„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor.” (Marcu 14:10)
Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea lor publică era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta. Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. Aveau nevoie de o modalitate de a se năpusti asupra Lui în particular. Și trebuiau să o facă rapid.
El era în Ierusalim, deci a sosit timpul. Dar Paștele urma să fie în două zile. Două zile. Ce vor face?
În acest moment, în Marcu 14, lăsăm preoții de seamă cu setea lor de sânge și cu mâinile pline de griji și ne îndreptăm atenția spre o casă din Betania, doar la câțiva kilometrii de Ierusalim. Simon leprosul găzduia o masă. Isus, ucenicii și alții ședeau în jurul mesei. Și apoi, a venit ea. Ioan 12:3 ne spune că femeia a fost Maria sora lui Lazăr, dar Marcu se mulțumește fără să-I spună numele: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu mir de nard curat, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat mirul pe capul lui Isus.” (Marcu 14:3)
Foarte costisitor. De fapt, pentru unii de la masă, era prea costisitor.
Trădător printre cei doisprezece
Valoarea salariilor timp de un an a căzut din acel vas. Iar pentru unii dintre invitați, parfumul care a umplut sala a devenit duhoarea unei oportunități pierdute. „De ce a fost mirul irosit așa?” s-au plâns. „Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de lei, iar banii să fie daţi săracilor!” (Marcu 14:4-5) Prostii. Lor nu le păsa de cei săraci. Ceea ce vroiau cu adevărat era o pungă plină cu monede pentru bugetul de binefacere. Cel puțin, asta e ceea ce a vrut Iuda. Vânzarea mirului i-ar fi dat o pungă proaspătă de fonduri din care să fure (Ioan 12:6).
Isus a certat murmurul, mai mult decât a făcut certat Marea Galileii. Dar revolta era în mișcare. Marcu mută accentul său narativ din Betania înapoi la preoții cei mai de seamă. Iuda, spionul, fiind tărăgănat de cei doi kilometrii înapoi la Ierusalim, a găsit liderii religioși în vizuina lor. Poate că clocotea din cauza rușinii pe care a avut-o la casa lui Simon. Poate dragostea sa pentru bani i-a întunecat gândirea încât el nu a putut trece peste risipirea pe care tocmai o văzuse. Și nu doar risipire, ci risipirea pe care Isus a aprobat-o. „Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine!” a spus Isus. „Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.” (Marcu 14:6-8)
Poate că Iuda a fost atât de agitat de aceste cuvinte încât i-a sărit țandăra și s-a întors înapoi pe drumul spre Cetatea Sfântă. „Bine, Isus. Ești pregătit pentru înmormântare? Mă voi asigura că veți obține una. La urma urmei, mi-ar părea rău să văd acel mir irosindu-se.”
Treizeci de arginți
Și așa, Iuda a oferit preoților soluția pe care o așteptau: își va trăda Stăpânul. Dar nu fără ceva în schimb. Marcu, pur și simplu, consemnează faptul că preoții cei mai de seamă au promis să dea bani lui Iuda (Marcu 14:11). Cuvântul „promite” sugerează că Iuda nu a fost surprins de ofertă. Se pare că el i-a presat pe preoți pentru plată. Matei ne spune la fel de mult, de fapt că: „Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoţilor şi i-a întrebat: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-L dau pe mâna voastră?” Ei i-au plătit treizeci de arginţi.” (Matei 26:14-15)
Drama din Marcu 14 se învârte în jurul a două personaje - femeia și Iuda - și reacțiile lor opuse în fața lui Isus. Dar există un al treilea personaj, un potrivnic atât de sinistru cât și de ascuns.
Banii.
Observați cât de repede Iuda și colegii săi, oamenii nemulțumiți, sunt în măsură să aprecieze valoarea mirului la casa lui Simon. Fiind cămătari veterani, aceștia puteau intui dintr-o ochire cât de mult valora un lucru. Mirul de abia își părăsise vasul, iar ei deja calculau: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei.” (Marcu 14:5)
Orbi față de valoarea lui Hristos
Și totuși, ironia din Marcu 14 este că Iuda a putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar nu a putut vedea adevărata valoare a lui Isus. Iuda a fost un cămătar care suferea de cataractă. De aceea el a fost atât de ofensat pe acea femeie. Femeia, pe de altă parte, a putut vedea atât valoarea mirului cât și valoarea lui Isus. De aceea, ea a spart vasul de alabastru.
Miercurea dinaintea vinderii lui Isus este un memeto tragic al versetului din 1 Timotei 6:10: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.”
Dar miercurea dinaintea vinderii lui Isus este, de asemenea, plină de speranță, pentru că ne arată că frumusețea lui Isus poate rupe vraja câștigului financiar. Acesta este mesajul femeii pentru noi, un mesaj pe care Isus a vrut ca noi să-l auzim din nou și din nou: „Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în amintirea ei.” (Marcu 14:9)
Sursa: www.desiringgod.org