypeople, sau scrie-mi un email la [email protected]. Mi-ar plăcea să le citesc și să împărtășesc unele dintre ele. Căutăm oportunități să le punem chiar pe bloguri. Scrie toate aceste experiențe într-un jurnal și vor rămâne ca o comoară pentru tine și la sfârșitul celor 40 de zile le poți reciti.

    Am început acum 18, sau 19 zile, dar poți începe oricând vrei să te alături. În scopul nostru de-a face 100 de oameni fericiți, studiem câteva versete din Biblie pe care le putem numi versetele „unii pe alții”. Sunt versete care cuprind aceste cuvinte: unii pe alții. „Mângâiați-vă unii pe alţii,” „Să vă sfătuiţi unii pe alţii.” „Întăriţi-vă unii pe alţii.” Pasaje practice din Biblie care ne învață pur și simplu, cum să devenim o persoană mai bună. Pasajul de astăzi, vă previn, e o provocare. E din Filipeni, capitolul 2, versetele 3 și 4. “Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă;” Ne-am putea opri chiar aici, nu-i așa? „ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă;  ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”

    Doamne, ajută-ne, să înțelegem acest pasaj. Iartă păcatele vorbitorului, căci sunt multe, și ajută-ne să-L vedem pe Hristos. Doar pe Isus. În Numele lui Hristos ne rugăm și toată biserica spune: Amin!

    A fost o zi mare in casa Lucado când am cumpărat un pian. Soției mele, Dylan, îi place să cânte la pian și ar fi vrut să dea mai departe această pasiune fetelor noastre. Avem trei fiice.  Erau foarte mici la vremea aceea, cam de 4 ani, 2 ani, iar Sarah era încă bebeluș. Când încercau să cânte la pian, mai degrabă îl loveau decât cântau, dar cu toate astea,  își doreau să țină un recital în fiecare seară. Poate era doar un truc de-al lor de a nu merge la culcare, dar chiar și așa ce tată poate să refuze o asemenea invitație, “Tati, pot să-ți cânt un cântec?” Așa că mergeam în camera de zi și îmi amintesc adesea imaginea aceasta foarte clară a unei fetițe în pijamale, cu părul încă ud după baie, care sare la pian să cânte ceva, apoi coboară și se înclină, iar tatăl și mama aplaudă. Apoi vine și cealaltă fiică. De cele mai multe ori era o adevărată încântare.  Dar în unele seri erau certuri.  Știu că copiii voștri nu se ceartă, dar uneori Jenna, din perspectiva lui Andreea, cânta prea mult. Și uneori Jenna credea că Andreea nu cântă bine. Așa că deseori exista o înghiontire pe scaunul de la pian.  Una sărea lângă cealaltă și începea să o împingă spunându-i: “Nu, nu e bine așa!” “Cântă așa!” Eu trebuia să fiu arbitrul și veneau la mine să îmi spună: “Tati, ea cântă prea mult!” “Ea nu cântă bine!” Ce nu știau ele e că eu nu le dădeam note, nu țineam evidența. Nu era un concurs, ci un moment în care să ne bucurăm unii de alții. Competiția și comparația le transforma pe aceste fetițe în niște pârâcioase.  

    Întotdeauna se întâmplă așa. La un moment dat, Isus a avut o astfel de problemă cu două surori. Este o povestire fascinantă care ne provoacă și care are de-a face cu competiția și comparația. Povestea sună așa:  „Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis:  „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:38-42) Ați mai citit această întâmplare? De cele mai multe ori când vorbim de Maria și Marta, vorbim de cât de diferite erau personalitățile lor.  Una foarte liniștită și contemplativă și gânditoare, Maria. Și cealaltă, Marta, foarte productivă, energică, probabil tipul de personalitate dominant. Dar cred că mai există ceva aici care ne va ajuta să înțelegem pasajul  și anume, problema cu care s-a confruntat Marta, nu a fost nepărat lista ei cu lucruri de făcut, ci atitudinea cu care le făcea. Și acest lucru iese la iveală pe măsură ce studiem pasajul mai îndeaproape.

    Vă plac spațiile libere din foile voastre? Această lecție are niște spații libere pe care le puteți completa. Începem prin a citi Luca 10:38: „o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.” Acesta este momentul Martei. Acesta este momentul important al Martei. Nu vi se pare interesant cum Luca spune că Marta L-a primit pe Isus în casa ei? Nu zice “Marta și Maria l-au primit pe Isus.” Nu zice “Marta, Maria și fratele lor, Lazău,” care toți trăiau sub același acoperiș. Ci ni se vorbește doar de Marta.  Marta l-a întâmpinat la ușă. Marta L-a primit pe Isus și pe ucenici... în casa lor?  Nu! În casa ei. Bucătăria ei... Casa ei... Spațiul ei... Teritoriul ei... Marta l-a primit pe Isus în casa ei. Acesta era momentul ei. Ea avea un eveniment special pregătit pentru Isus și ucenicii Lui. Și ea avea de pregătit o cină mare, spune Luca. Nu voia să comande mâncare sau să face sanvișuri cu unt de arahide. Pregătea o cină mare. L-a dus pe Isus în camera de zi, L-a invitat să stea jos. La fel, ucenicii s-au așezat și pe când se pregătea să se așeze și să aibă o conversație cu ei, a auzit „Ding! Ding! Ding!” din bucătărie. S-a ridicat și a spus: “Vă rog să mă scuzați! Mi-ar plăcea să stau la vorbă, dar cineva trebuie să și gătească.” A mers și a văzut că îi sunase alarma și era timpul să verifice supa. Supa ei cu morcovi și ghimbir. A învățat rețeta pentru supă de morcovi și ghimbir de la o emisiunea Marta Stewart. Martei din Betania îi plăcea foarte mult de Marta Stewart. Și Marta Stewart avea o rețetă specială de supă cu morcovi și ghimbir și în emisiunea acea,  pe care Marta din Betania, a văzut-o de mai multe ori, Marta Stewart îi avertiza pe cei care vizionau  să nu lase supa să se răcească prea mult, dar nici să fiarbă prea mult. Așa că a pus alarma pentru că era o cină mare. Acesta era momentul Martei. Așa că Marta a plecat și a verificat supa. A luat-o de pe aragaz. A pus-o pe masă, a luat o lingură de lemn și a gustat.  Aproape că a vărsat-o. Și-a dat seama că a uitat să pună ghimbir în supa ei cu morcovi și ghimbir. Marta Stewart a avertizat-o că asta s-ar putea întâmpla, dar ea uitase. „Of, Doamne! Era la mintea cocoșului!” Acum ce era să facă?  A strigat așa încât tot cartierul a putut să o audă: „Trebuie să fac din nou supa! Nu are gust bun!” Nu a primit nici un răspuns din cealată încăpere, așa că a mers la obloanele din lemn ce separau bucătăria de camera de zi, s-a uitat la ei și le-a spus: “Trebuie să refac supa!” Isus i-a spus: „Ok!” „S-ar putea să luăm cina mai târziu.” Isus I-a spus: „E în regulă.” Marta nu s-a gândit pentru nici o secundă să renunțe la supă. Nici vorbă. Pentru că supa făcea parte din planul ei. Era o cină mare. Era momentul Martei și supa era o parte importantă din momentul ei. Ea își imaginase momentul în care Isus gusta din supa Martei din Betania pe care a învățat-o de la Marta Stewart. Și în timp ce Isus gusta din supa ei, toți ucenicii se opreau, toți îngerii se opreau  și toți vecinii care până atunci s-ar fi adunat în fața casei, pentru că au auzit că Isus urma să guste din supa Martei. Și Isus urma să guste din supa Martei și să spună: „Oh, ce gust divin! Aceasta e ciorba îngerilor!” Scrie în Biblie despre ea. Nu știu dacă ați citit și voi.

    Deci supa era importantă pentru că era o parte din momentul ei. Marea cină. Așa că s-a decis să refacă supa. A pus supa pe foc, a pornit cuptorul  și s-a gândit: „Dacă tot sunt aici am să verific dacă e prăjită carnea, și să aibă sosul de roșii.” Apoi s-a gândit să pună un pic de miere deasupra și când a întins mâna după mierea din dulap, a văzut pe masă tava cu ceainicul și paharele pline cu gheață. O nu! A uitat să servească ceaiul de mentă.  Ce gazdă uită asta? A luat tava, a dus-o la Isus și a spus,  “Isuse, îmi pare atât de rău! Am uitat să vă servesc cu ceai. Ce fel de gazdă sunt?” Atunci a văzut că nimeni nici măcar nu a observat.  Nimănui nu i-a lipsit ceaiul. Nimeni nu simțea lipsa ei. Petru, Iacov și Ioan, și toți ceilalți stăteau și vorbeau, chicoteau... și chiar în mijlocul lor... se afla cine? Maria. Sora ei. Care nu făcea nimic. Marta făcea totul.  S-a întors nervoasă în bucătărie și a verificat carnea care se înfierbânta. La fel se simțea și ea. Simțea în gâtul ei cum i se umflă venele. Apoi a început să taie legume. Și lovea tare cu cuțitul pe tablă, din ce în ce mai tare.  “De ce nu mă poate ajuta cineva?” “De ce trebuie să lucrez singură” De ce? De ce? De ce? Nu era ceea ce ea își dorea, iar momentul Martei a devenit foarte repede resentimetul ei. Era supărată pe sora ei. Era iritată de faptul că, ea, Marta, făcea toată treaba și Maria era înăuntru la povești. Luca 10:39 „Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui.” Ea nu știe că este lucru de făcut? Ea nu știe că sunt aici lucrând singură? Marta și-a propus să-i atragă cumva atenția Mariei așa că a început să lovească lingurile una de alta apoi să bată oalele una de alta,  și să arunce niște căni pe jos. Apoi a suspinat cu toată puterea.

    În final simțea că nu mai poate.  Acea frustrare clocotea în ea și momentul Martei a devenit explozia Martei. Cu lingurile de lemn în mână, s-a îndreptat spre cameră și a lovit cu lingura în palmă. Când a făcut asta, fiecare bărbat s-a îndreptat de spate. Apoi I-a spus lui Isus: “Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” (Luca 10:40) Nici un ucenic nu a scos o vorbă.  Maria nu a zis nimic. S-a uitat în jos, dar Isus și-a ridicat privirea. Și s-a uitat la Marta. Ce s-a întâmplat cu Marta? Ce credeți? Ce s-a întâmplat cu Marta care cu câteva momente în urmă îi primea pe toți în casă? Ce s-a întâmplat? Ce a schimbat-o? Ei bine, Luca spune că „Marta era împărţită cu multă slujire.” Avea planuri mari să facă o impresie bună cu marele ei eveniment, dar a ieșit un dezastru. Devenise îngrijorată și frământată din cauza tuturor detaliilor. Nu vi se pare ironic, că Marta se afla în prezența Prințului Păcii, dar ea era plină de îngrijorare? Care a fost greșeala Martei? Să vedem dacă ne putem da seama.  Ce a făcut Marta de a reacționat așa? Care a fost greșeala Martei? Este vorba despre faptul că ar fi un păcat să gătești? Că este păcat să fii ospitalier? Nu cred! Nu cred că întâmplarea asta ne-ar învăța că e păcat să fii responsabil sau organizat sau chiar ambițios. Eu aș spune că, greșeala Martei, nu a fost așteptarea ei.  Ar fi fost corect ca și Maria să ajute.  Era însă ceva în atitudinea Martei, ceva în tonul Martei, ceva în perspectiva ei care a cauzat căderea ei emoțională. Poate cea mai potrivit descriere ar fi: promovarea de sine.  Era petrecerea ei.  Dar ea a trecut de la a-L sluji pe Isus la a se promova pe ea. În loc să pună accentul pe Hristos,  ea punea accentul pe cina ei. Pe slujirea ei. Și concentrarea a trecut de la a-L onora pe El la a se promova pe sine. Promovarea de sine e despre sine. Uite ce știu să fac. Uite ce-am făcut. Promovarea de sine nu are multă înțelegere pentru oamenii care sunt diferiți. Ei trebuie să facă mai multe. Ei trebuie să mă ajute. Trebuie să se ridice să lucreze. Atitudinea Martei era simțământul ei că nu era tratată corect.  

    Nu vi se pare interesant cum atitudinea ei a acrit-o atât de mult încât a început să-L ia la rost pe Isus? “Zi-i să vină să mă ajute!” Se poate ca slujirea pe care  vrem să I-o oferim lui Isus, să ne irite atât de mult încât să-I spunem noi lui Isus ce să facă. Și să le spunem altor ucenici cum să răspundă. Nu e o imagine foarte plăcută, nu-i așa? Din cele 2 surori așa cum le vedem aici, cu care ai prefera să-ți petreci timpul? Aceasta promovare de sine creează un creștin acru. Un slujitor acru. Mă întreb dacă avem Marte printre noi.  De fapt, nu.  Mă întreb dacă nu fiecare dintre noi avem un pic de Marta în noi. Și scopul acestei povestiri și a altora e să ne avertizeze să fim atenți  să nu alunecăm în intenția noastră de a-L sluji pe Isus dintr-o postură în care de fapt ne slujim nouă și ne promovăm pe noi. Aceasta poate fi o capcană pentru noi. Ambiția spirituală. Ramura slujirii se împletește cu iedera otrăvitoare a ambiției personale.  Uneori e greu să îți dai seama unde începe una și se oprește cealaltă. Poate de aceea apostolul a insistat în acest verset, „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă;  ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3-4) Ambiții goale. Se strecoară pe nesimțite în slujirea creștinului și o transformă pe slujitoarea Marta într-o cârtitoare nefericită.

    Ai simțit vreodată duhul lui Marta în tine?  Eu da! De fapt, vă voi spune o întâmplare care pe unii dintre voi vă va convinge să semnați o petiție pentru concedierea mea. Acum câțiva ani, am primit o invitație de la un grup să merg la o conferință creștină care avea loc la noi în oraș. În ceasul al unsprezecelea, vorbitorul a anunțat că nu mai ajunge și aveau nevoie de cineva să îi ia locul.  Nu era nevoie să călătoresc, doar să-mi fac timp. Era o oportunitatea deosebită, un grup deosebit de tineri. Eram eu dispus să vin să îl înlocuiesc pe vorbitorul acela? Primul meu gând, vă mărturisesc, a fost: „Să-l înlocuiesc?” „Nu m-ați ales pe mine din prima?” „Eu sunt înlocuitorul?” „Nu știți cine sunt?” „Eu nu sunt doar un înlocuitor pentru alții.” Și m-a copleșit această atitudine urâtă și egoistă. Am refuzat invitația.  Enervant, nu-i așa? Promovarea sinelui e întodeauna așa. Când ea preia controlul, nu Isus primește slujirea. Marta devine impunătoare și Max devine pretețios, și nimic bun nu rezultă din asta. De aceea, apostolul, inspirat de Duhul Sfânt, e foarte direct. Din nou, Filipeni 2:3 “Nu faceți nimic nimic,  din slavă deșartă.” (Filipeni 2:3) Nimic. Trebuie să fim pe fază. Trebuie să ne verificăm motivația. Nu faceți nimic din ambiții egoiste. Antidotul lui Pavel este: „în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

    Propune-ți ca atunci când vezi o altă persoană care umblă cu Hristos să decizi că ea este mai importantă pentru Împărăție ca tine. Eu nu sunt un nimic pentru Dumnezeu, dar nici tu nu ești VIP-ul Lui. Suntem prețuiți, suntem iubiți, suntem răscumpărați de Dumnezeu si Duhul Lui locuiește în noi,  dar nici unul nu este de neînlocuit. Nici unul. Dumnezeu nu are nevoie de slujirea Ta ca să-și facă lucrarea și nu are nevoie de slujirea mea ca să-și facă lucrarea. De fapt, chiar Isus a spus: „Dacă voi nu veți vorbi, vor striga pietrele.” El are multe alte alternative. Și avem o povestire în Vechiul Testament în care profetul a ezitat să vorbească așa că a vorbit măgarul. Mulți după ce mă aud, cred că încă mai vorbește și azi. Romani 12:3 spune: „fiecare să aibă simţiri cumpătate despre sine.“  Și cuvântul cumpătat e deseori tradus prin cuvântul „treaz.” Cu alte cuvinte nu te îmbăta cu propria-ți importanță. Nu intra într-o stare de ebritate cu privire la tine! Înțelege-ți rolul în Împărăție.  Ai daruri! Maria are daruri. Petru are daruri. Avem talente și abilități și Dumnezeu ne poate folosi pe oricare dintre noi, dar El nu are nevoie de niciunul.

    Cred că vă pot da un exercițiu sănătos pentru a pune în practică această lecție,  mai ales în perioada aceasta de 40 de zile când încercăm să-i facem pe oameni mai fericiți. Fă-ți timp sa scrii pe o listă numele tuturor persoanelor care au avut un impact în viața ta. Fă o listă. Este o sarcină plăcută. Fă o listă cu fiecare profesor, rudenie, antrenor, predicator, prieten, vecin care a avut un impact în viața ta. Și scrie o propoziție: Datorită lui cutare, am învățat asta.  Datorită lui cutare, sunt mai buna la.... și curând vei realiza că sunt mulți oameni care te-au ajutat să devii ceea ce ești.  Sunt cine sunt pentru că altor oameni le-a păsat și nimeni nu e singur aici. Toți avem nevoie de ceilalți. Odată ce ai făcut lista, mai fă un pas și spune-le.  Scrie-le un email, o scrisoare, dă-le un telefon. Dacă tot vorbim despre cum să faci pe cineva fericit. Mulțumește-le.  Și mulțumește-I lui Dumnezeu că El are tot felul de oameni care fac tot felul de lucrări. Și oricând duhul lui Marta iese la suprafață, când insistăm ca lucrurile să se faca așa cum vrem noi,  și credem că e momentul nostru,  fie ca Duhul Lui să ne amintească că uneori e bine să fii Maria,  să te oprești și să stai la picioarele lui Isus și să asculți ce are de spus. Tu cânți la pian în felul tău, eu cânt în felul meu și hai să vedem dacă putem cânta împreună. și când vom face asta sigur ne vom bucura mult mai mult de acea seară. De acord?

    Doamne, mulțumim pentru această poveste interesantă pe care ne-ai dat-o.  Este o imagine a naturii și inimii umane.  Doamne, mă rog să o înțelegem bine și dacă nu am făcut-o până acum,  iartă-ne și revelează-ne ce vrei să învățăm. Ajută-ne să fim slujitori umili, mulțimitori dar smeriți pentru Împărăția Ta. Și iartă-ne când ne promovăm pe noi pentru că gloria este numai si numai a Ta.  În Numele lui Hristos ne rugăm. Și biserica spune: amin!