Farul meu spre mântuire!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Domnul vine!
Categorie: Zidire spirituala
Farul meu spre mântuire!


Nu cred în tăria mea
Ea, e doar o vorbă-n vânt...
Dar cer îndurarea Ta
Să împlinesc al Tău Cuvânt.

Eu sunt slab, fără putere
Și mă rog necontenit,
Sănătos sau în durere
Da-mi lumină, Tată Sfânt!

Luminează a mea cale
Să văd bine, desluşit,
Roadele îndurării Tale
Să văd chipul Tău, iubit.

Farul meu spre mântuire
Fii; dă-mi binecuvântare,
Fii-mi părtaş la fericire,
Stai cu mine-n încercare.

Nu Te lepăda de mine
Chiar de sunt un păcătos
Du-mă înspre cer cu bine
Ca să Te slujesc, Hristos!

Să fac totul cu iubire
Pentru Tine; m-ai salvat,
Iar calea spre mântuire,
Prin jertfă, am căpătat.

Te-ai lăsat de ai Tăi prins,
Chinuit şi maltratat...
Fără milă Te-au ucis...
Ură, cu toţi Ţi-au purtat.

Pentru întreaga omenire
Sângele Tău sfânt, L-ai dat;
Mi-ai dat drept la fericire
Şi la un cer nou, curat.

Amin

Câmpia Turzii, 20 aprilie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/136158/farul-meu-spre-mantuire