Iubitul rănit
Dumnezeu a replicat în apărarea modului în care cârmuieşte lumea. Şi-a dezlanţuit puterile, S-a mâniat şi, în cele din urmă, a plâns. Iată ce a avut El de spus: "EU NU TAC; V-AM VORBIT DE MULTE ORI PRIN PROFEŢII MEI".
Avem tendinţa de a clasifica revelaţiile lui Dumnezeu în funcţie de dramatismul şi amploarea efectelor lor, pe primul loc situându-se spectaculoasele apariţii personale, apoi miracolele supranaturale şi, abia în ultimul rând, cuvintele profeţilor. Focul de pe Muntele Carmel, de pildă, li s-a părut celor de faţă mai convingător decât predicile pline de jale ale lui Ieremia. Dar Dumnezeu nu cunoaşte asemenea clasificări. În mod ironic, El Însuşi a arătat spre profet - tocmai spre aceia care se arătau îngrijoraţi de tăcerea Lui - ca dovadă a preocupării Sale. Cum poate această naţiune să se plângă de tăcerea lui Dumnezeu când are în mijlocul ei oameni ca Ezechiel, Ieremia, Daniel şi Isaia?
Dumnezeu nu a considerat CUVÂNTUL SIMPLU o dovadă de rang inferior. La urma urmelor, miracolele nu au avut un impact de durată asupra credinţei israeliţilor; însă profeţii aveau să lase în urma lor consemnarea scrisă, care să fie transmisă din generaţie în generaţie, a intenţiilor lui Dumnezeu legate de poporul Său. Pentru a-Şi dovedi dragostea, Dumnezeu evoca, uneori, miracolele savârşite în trecut, dar mult mai adesea vorbirea Lui era tipică unui părinte exasperat: "Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt, până în ziua de azi, v-am trimis pe toţi slujitorii Mei, proorocii, i-am trimis în fiecare zi, de dimineaţă. Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte . . ." Aşa că Dumnezeu a ajuns la concluzia că oamenii nu-şi doreau cu adevărat să audă un cuvânt de la El iar ei I-au dovedit ca are dreptate când i-au cerut lui Isaia: ". . . spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!. . . lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!"
Într-adevăr, M-am retras şi nu Mi-am făcut cunoscută prezenţa.
Când profeţii s-au plâns că Dumnezeu Se ascunde de ei, El nu i-a contrazis. Le-a dat dreptate, apoi le-a explicat de ce a stat deoparte.
El i-a spus lui Ieremia că Îl dezgusta ceea ce vedea în Israel: câştiguri necinstite, varsări de sânge nevinovat, opresiuni, farădelegi. Şi-a acoperit ochii, a spus El, refuzând să privească la mâinile împreunate în rugăciune, pentru că erau mâini pătate de sânge. Lui Ezecchiel i-a explicat că, o dată ce răzvrătirea Israelului a ajuns într-un anumit punct, El i-a lăsat pur şi simplu în voia păcatului lor. S-a retras, lăsându-i pe oameni să-şi aleagă singuri calea şi să îndure consecinţele alegerii lor.
Lui Zaharia i-a spus:
"Când chema El, ei n-au vrut să asculte: "De aceea, nici Eu n-am vrut să ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor."
Încetineala cu care acţionez e un semn de milă, nu de slăbiciune.
Când Dumnezeu a întârziat sa aplice pedepsele meritate, poporul israelit a presupus că El îşi pierduse puterea. "Nu este EL! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea." Dar se înşelau. Abţinerea lui Dumnezeu era o expresie a milei Lui, o vreme de încercare pe care El o acorda Israelului. Dumnezeu a recurs la pedeapsă împotriva dorinţei Sale, asemenea unui părinte rămas fără alternative...
Pentru Israel, pedeapsa a venit sub forma invaziilor străine.
Profeţii vorbeau însă şi despre "ziua Domnului", care va veni la sfârşitul vremurilor. Presărate printre descrierile optimiste ale unui nou paradis şi ale unei noi lumi, găsim cele mai înfricoşătoare viziuni legate de sfârşitul lumii exprimate vreodată în cuvinte. Înainte de a auzi ultimul cuvânt, spunea Dietrich Bonhoeffer, trebuie sa ne plecăm urechea la penultimul cuvânt. Cu cât studiez mai atent descrierile profeţilor legate de zilele de pe urmă, cu atât sunt mai mulţumit de aparenta "şovăială" a lui Dumnezeu de a interveni în treburile lumeşti.
În momentele în care mi s-a întâmplat mie să mă simt dezamăgit de Dumnezeu, I-am cerut să acţioneze cu putere. Am înălţat rugăciuni împotriva dictaturii politice, împotriva incorectitudinii, a nedreptăţilor sociale. M-am rugat pentru miracole, pentru dovezi ale existenţei Sale. Dar, citind în profeţi descrieri ale zilei în care Dumnezeu Se va descoperi complet, o rugăciune anume se impune deasupra tuturor:
"Doamne, sper să nu fiu pe aproape în momentele acelea..."
Dumnezeu recunoaşte deschis că Şi-a restrâns puterile, dar a făcut-o spre binele nostru. Tuturor celor care îşi bat joc, neîncrezători în venirea zilei Domnului, profeţii le adresează un sfat cutremurător:
"Aveţi răbdare."
Chiar dacă judecăţile Mele par aspre, să ştiţi că EU sufăr alături de voi.