Nu ai să trăieşti creştine, de te-ai zbate ani la rând,
O sută de ani, ca-n palmă, împlinit pe-acest pământ!

Poţi să strângi la bogăţie pe pământul trecător
Dar să ştii, creştine astăzi, că tu eşti un muritor!

Sufletul în tine-i veşnic, inima e-ncredinţată
Că nimica nu-i statornic, numai moartea cea uitată...

Viaţa ta vrei s-o aduni, s-o compari cu bogăţia:
Nu uita creştine, slabe, s-o compari cu veşnicia!

Să începi afaceri, studii, şcoli, avere şi putere,
Chiar să ai de toate-aici, cum le ai, aşa vor piere!

Ce fel de om tu să fi, când fiinţa ta suspină,
Nu după mari bogăţii, ci după pacea deplină?

Crezi că poţi să dai la suflet, internet, tv, minute
Timpul totul să îl ai, şi viteze ne-ntrecute,

Nu poţi ca să umpli golul din sufletul tău cel viu
Numai cu Mântuitorul, ce dă viaţă în pustiu!