Educaţia pentru iubire

   Dacă sunt oameni care vor să fie domni şi stăpâni, Dumnezeu ştie să intervină acolo şi trimite pe alţii care au şi ei ceva de spus, până se observă că acolo e mâna lui Dumnezeu, nu a omului. "Să mă duc să-i tai capul lui Simei?" - "Nu, lasă-l să blesteme! Dumnezeu i-a poruncit!" David a luat nu numai ce venea de sus din mâna lui Dumnezeu, ci şi ceea ce venea din laturi, pietrele şi bulgării de pământ. Ce adesea a trebuit ca eu să port socoteală! Căci erau oameni ce mă insultau mereu... Da, ştiam că nu trebuie să iau în seamă; la început, gândeam căci se vor potoli. Dar mai târziu, eu am înţeles că e ca o încercare de la Domnul; El se uită la mine să  vadă dacă iau poziţie biblică sau încerc să mă răzbun. Dacă eu nu iertam, nici El nu mă putea ierta... Atunci, aveam de-a face cu mine însămi. Nu voiam să mă mai gândesc la problema aceasta, dar, când ajungeam în pat parcă purtam peste mine o căruţă... mă suceam pe-o parte şi pe alta... uneori, credeam că am biruit dar aceasta nu ţinea decât până data viitoare... Mi-a venit odată în minte versetul: "Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va masura". Deci, aşa cum gândesc eu despre aceşti oamnei, aşa gândeşte Dumnezeu despre mine. Lucrurile mi s-au făcut clare atunci dar mie nu mi-a plăcut... Şi am început să mă rog pentru bârfitori; citeam şi-mi era de mare folos 1 Corinteni, 13 şi puneam numele meu acolo în text: "Berger este îndelung răbdător şi plin de bunătate, el nu se mânie; Berger nu se gândeşte la rău; . . .

   Apoi am citit:

   "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor; deci, nu scrie roada lui Berger, ci roada Duhului Sfânt! Abia atunci am putut intra în odihnă şi am înţeles că aceasta este iubirea, de aceea, când veneau încercări, puteam spune: "Iubirea e îndelung răbdătoare . . .". Acesta era cu adevărat un îndreptar pentru mine!

   Am ţinut odată o evanghelizare în Berna; cu cinci minute înainte de a începe, a venit soţia cu o scrisoare de la un frate foarte apropiat mie; ea citise şi încerca să-mi spună câte ceva din cele ce scriau acolo iar eu, auzind, deja mă supărasem şi mi-am zis că nu voi mai intra prea curând în casa lui; am citit imediat Corinteni 13 căci ştiam că mai întâi aveam nevoie să-mi predic mie! După adunare, am sărutat Biblia! Eram vindecaţi şi eu şi soţia deşi la citirea scrisorii "ne încărcasem" amândoi; (dar, eu, personal, am citit scrisoarea abia după 14 zile şi atunci nu mi-a adus nici o amărăciune). Da, când nu mai pui nimic la socoteală, aceasta este fericire! Mântuitorul nostru aduce şi voinţa, şi înfăptuirea; El desăvârşeşte, El împlineşte lucrarea începută! Atunci, noi ce trebuie să mai facem? Nimic, căci intrăm în odihna dată de El; aceasta înseamnă a nu merge orbeşte înainte. Mi-aduc aminte de când eram copil cum un câine dintr-o curte venea după mine făcându-mă să mă tem... dar, când eram cu tata chiar îmi doream zicând în gând "Ce  m-aş bucura să vină acum câinele, când e tata lângă mine..." Dar câinele, nu venea văzându-l pe tata cu mine; el i-ar fi arătat cine este el! La fel este şi în cele duhovniceşti. Dacă noi ne temem de păcat, în curând vom fi doborâţi la pământ. Dacă suntem însă siguri ca Tatăl ceresc e cu noi, "câinele" nu va mai veni!

   Întreaga noastra viaţă este un exerciţiu, este o practică. Celui care rămâne în rugăciune, i se descopere Dumnezeu.

   Secretul înaintării noastre stă în a ne odihni tot mai mult în Dumnezeu, adică în ceea ce face El. Prin citirea repetată a 1 Corinteni 13, am primit cu adevărat cheia şi am învăţat să nu mă răzbun, ci să iert cum a iertat Cristos. El, vrea să ne transforme în chipul Lui, ca astfel El să locuiască în noi şi noi să putem fi aici doar pentru El cu trupul, cu sufletul şi cu duhul.

   Ai Săi sunt templul Său şi acolo nu poate sta nimic din ceea ce-L necinsteşte pe EL!